Călin Hera. PA-uri şi mirări

Greu la deal cu boii mici (Autor ?)
Isi dorea un copil.
Nu-i placeau greutatile.
Asa ca facu un bou mare

nu de boi, ci de hrănirea lor… (Autor ?)
Greutatea vieţii nu e chiar greutatea. Ci lipsa bună a simţirii. Pentru că greutatea dătătoare de satisfacţie, prin realizare şi împlinire e benefică. Aşa că tema boilor mici e de fapt tema propriei neputinţe. Şi boii aceştia pot creşte, prin exerciţiu personal şi dezvoltare. Doar dealul, urcarea, ţelul şi atingerea acestuia dau un sens trăirii şi instincului de conservare.

Sansă de nesansă (Autor ?)
Doamna Vaca si domnul Bou erau obisnuiti cu greutatile vietii. Trageau in jug de dimineata pana seara.
In acest timp, Vitel, fiul lor, statea in grajd si manca tot fanul din iesle.
Seara doamna Vaca il dezmierda spunand: barem tu sa ai viata usoara.
Timpul a trecut. Doamna Vaca si domnul Bou au imbatranit si puterile le-au scazut.
Urcau tot mai greu dealul tragand dupa ei carul.
Era vremea ca Vitel sa traga la jug dar lui nu-i pasa: pastea si statea tolanit la umbra cat era ziua de lunga.
Ajunsese mare.

Sub papuc (Ajutor ?)
Ia ! Dă-ncoa’ plasa, să văd ce-ai luat ! Ia uite ! Morcovi plini cu pământ ! Cât ai dat pe ăştia ? O avere ! La salariul tau… De care ceapă ţi-am zis eu să iei ? Roşie ! Asta-i roşie ? Şi pâinea, parcă-i coaptă alaltăieri ! Ai să mănânci mămăligă rece deseară ! Şi o să dormi pe preş ! De nimic nu eşti bun ! Iar ai luat leuştean în loc de pătrunjel ? De câte ori ţi-am explicat care-i diferenţa dintre ele ? Un neispravit ! Creier cât o nucă ! Of ! Greu la deal cu boii mici ! Treci si spală vasele!

Aş (Autor ?)
Am un proiect. Vreau să fac un partid. L-ar vota toată lumea. M-aş instala la putere. Aş reforma ţara. Aş provoca o creştere economică fără precedent. Aş dezvolta învăţământul. Aş încuraja cultura. Aş face autostrăzi, căi ferate, hoteluri, pârtii de schi. Aş merge la Bruxelles. Aş merge la Moscova, la Washington, la Beijing. Aş merge la ONU. Aş reduce poluarea. Aş răcori încălzirea globală. Aş iriga Sahara. Aş trimite oameni pe Lună. Aş găsi planete pe care le-aş popula. Apoi aş muri liniştit. Domnul Lică stă pe banca din faţa blocului. E mort de beat.

Jucării (Autor ?)
Pe la vreo 5 ani, fratele lui mai mare îl învățase să citească. Tatăl lui a văzut în asta un semn bun: era băiat deștept, trebuia să ajungă cineva. Așa că l-a pus la învățat.
– Învață, băiete, învață, că numai așa o să ajungi cineva. Uită-te la mine unde am ajuns, dacă n-am învățat când eram mic. E greu la deal cu boii mici, îți zic eu, că-s mai trecut prin viață..
Și el învăța. Era un băiat liniștit, iar tatăl părea mulțumit când îl vedea cu cartea în mână. Când lua vreo notă mică, tatăl scotea cureaua. Și-l îndârjea să învețe mai mult.. Cărțile au fost singurele lui jucării.

Tată, îți mulțumesc, am ajuns cineva. Dar de-ai ști cât de mult îmi doream și eu măcar o jucărie ca a celorlalți copii…

Uneori, e greu (Autor ?)
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe.

