
Vedere din București. Porți închise la Arena Națională în zi de meci, fără meci (MfC). Foto: Călin Hera
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din București. Porți închise la Arena Națională în zi de meci, fără meci (MfC). Foto: Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Cer galben la graniţa dintre Sectoarele 2 şi 3. Foto (cu telefonul) Călin Hera
Ne-am întâlnit şi în a doua seară. Întâmplător, deşi o aşteptam, mă gândisem toată ziua la ea. Nu ştiam dacă va veni. Voim să vină, mă temeam de posibila revedere, dar eram, în acelaşi timp, nerăbdător. Va fi la fel? Ce va fi altfel? Voi afla mai multe despre ea? Îmi va dezvălui secretul? Mă va lăsa să văd mai mult, să o admir? Aveam o droaie de întrebări, pe care nici nu îndrăznisem să le formulez. Când s-a lăsat seara, am privit în sus într-o doară. Am fotografiat-o, fără să spun nimic. S-a lăsat fotografiată. Misterioasă.
– Care mister? Sunt luminile de la Arena Naţională, m-a tras cineva de mânecă.

Instantaneu despre un instantaneu din tribunele Arenei Naţionale, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Foto: Călin Hera (cu telefonul)
Probabil nedus suficient la meciuri prin Bucureşti*, n-am apucat să mă obişnuiesc cu unele lucruri, care mă deranjează. Mi-am amintit despre asta aseară, la meciul Steaua-Ludogoreţ. Am fost în tribune pe Arena Naţională.
Impresii multe de după porţile deschise ale Naţional Arena. Cel mai impresionat e faptul că foarte puţini au crezut că în România se poate construi aşa ceva. OK, e treabă nemţească, dar orişicât. Ar trebui preluat modelul.
Într-un cuvânt, e frumos. E un loc în care îţi vine să mergi cu familia, cu copiii (dar trebuie ca organizatorii să rezolve cumva idioţenia aia cu locurile atribuite aleator; ideea nu e să socializezi într-atât încât tu să stai într-un loc şi soţia în altul, nu?).
Revin cu mai multe fotografii şi cu mai multe impresii. Că am.