Poate vă era dor (mie-mi este). Am fotografiat aici cerul, din nou. Eram la Venus, era luna august, era după trei zile fără urmă de nor, când au apărut flăcăii ăstia. Nu mă întrebati de ce, dar m-au bucurat.
24/09/2010
Cer peste plaja Venus
30/08/2010
Rătăcind prin Grădina Botanică
Pe scări. Jos e răcoare, e bine. Sus e soare dogoritor, dar e bine
Click pe foto pentru imagine mărită si putină căldură, care vine din pietre, probabil
Tot clujeanul stie: Grădina Botanică este, probabil, cel mai reconfortant loc din urbe. Fondată în anul 1920, întinsă pe o suprafată de 16 hectare (mai multe detalii aici), Grădina Botanică din Cluj e, în orice anotimp, un loc de suflet. M-am plimbat pe aleile-i în studentie, de doar câteva ori, în putinele mele vizite prin Cluj, constatând că Grădinii Botanice din Bucuresti îi lipseste ceva (dar n-am identifcat niciodată ce anume). Oricum, am mai multe amintiri din grădina bucuresteană, desigur, dar nu despre asta e vorba aici.
În această vară am fost în Grădina Botanică din Cluj, într-o zi toridă. Putin spus „toridă”, si dacă spune asta cineva care locuieste în Bucuresti, credeti-l că era o zi toridă. Chiar si pe aleile umbroase era foarte cald. Locul în care mi-a priit cel mai mult a fost foisorul din Grădina japoneză, de unde am privit, multă vreme, pestii lenesi, amortiti si ei de căldură.
Parcă soarele ar fi ascuns ceva în lac. De-aia-s nuferii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 