Usor la vale cu vacile mari in Tara Micului Paris (Autor ?)
In tarisoara despre care pomenim mai sus topul celor o suta de personalitati e dominat de Stefan cel Mare dar Scund la Stat. Aici au fost propusi micii Cocosatului ca alternativa la carnatii bavarezi si a fost lansat pe piata Lastunul pentru a eclipsa simbolul capitalismului desantat: Mercedes 500, zis balena. Aici a fost promovat Adi Minune ca antidot al sunetelor inalte de la Opera. Ca un corolar, tara asta l-a facut vedeta pe Piticul Porno intr-o industrie in care, cu adevarat, doar marimea conteaza.
Acestea fiind zise, vom intelege cu totii de ce noua ne e atat de greu la dealul abrupt al redresarii si preferam sa lenevim in pitoreasca vale a crizei de toate felurile.

Chipul care plânge (Autor ?)
Oare de ce ne stârneşte nelinişte un bărbat înlăcrimat ? Putem vedea într-o femeie care plânge un aspect neobişnuit, însa sensibil şi trist al vieţii noastre aşa încât ne lasam impregnaţi de el, cu sinceritate şi dragoste. Un bărbat care plânge ne umple însa inima de un sentiment de neputinţă. Într-un asemenea bărbat ajuns parcă la capatul pamântului sau a tot ceea ce se vădeşte omeneşte posibil, aşa cum se întâmplă la moartea unei fiinţe dragi sau în situaţia în care universul său este presat de o latură care nu se armonizează cu propriul univers privim terifiaţi, harta chipului său.

din nou la deal (Autor ?)
ultima data cand coborase in vale isi pierduse boii prin iarba inalta.
nu indraznea sa urce fara ei.
a vrut sa-i cheme dar nu le stia limba. nu margea ca la alte animale mici, nici cu pis-pis sau cutzu-cutzu…
daca at fi fost tauri, ar fi fluturat macii campului sau fustele pe toata pajistea… dar cum sa chemi o pereche de boi spre tine?
– boilor ce sunteti!!!!
– …
boii radeau la picioarele ei pascand fericiti iarba. stiau ca atunci cand vor fi gasiti vor fi pupati si luati in brate pana sus, pe varf.

Fara cuvinte (Autor ?)
Cand se privea in oglinda vedea un chip frumos dar marcat de trecerea anilor.
Cand urca scarile obosea. Inima ii batea sa-i sparga pieptul.
Glumea cu ea insasi, in gand: ” greu la deal cu boii mici!”
Si se prindea de bratul lui, firesc, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Nu voia ca el sa observe ca obosise. De efort, obrajii i se imbujorasera.
-Cum poti sa ramai asa de frumoasa mereu? – ii spunea el.
Ea ii multumea cu un zmbet.

zeii, la team-building. jocul de-a crapatura cenusie (Autor ?)
zeul cel mare, albastru, arunca fulgerele din miscarea pletelor in mari si oceane. din crapaturi ies insule care se raspandesc rapid, crescand pamantul si piatra in mare.
zeul rosu arunca sageti pe insule si acolo unde cad, pamantul crapa si izbucnesc rauri de lava, apoi munti.
zeul verde arunca sageti-seminte si creste padurea pe coamele muntilor vulcanici.
zeul alb si cel negru isi arunca sageti intre ei. din picaturile lor de sange ies oamenii care se raspandesc ca furnicile prin padure.
in final, ultima sageata trece prin mintea fiecaruia, deschizand crapatura cenusie dintre emisferele cerebrale.

Pe cord deschis (Autor ?)
Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Mirela (Autor ?)
Mirela e o fată tare simpatică, veselă și inimoasă.. Are și un mic defect – e puțin văzduhistă. Nu știți ce-i aia? Să vă zic. Acum vreo 2 zile un amic de-al nostru se plimba prin curtea proprie citind o carte. Cufundat în lectură, a uitat de jumătatea de groapă săpată pentru fosa septică. A căzut în ea și și-a rupt un picior! Ieri l-am vizitat în spital un grup mai mare, printre care și Mirela.
L-am întrebat de sănătate, cum se simte, dacă îl putem ajuta cu ceva. Întrebări normale într-o situație de genul ăsta. Mirela nu zicea nimic, deși se vedea că o neliniștește ceva. Într-un final își ia inima-n dinți și întreabă pe nefericitul nostru amic:
– Auzi, dar ce carte citeai?

