Duminica trecută mi-am aşezat copiii pe canapea şi ne-am uitat la oscarizatul „Vagabond milionar„. (Mi-am adus aminte de această fază după ce am citit ceva la Maria Postu.) Îl văzusem şi insistasem vreo opt-nouă luni să-l vadă şi ai mei. Degeaba. Trebuia să le spun să nu care cumva să se uite, ca să obţin efectul contrar. Dar nu mi-a trecut prin cap să aplic schema asta simplă.
Am avut, totuşi, o satisfacţie pentru care, cred, a meritat să aştept o viaţă de preom (Aici e alt subiect la care nu mă refer însă acum.): „Tati, am înţeles de ce ai vrut de-atâta vreme să ne arăţi filmul ăsta”, mi-a zis fiu-meu. Cei doi fraţi din film tocmai evadaseră din „lagărul cerşetorilor”, fiind pentru prima oară fraţi cu adevărat.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 