Concursul ăla de pe HotNews despre care am vorbit aici are o importantă sectiune de fotografie. Premiul publicului la categoria „Fotoreportaj” i-a fost acordat lui Gheza Luka (pe care nu-l cunosc, dar îl salut cu bucurie). Puteti vedea aici fotografiile lui.
Constat că Retezatul e pentru multă lume a doua casă. E o casă mare, deci.
Profit de prilej ca să vă mai îndemn o dată să votați pentru Retezat în clasamentul celor 7 minuni naturale ale lumii.
P.S. De la ultima mea intervenție, Retezatul a mai pierdut 4 locuri.
Fotografii din Retezat premiate – by Gheza Luka
Pescari în Bucuresti
HotNews.ro a organizat un concurs, „Vreau o Românie curată” (ed. II) care a produs câteva lucruri remarcabile. În general, nu mă dau în vânt după mofturi ecologiste. Nu fiindcă n-as crede în ecologism, ci pentru că mi-e silă de ecologisme de consum.
Dar filmuletul ăsta care a câstigat Marele premiu (Marele premiu: Balada pescarului în Bucuresti / Autor: Viorel Ilisoi) mi-a plăcut. De vină pot fi si versurile după „Mistretul” lui Doinas, inclusiv finalul.
Istoria ceasurilor
Vorbeam zilele trecute despre revistele pe care le scriam, de mână, prin clasele a X-a şi a XI-a. Una dintre cele mai reuşite a fost suplimentul despre istoria ceasurilor făcut, 100%, de Dan N.
Atunci când mi-a pus „volumul” în braţe am fost la fel de plăcut surprins ca şi atunci când am văzut primul număr din Secolul 16. Mint un pic. În cazul Secolului, am fost destul de mult invidios. În cazul ceasurilor n-a mai fost niciun pic de invidie, ci doar încântare.
Acceptasem deja că Dan e „cu umorul”, aşa că m-am mulţumit să râd. Am zâmbit şi acum, cu poftă, după 28 de ani.
Iată câteva pagini din Istoria ceasurilor. Aplauze pentru Dan!




dimineaţă – facsimil

NOTĂ. Am publicat această poezie în Amfiteatru, în anul 1988 (stiu, sunt tare bătrân). Asa cum v-am obisnuit, vă arăt si o decupătură îngălbenită.
tablou cu vikingi
tund marea cu harponul în mână târziu
în barbă vikingul îşi spune
ce fi-va vreodată sub apă-n pustiu
ce fi-va sub lume
pictor netrebnic pictor blestemat
ce-ascunzi sub veşminte
umbră-n nisip de sciriu colorat
coiful de alge fierbinte
valuri acoperă-n vaiet de mort
rânjetul ancorei ca un cârlig
parâmele ude-mpletite în opt
taie-ntuneric şi-mpraștie frig
lovim rânjind lopeţile în scuturi
pictor bătrân vikingul își spune
genunchii mei goi sfâşiaţi de adâncuri
braţul meu drept împletit în parâme
pânze umflate în vântul turbat
paloş sclipindu-mi sub frunte
bărci arcuite în valul sărat
câţi oare le vor ţine minte
NOTĂ. M-am mirat și eu când am scris această poezie. Am fost intrigat. Cred că m-a frapat sonoriatea, mă frapează și acum. Mi se pare că e chiar ca un tablou în culori puține, întunecate, dure (sunt foarte mulți de „V” în text). E posibil să n-o fi arătat-o niciodată până acum, nimănui, poate voi, prietenii mei de PA-uri și mirări sunteți primii muritori care vedeți această poezie. Pe care n-o consider senzațională, dar nu m-am îndurat s-o șterg (dacă tot am păstrat-o 24 de ani).
Glumă foto, de Sorin Stanciu
La una, cel mult două zile după ce am publicat fotografii si câteva vorbe despre experienta amazoniană a Lianei Oprea, Sorin Stanciu a făcut o glumă, nitel amară: „Mă pregătesc să explorez jungla arădeană, asa că, dacă vii pe aici, sunt pregatit.”
O glumă foto, fireste.