Bentiţa (Autor ?)
În liceu eram obligaţi să purtăm bentiţă pe cap fetele şi şapcă băieţii iar eu am intrat într-o zi în şcoală fără bentiţă.Directorul m-a luat imediat în primire: „Ştii sau nu că bentiţa este obligatorie ?” Eu am răspuns: „un lucru precum bentiţa nu poate fi obligatoriu. Cum să fii obligat să pui ceva pe cap ?” Directorul surâse încurcat: „Tu fată eşti tare încăpăţânată. O să ai necazuri şi n-o să te „încadrezi” nicăieri. „Foarte bine” – i-am răspuns – „mai bine să nu-mi găsesc locul decât să fiu o tâmpită şi să mă „încadrez” oriunde.Dacă a purta sau nu bentiţă are vreo legătură cu inteligenţa, eu prefer să nu risc.Capul e obligatoriu nu şapca sau bentiţa. Eu am venit la şcoală cu capul, dar poate dumneavoastra aţi venit numai cu sapca.”

Bilete la U2 (Autor ?)
Scrisesem un text despre un neica-nimeni de cartier care enerva pe toată lumea cu mintea lui îmbâcsita, cu aerul atotştiutor şi cu incredibila-i necioplire. Un dobitoc, ca să fiu concis. Într-o zi, necioplitul s-a lăudat că are pile peste tot, că rezolvă orice. Atunci, un personaj secundar l-a întreabat pe dobitoc: Da’ bilete la U2 poţi să faci rost?
Am pus textul pe blog cu un titlu gen „Bilete la U2”. De atunci, am blogul cel mai citit din ţară. Zilnic sute şi mii de naivi caută pe google bilete la U2 şi cred că le-ar putea găsi la mine.

Grijă ce-ţi doreşti (Autor ?)
Mi-am dorit să scap de şcoală. Aşa că ai mei m-au trimis la muncă. Aveam fraţi mici şi bani puţini. Mi-am dorit să devin bărbat şi m-au luat la război. Acolo am devenit bărbat de mai multe ori. După război, mi-am dorit să întâlnesc cea mai frumoasă femeie din lume. Am întâlnit-o, dar n-a avut ochi pentru mine. M-am însurat cu Ina, o fată urâţică. Mi-am dorit o viaţă liniştită cu ea. Am avut-o. Într-o casă fără copii e tare linişte.
Toate dorinţele mi s-au îndeplinit. De le-aş fi formulat mai clar…

Directorul si secretara pe mess (Autor ?)
Bombonica85: Augustus unde umbli ? Am stat toată ziua să apari. Am luat bilete la Bănică pentru diseară,chiar nu te bucuri ?
Augustuss77: Sunt soţia. Scuze. Augustus a plecat urgent în delegaţie şi a uitat laptopul acasă. Messul s-a deschis automat.
Bombonica85: Aaaa…daaa ? Păi să vedeţi doamnă, eu sunt de fapt soţul şi-am vrut să vă înştiinţez că nevasta mea e cam răcită şi de când cu porcina asta… E în pat.Sper să se descurce domn director în seara asta fără ea.
Augustuss77: Oh, regret.Şi biletele ?
Bombonica85: Ăsta e un cod între bărbaţi când vrem să ieşim şi noi la şpriţ. Dar dacă vreţi să mergeţi, eu pot să vă însoţesc, că ea facuse rezervare să meargă cu-o amică din liceu. Bărbatee…iar s-a îmbătat porcul ăla de director. Îmbracă-te şi du-o tu pe nevasta-sa la Bănică la concert. Lasă că vede el când s-o trezi, ce caimac îi pregătesc.

Romantism (autor ?)
In linistea noptii de dupa o zi fierbinte de vara se auzeau doar greierii sfaraind ca pe o plita incinsa. El si ea, asezatii unul lang altul, sprijina bolta instelata cu pupilele dilatate de intuneric. El ii povesteste despre planete si constelatii. Ea il asculta, impresionata.
– Uite, iubito, stelele sclipesc doar pentru noi. Acolo, vezi? E carul mare si dincolo carul mic. Mi-ar placea sa ne plimbam impreuna pe calea lactee.
– Si mie, iubitule! Ar fi asa minunat… mai ales cu masina! Fiindca veni vorba, ce masina ai?

