În poveşti, nunta românească ţine trei zile şi trei nopţi. Numai o astfel de nuntă-maraton poate respecta, de-a fir a păr, măcar o parte din obiceiurile pe care le ştiu toate doamnele mai în etate.
Mă refer la: peţit, udat, impodobitul bradului, bărbieritul mirelui, îmbrăcatul miresei, hora miresei, vălul miresei, veştmintele miresei, buchetul miresei, furatul miresei, tortul de nuntă, schimbul de inele, ruperea turtei, aruncatul buchetului, scosul voalului, jartiera, luna de miere. Şi astea sunt doar câteva obiceiuri. Unele sunt chiar amuzante, merită experimentate.
Un obicei cu adevărat interesant este „fedeleşul”. Se mai păstrează încă în unele sate din Transilvania. Obiceiul constă într-o petrecere (cu băutură şi dans) care are loc în seara dinaintea nunţii, la casa miresei. La petrecere participă prietenii celor doi miri. Aceştia se îndeletnicesc în special cu distracţia, dar fac şi câteva lucruri practice: de exemplu, pregătesc şnururi, frânghii, panglici şi alte ornamente pentru bradul care va fi împodobit a doua zi.
În afară de a denumi obiceiul din noaptea premergătoare nunţii, despre care ştiu tot mai puţini, cuvântul „fedeleş” are mai multe înţelesuri în limba română. Originea lui e limba maghiară şi defineşte un butoiaş mic în care ţăranii îşi ţin apa (sau vinul) atunci când sunt la câmp. Termenul „fedeleş” mai intervine însă, şi în expresia „a lega fedeleş”, care înseamnă „a lega strâns, fără scapare”.
Până la urmă, acesta este adevărul gol-goluţ: Anamaria şi Arthur tocmai au fost legaţi fedeleş. Este una din acele legături la care consimţi, cu maturitate şi cu plăcere, şi care te ţin o viaţă. Este vorba despre înţelesul lui împreună care înseamnă nu un scop al Călătoriei, ci Călătoria însăşi. Este o trecere dintr-o familie mare, pe care o ştii, în alta, pe care încă n-o ştii, dar o plănuieşti. Este o trecere subtilă, pentru că nu renunţi la ceva, ci adaugi.
Aşa că vă chem ca, după ceremonie, să daţi cep tuturor fedeleşurilor şi să ne bucurăm împreună.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 