O anecdotă pe care mi-a amintit-o Gabi m-a făcut să mă „entuziasmez”, pe măsură ce mă apucasem să comentez. Ştiam din copilărie povestea cu copiii care, ca să facă o faptă bună, au ajutat o bătrânică să traverseze strada, când pe un trotuar, când pe altul.
Cum răspunsul meu s-a tot dezvoltat, am zis să-l trec mai degrabă, pe lung, aici.
Bătrânica.
Poate avea treabă. Poate credea că vor s-o răpească. Poate şi-a imaginat că aşa dansează tineretul de astăzi. Eu cred că, dacă ar fi fost dotată cu umor, s-ar fi distrat. Şi-ar fi putut imagina că derbedii ăia îi fac curte. Mi-e teamă, însă, de altceva. Pe vremea când am auzit prima oară anecdota, prin bătrânică înţelegeam o femeie „trecută de 40 de ani”. Raportându-mă acum la proiecţia de atunci, povestea capătă conotaţii interesante.
Derbedeii.
În primul rând, s-au distrat. E amuzant să apuci de subţiori o fiinţă fragilă, s-o determini să facă ceea ce vrei. Chiar dacă atunci au râs, s-au simţit macho, trag nădejde că, pe viitor, s-au potolit. Nu vreau să mă gândesc că vor fi prins pofta de a pune astfel mâna pe femei. Şi îmi place să cred că au învăţat ceva din toată tărăşenia: măcar că se traversează, în siguranţă, pe zebră, la culoarea verde a semaforului (dacă intersecţia e dotată cu aşa ceva; intersecţia în care vizualizam eu întâmplarea n-avea semafor, era cea unde se aflau „alimentara mare”, chioşcul de ziare, blocul lui Mirel şi panoul cu afişele celor trei cinematografe din oraş.)
Trecătorii.
Sunt patru variante.
1) Ori e vorba despre nişte persoane laşe, care nu înxdrăznesc să intervină în joaca periculoasă a unor vagabonzi cărora încă nu le-au dat tuleiele
2) Ori e vorba despre nişte misogini deplini care îşi zic „Aşa-i trebe, dacă pleacă singură de acasă”
3) Ori sunt nişte persoane care preferă să râdă (oarecum filosofic) înainte de a, eventual, acţiona (probabil vocal)
4) Ori, ardeleni fiind (în amintirile mele, toată lumea e ardeleană), oamenii aceia încă se ma întreabă ce naiba se întâmplă într-o intersecţie până atunci liniştită.
Învăţătoarea.
Această bătrânică (sic!), trecută probabil de 35-40 de ani, trebuie să ia o decizie, rapid. E personajul-cheie. Ea trebuie să ştie cel mai bine (e dotată cu intuiţie feminină, nu?) dacă derbedeii fac, cum se spune, mişto, sau dacă sunt, totuşi, de-a dreptul bătuţi în cap. Mai e şi varianta în care puştanii fabulează, pur şi simplu. Au prins o nişă de discurs şi au folosit-o.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 