Traseul painii (Autor ?)
– Crapelnita! zise si arunca pe masa o paine mare si rotunda cu un miros atat de imbietor incat privirile celor cinci copii se lipira instantaneu de ea. Nu pentru mult timp. Reprimandu-si pofta, privirile tuturor se mutara ca la un semnal spre un colt al incaperii, unde, pe un fotoliu cu marginile rupte motaia cu capul in piept un batran. Ritualul mesei impunea ca al batran sa imparta bucatele si abia apoi sa se apuce de mancat. Un bot de fetita cu ochii ce pareau mai mari din cauza fetei slabe se duse pana la el si incepu sa-l traga de maneca stinghera ca o zi de duminica. Mosul nu simtea nimic de parca isi incheiase socotelile cu lumea.
Salvarea nu intarzie sa apara odata cu vorbele aducatorului painii:
-Luati si crapati, ce va uitati ca mortu’ la lumanare? Si lua el insusi o bucata si infuleca caznindu-se sa-si aminteasca de unde spunea frate-sau , fantanarul, ca o capatase. Fantanarul, om bun, si fara copii, i-o dadu lui.

Unde dai şi unde crapă (Autor ?)
Dai de obicei mai aproape de propria înţelegere, dai subtil pentru a nu-ţi afecta propria axă pe care viaţa ţi se învîrte cu viteză constantă. Scopul ascuns al subtilei lovituri sunt semenii, cei ce nu prea înţeleg acţiunea. Aşa că finalitatea nu e la ei, ci tot la tine. Şi axa se mişcă puţin, suficient însă pentru a ţi se conturba propriul confort. De aici toate urmările, neplanificate, ce îţi schimbă viaţa.

Din jurnalul unui politist rural * (dragoselu)
In comuna noastra e liniste, oamenii-s gospodari si-si vad de lucru, n-au vreme sa fure stiuleti sau sa se omoare intre ei cu securea, asa ca eu stau toata ziulica si citesc. Ne-au dat de la centru bani de haine, da’ eu mi-am luat laptop de ei, ca vreau sa citesc pe internet. Vreau sa citesc tot internetul, asta-i ambitia mea. Dau link dupa link, navighez, cum ar veni. Uneori imi iau notite in carnetul de amenzi, am gasit atatea lucruri interesante… Uite, in dimineata asta am vazut un filmulet pe-un site despre un coleg de-al meu, sef de post undeva prin Ialomita, i-au adus in sectie o soferita beata si ala, nervos c-a gresit la solitaire din cauza spetei, i-a ars o palma dupa ceafa impricinatei. Betiva n-a gasit altceva de facut decat sa-si dea jos pantalonii si sa-i arate organului sezutul. A iesit balamuc mare, au bagat-o la ultraj, dar eu mi-am notat ceva interesant din treaba asta, ma preocupa subiectul. Femeia aia beata e incarnarea unei zicale.

*PA trimis după deadline.

Vinul dupa bere…sau invers!
Autor: ?
Nepotrivire
El: ajuns la maturitate, se transforma dintr-un tinerel sprintar si dulce intr-un adult viguros dar cam acru de felul lui.
Ea: blonda, uneori bruna, subtirica, avea un „ce” al ei, numai ai ei: un miros amarui.
Nu mergeau impreuna.
Nu se potriveau.

Nickname
Autor: ?
– Vin după bere, a anunţat, apoi a închis telefonul.
Nu era prost crescut, doar timid. Puseseră un pariu pe care îl câştigase, iar acum se hotărâse să-şi ia premiul.
Şi-au dat întâlnire la ASE, în dreptul bilei. A ajuns cu cinci minute mai devreme. Avea un buchet de flori, aşa procedează un gentleman, şi-a zis.
Atunci când a auzit „Te salut, Heineken, mă bucur să te cunosc!” i-au căzut florile din mână. Cine şi-ar fi imaginat că Rose86 e un musculos cu suflet sensibil?

