Archive for iunie 4th, 2009

04/06/2009

Trotineta

troti

Când a aflat că tati şi-a lăsat masina la birou, s-a bucurat. Îi place să meargă pe jos la grădiniţă, atunci tati are timp numai de ea, nu trebuie să fie atent la trafic. Îşi face singură codiţele, apoi îsi încearcă norocul:
– Vreau cu trotineta.
– Dar eşti îmbrăcată cu rochiţă şi încăţată cu pantofiori.
– Îmi iau bascheţii cu cireşe.
Era foarte mândră pe trotinetă, lângă tati. Ar fi vrut să-l ţină si de mână, dar cum să faci asta dacă mergi pe trotinetă?

După un sfert de oră a obosit, deci l-a luat pe tati de mână. Tati a luat trotineta sub braţ.
– Mi-e sete. Îmi iei un suculeţ?
Tati nu-i rezistă.
– Dar nu Fanta. Îţi iau Teddy, încearcă el să salveze aparenţele.
– Bine. Facem cum zici tu, tati.
Tot cum a zis tati, fata tatii s-a oprit la un loc de joacă, s-a dat pe leagăn. Apoi a primit o revistă „Princess” (cu surpriză).
La grădiniţă au ajuns târziu. Copiii repetau pentru serbarea de sfârşit de an. Doamna a zâmbit. Are impresia (greşită!) că fata face ce vrea cu tata.

04/06/2009

Şapca lui Mihai Şora. Desene – Devis Grebu

grebu

Aseară. Lansare de carte (Teodor Baconsky, desene Devis Grebu), expozitie desene (Devis Grebu). Atmosferă aleasă (speech Hurezeanu, Baconsky – sub formă de înregistrare video, Devis Grebu). Discutii foarte interesante după. De exemplu, cu Doina Uricariu, cu sotul ei, arhitectul Livio Dimitriu, cu colegul (!) Mircea Mihăeș, dna Coca Grebu etc. (Urmează niste PA-uri 😉 )

Doar o mică anecdotă.

Discut cu un domn care îmi spune că e prieten cu Devis de 60 de ani. Are o șapcă în mână. În timpul discuției, îi cade șapca. Un domn jovial i-o ridică. I-o dă.
– Stii cine ti-a ridicat șapca?, îl întreabă Devis Grebu (i-am pomenit numele de cinci ori, deja!).
– Domnul acela.
– E Mihai Șora, cel mai mare filosof român în viață.
Adevărul e că Șora arăta excelent, era, cu adevărat, jovial.
Cât despre carte, v-o recomand, a apărut în condiții excelente, iar continutul e dens, delicios!

04/06/2009

Azi zac

La farmacie. Coadă mică. Discutia dintre farmacistă si vlăjgan creste în intensitate.
– Vă rog să mă scuzati, dar trebuie să cerem, pentru că din medicamentul ăsta se pot face droguri.
– Droguri? Nu pot să cred.
– Da, de aceea ni se spune să cerem.
– Eu nu as face asta niciodată. Cum să iau droguri? N-as lua nici măcar acest medicament dacă n-ar trebui. Auzi, droguri!
Nu știu de ce, dar nu-l cred sincer. Farmacista, însă, pare mai credulă:
– Dumneavoastră n-ați bea nici spirt, dar știți câți vin să cumpere, zilnic, câte două sticle de 200?
Atunci, brusc, mi-a venit poftă de o bere sănătoasă. Dar aveam de cumpărat un antibiotic.

NOTĂ. Acest PA e scris în urma unei promisiuni făcute Roxanei si, fireste, e inspirat din fapte destul de reale.

04/06/2009

Sărutul de la ora zece

Pe lac, o barcă. În barcă, un cuplu. Arşiţă. Lângă insuliţă, adiere. Un dram de umbră, sub sălcii. Musculiţe.

Pe insuliţă, şobolani. Dispare cheful de bălăceală. Ba nu. Nici n-a existat chef de bălăceală.

Cuplul se sărută. O fotografie reuşită. Moment romantic 100%. Sărutul se prelungeşte. Cei doi sunt unul. Nimic altceva nu mai există. Nimic nu mai contează.

Barca se clatină. Vâslele cad în apă. Arşiţa s-a topit. Insuliţa e departe. Lumea e departe. Barca se răstoarnă. Lacul îşi sărută cuplul.