Compilatie
Autor:?
Serbare campeneasca in toata regula. Mobilul – o expozitie cabalina; pentru multi: prilejul de-a afla cum arata „motorul” vehiculului des intalnit pe infrastructura unei parti a UE. Ca si ala circula, carevasazica, pe asta. Simplu, nu? Fara baterie si semnalizare , se-ntelege!
Infulecau cu pofta sunca taraneasca cu cascaval afumat. Tanarul gentilom zise:
– Deci, dati-mi voie, milord, am vandut multi pur-sange, casazicasa, pentru ca am proiecte mari de viitor…
– La fel ca mine. Participarile la derby m-au dat gata. Bun cascavalul – acrisor!
Veni si picolita cu ochii ca doi carbuni aprinsi:
– Doriti o bere neagra, un vin-pelin, oaspetii mei distinsi?
– Deci, daca ma-ntrebati pe mine, nu! (interveni dom’ Costi, un vecin). Decat o sticla de mastica la doi insi!

Invitaţia la vax
Autor:?
Am poftit-o să intre, am încropit în grabă o scrumieră. Ea nu fuma, dar eu aveam motiv. Doar nu mă vor certa, sunt c-o femeie. Am cautat caseta cu piesa din 9 săptămâni şi jumătate, o lumânare am găsit pe sub chiuvetă. E folosită dar, dacă-i scot capacul cu cruciuliţe, numai bună, o să dea o lumină bestială roşie ca în Emanuelle, scena cu fotograful. Am luat sticla de vin din barul tatei, două pahare din bufetul ăla alb, şi hai să ne-aşezăm şi noi aicea.
– A, nu, refuză ea, bem vinul după!
Am înţeles, mă pregăteam de mult, m-am ridicat ca arcul jocurilor alea cu mânere, citisem eu prin pahico ce-ar însemna plăcere, şi-apoi m-am dus întins…
Ş-am scos un pet de bere.

Licorile săracilor
Autor: ?
Cert este că, de la un moment dat încolo, nu mi-am mai dat seama ce licori torn pe gât : acre sau amare. Pentru că sărăntocii nu ştiu adevăratul gust al vinului, nici pe cel al berii. Pentru ei, vinul e acru şi berea e amară.
În lumina de tavernă, toate aveau aceeaşi culoare. În izul de om muncit o zi întreagă în mină, toate aveau acelaşi miros. Pe stomacul gol, toate aveau acelaşi gust. Ordinea zemurilor era aleatorie : berea după vin, şi vinul după bere, numai la cap să urce ! Aşteptam eliberarea.

Mândrie
Autor: ?
O căldare cu apă rece în plină figură şi m-am dezmeticit. Rânjetul torţionarului răzbătea prin întuneric. Mi-am conştientizat imobilitatea, am simţit frânghia care-mi săpa în carne şi alte dureri surde, anesteziate de frig.
– Spui ?
Ce fiinţe fragile şi puternice suntem ! Nici nu ştiu de unde, mi-am adunat toată mânia şi l-am scuipat cu o aviditate nebună !
Am simţit doar prima lovitură. Apoi, se făcea că eram cu voi în cârciuma din drum, bând bere după vin, vin după bere, nici nu mai stiu…

Chefliul
Autor: ?
Cheflii aveau o zicere: vinul dupa bere e placere, berea dupa vin e un chin.
Asadar, vinul, care auzise aceasta si tinea la Chefliu, caci Chefliu era cel care il aprecia in mod deosebit, astepta resemnat sa-i vina randul, dupa bere. Si ii venea intotdeauna. Chefliul tinea la bautura.

Betivul
Autor: ?
Ii da cu bere, ii da cu vin
Ca sa dispara orice chin
II da cu vin apoi cu bere
Cautatorul de placere.
Vin dupa vin, vin dupa bere
Bere dupa bere, bere dupa vin
Ca e placere, ca e doar chin
La el nu conteaza,
Nu ii cauzeaza.

Nu ramane nici un strop
Bautura il atrage
Daca vine si potop
El tot la masea trage.

După bere, după vin
Autor: ?

După bere, după vin,
Cerul este mai senin,
Toate dorurile vin,
Cu dulceaţă sau pelin,
După vin şi după bere
Bucurie şi durere,
Doamne tu îţi faci avere
Din dorinţa-mi de plăcere.

Decît vin şi decît bere,
Dă-mi mai bine o muiere,
Mă voi îmbăta deplin
Doar cu votcă, fără vin.

Doamne, Ţie mă închin,
Amin.

Viaţă de student
Autor: ?
„O bere, o bere
stomacul nostru cere.
Poto-ol, poto-ol;
stomacul nostru e gol!”.
Băieţii cântă ca să uite de foame şi de sete. Dar nu uită. Foamea o potolesc cu pâine uscată, muiată în uleiul care rămăsese în tigaie de la ultima porţie de cartofi prăjiţi, cea de ieri. O bucată mică de pâine uleioasă, o înghiţitură mare de apă. Reţeta asta face minuni. Dar nu e suficient.
Rezolvarea vine odată cu vecinii de la 323, atraşi de linia melodică, pasemite. „BR RC 323 1 l pt. 2 lei” scrie la ei pe uşă şi pe bileţelele care împânzesc căminul. Bere după bere după bere.

In practica la domnu’ Bachus
Autor: ?
“Aiureli, copile… Prostii, maruntisuri, golanii. PROSTII! “. Trase adanc din tigara rezemata pe imbinarea buzelor si incepu sa-si verse plamanii tusind dezordonat si bulbucandu-si albusul ochilor ca si cum ar fi vazut un semn dumnezeiesc intr-un cartof despicat. Se ridica de la masa si merse greoi spre rafturile pline de bauturi indoite, tarandu-si picioarele ferite privirii sub un halat ponosit. “Aici e toata munca mea! Viata mea! Iar tu… Tu? Vii asa si hopa! La capatuiala!“ Il apuca de reverele scurtei: “Sa nu incerci sa ma faci. Uita tot ce-ai invatat la liceul economic. Uita proverbul ala tampit. Tine minte bine asta: vinu’ dupa bere mere, dupa vin berea mere! Ai inteles, ma? Sa-mi vand si una si alta’, ma, pastele ma-tii de practicant. Fara ‘e-un chin’, fara ‘nu mere’ sau stiu eu ce alte poezioare de doi bani. Gata acum, ajunge, hai, toarna-mi din fata aia-n iarba, indata se ivesc clientii”.

Om bun
Autor: ?
Aveam vreo 10 ani. Eram afară, jucam badminton cu prietena mea, Ioana.
L-am văzut la balcon, i-am zâmbit şi i-am făcut cu mâna. Din când în când, mă uitam cu coada ochiului înspre el, şi mă simţeam atât de mândră, că până şi loviturile îmi deveniseră măiestre.
L-am văzut aplecându-se în afara balconului şi m-am oprit:
– Tată, ce faci?
– Irina, de ce loveşti cu paleta în pahare de şampanie?
Atunci mi-am dat seama: era beat. Din nou. Prietena mea a început să râdă, iar eu am râs cu ea, ruşinată, încercând să ascund ce era în sufletul meu.
Mai târziu, mama mi-a zis că băuse o sticlă de vin şi apoi o bere. Să-l iert, că nu este om rău.

Friptură salvată
Autor: ?
O friptură de miel s-a înecat în vin. Panicat de situaţie, stăpânul stomacului a turnat peste dânsa o sticlă de bere dar totul s-a transformat în chin. „Era mai bine înainte” – gândi sugestiv şi repetă manevra, dar de data asta cu vin.Şi mare îi fu plăcerea când observă că friptura se resuscitează şi prinde a se macera din plin.

NOTĂ. Am primit si o fotografie, o imagine a hameiului. În loc de PA. În afara concursului.

Am lipsit de la butoane în weekend, asa că prelungesc un pic deadline-ul: până la 15.00. Tot din cauza asta, public toate PA-urile primite pe mail până la această oră în aceeasi postare. Stiu, în felul ăsta voi ajunge mai greu la 1.000 de mirări, dar îmi asum riscul 😉

Asadar:

Batistuțe
S-a întâmplat cândva imediat după revoluție. Într-o zi oarecare, într-un sătuc din România, 2 camioane cu ajutoare de la nemți au oprit în fața primăriei. S-a adunat lume ca la urs, să vadă minunea: haine și mâncare gratis! S-a făcut imediat un comitet de împărțire a lucrurilor și, mai răstit, mai cu vorbă bună, au reușit să le dea pe toate.
La urmă s-au trezit totuși că rămăseseră cu niște pachețele. Nimeni nu știa ce conțin. Le-au desfăcut, le-au întors pe-o parte, pe alta, le-au mirosit, au tras de ele, s-au uitat la ele-n zare, și nimic. Într-un final, a ieșit în față unul mai umblat pe la oraș, care le-a spus că a auzit că există niște batiste pe care le folosești o singură dată și după aceea le arunci. Probabil că alea sunt!
Neavând altă variantă, lumea a fost de acord, așa că le-au împărțit frățește pentru vremurile în care răceala va bântui prin sat. Luni de zile după aceea, puteai vedea oameni care-și scoteau batistele de unică folosință din buzunar și-și suflau mucii, mândri că foloseau tehnologia germană pentru asta. Batistuțele aveau și o marcă: Libresse. Erau moi și cu aripioare.

uneori, nimic din ce zboară…
Cat timp bantuise prin padure, vanatul era imbelsugat. Acum, pe crestele golase, a inceput sa priveasca in sus cu foame. Oare ce s-ar putea gasi bun de mancat pe aici? Un vultur trecu in picaj pe deasupra capului sau, lasandu-l cu falcile clampanind in gol. Un fluture ametit de aerul tare al inaltimilor i se aseza o clipa pe nas, apoi pleca mai departe. Da, mai bine s-ar intoarce in padure… si totusi, poate o ultima incercare, isi zise, privind fascinat avionul care se apropia lasand o dara pufoasa pe cer…
Se ridica in doua labe si il privi salivand cum se apropie si apoi se indeparteaza… si in cele din urma o lua, oftand, inapoi spre padure…

Discipol si maestru
– Nea Brutule, ‘mneata stii cum vine vorba ca nu tot ce zboara se mananca?
– Ia fii atent la mine! zise cel intrebat. Si incepu cu emfaza:
– Rata zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Gasca zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Avionul zboara?
– Zboara! raspunse si chipul i se lumina …Va sa zica avionul zboara da’ nu se mananca!
O fi nea Brutu baiat destept dar nici el nu e prost de vreme ce pricepuse asa de repede.

Souvenir
Nici caiete şi nici haine nu aveam pe-atunci. Iarna, îmi făceam lecţiile la lumânare, în singura cameră încălzită din casă : bucătăria. Mama pregătea tăcută fiertura şi eu îi spuneam : ”Ai să vezi tu !… O să plec în lume şi o să devin cineva !”.
Mama râdea amar şi-mi spunea : ”Esti necopt, viaţa nu e aşa de uşoară, nu tot ce zboară se mănâncă !”.
Azi săruta fotografia de pe noptieră ca pe o icoană – mă înfăţişează pe mine la picioarele Turnului Eiffel – şi nu-şi mai aminteşte de acele vremuri

(PAPamflet)
Dupa obiceiul de acum cunoscut de a se atarna de gatul poporului, se infiinta la serbarea anuala a Soriciul Gros. Erau adunati acolo multi oameni dornici de a fi unii cu altii sau de a-si ostoi setea cu o cana de must dulce oprit din fermentat numa’ bun de baut rece dupa o bucata zdravana de sorici proaspat si sarat.
Impartind zambete si strangand maini in dreapta si-n stanga raspundea fiecaruia dupa caz: prieteneste sau ripostand inspirat cu cea mai potrivita replica – de istet e istet! Incerca din rasputeri sa-si transmita mesajul: sunt cu voi, sunt simpatic, inteligent si fermecator si trebuie sa ma votati.
La despartire le spuse: „Sa traiti bine!” apasat si raspicat de parca cei prezenti n-ar fi vrut. Apoi arunca o privire generala, ca de vultur, altfel de un albastru frumos.
Acum, la drept vorbind, nu prea conta ce spune si ce face… gloata stia deja ca nu tot ce zboara se mananca.

UPDATE.
Omul mic
Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.