Posts tagged ‘carte’

29/03/2010

Dosar de lansare


Fotografie făcută la Castelul Huniazilor, la lansarea de la Hunedoara. Foto: Remus Suciu

Adun aici un mic dosar de lansare.

Breb, am mai spus-o, a făcut prima cronică, despre care pot spune că e emotionantă. (Mi-a mărturisit că a fost impresionat, ca un profesionist ce se află, de elementele arhitecturale ale clădirii în care se află, încă, Uniunea Scriitorilor).

Adrian Georgescu a reprodus Rolls Royce cu pisică

Adela, care m-a suprins în mod plăcut, recitând cum eu n-as reusi niciodată, Pădure de mesteacăn.

cell61, care a făcut câteva fotografii foarte reusite si a realizat cel mai amplu reportaj!

România liberă online, care a preluat stirea Mediafax, si unde un cititor a spus că „nici degeaba n-ar lua maculatura unuia care toata ziua isi bate joc de democratie, de romani si de Presedintele Basescu!”.

Si, nu în ultimul rând, filmuletul de pe evz.ro, realizat de colegii de la B1TV.

UPDATE.
LeeDee P. a scris că sala a fost arhiplină si a publicat pe siteul propriu poezia Solutia doi.

Mircea a făcut un interviu cu subsemnatul, pe trilema. Aşa am aflat că, nu ştiu unde, a ars un bar. 😉 Şi mi-am amintit, nu ştiu de ce, de interviul anticipativ din Ziarul de la 5.

UPDATE2.
Vania prezintă si el cartea (multam fain!). Se opreste la Rolls Royce cu pisică. De ce? Pentru că e cu pisică!

UPDATE3.
O mică recenzie în Realitatea bănăteană.

UPDATE4.
A mai fost o lansare la Bookfest. Claudia spune că păream timid. Ea a reprodus câteva versuri din Rochia ta încă neîmbrăcată.

ALT UPDATE. Mentionarea din Observatorul cultural (autor: Daniel Cristea Enache), despre care pomenesc aici.

ALTUL: Recenzie în Forward Romania (Julia Salanki)
Notă în Provincia Corvina, semnată Eugen Evu.

Cartea poate fi cumpărată (deocamdată)
– de la librăria Muzeului Literaturii Române (18 lei)
– online, de la editură: edituravinea@yahoo.com (18 lei + taxe postale). Dacă doriti si autograf, va trebui să-mi scrieti pe ticorosu@yahoo.com.

29/03/2010

N-ai nimic pe sub tricou!

Nu stiu cum s-a vândut până acum cartea, dar tricourile s-au dat ca pâinea caldă!

UPDATE1.
La sugestia prietenului Ovidiu, mentionez că, de mâine, cartea va fi, deocamdată, la librăria Muzeului Istoriei Literaturii Române (18 lei, cred).
În continuare, cartea poate fi comandata la edituravinea@yahoo.com (la pretul ăla se vor adăuga taxele postale) sau puteti să-mi spuneti mie (preferabil pe mail, ticorosu@yahoo.com), dacă doriti si autograf ;).

UPDATE2.
Nu-mi place povestea cu Petrica si lupul, deci trebuie să spun răspicat: aceasta este o glumă. Orice asemănare cu realitatea e de dorit.

29/03/2010

Buricul pământului

A fost lansarea. Le mulţumesc frumos tuturor celor care au fost împreună cu mine acolo, la Uniunea Scriitorilor şi celor pe care i-am simţit aproape, cu gândul.

Am fost foarte impresionat atunci când am dat mâna cu un domn. În acel moment am avut o revelaţie: am avut impresia că îl am în faţa mea pe fiul acelui domn, deşi nu-l văzusem vreodată. (Este vorba de unul dintre prietenii noştri de aici, din blogosferă, care stă în altă ţară.) Nu pot să-mi explic de ce mi-am imaginat că domnul acela cărunt este prietenul meu nevăzut. Iar dacă nu mi-ar fi spus, două secunde mai târziu, că este tatăl prietenului nostru nevăzut, aş fi rămas cu impresia că m-am întâlnit cu fiul lui! Nu ştiu ce înseamnă asta.

Am cunoscut, cu această ocazie, alţi câţiva prieteni pe care doar îi citisem, în cărţi, pe bloguri, pe forumuri de discuţii, în comunităţi online. A fost un sentiment ciudat, ca o întâlnire aranjată. Este ceva întotdeauna ciudat. Pentru că, vrei sau nu, dai mereu un chip celui/celei cu care conversezi. Probabil că e mai simplu aşa, să-ţi imaginezi o înfăţişare. Probabil că niciodată „chipul” nu e la fel, în realitate, cu acela imaginat. Poate că acel chip vizibil ochilor e doar un înveliş al „chipului” pe care îl arată scrisul nostru, sufletul nostru.

Cert e că am descoperit, abia ulterior, că la acest eveniment au participat cel puţin doi prieteni buni de aici, cu care însă nu am avut priceperea să îmi dau seama, atunci, că mă aflu faţă în faţă. Îmi este atât de ciudă şi atât de ruşine! Îmi doresc din suflet să-mi ierte lipsa impardonabilă.

În orice caz, am realizat, încă o dată, că eu nu sunt, nici pe departe, buricul pământului. Fiecare dintre noi încearcă să comunice câte ceva. Fiecare are ceva de spus. Fiecare suntem importanţi, fiecare merităm mai mult decât primim şi primim, în acelaşi timp, enorm. Atunci când am spus că e ceva ce m-a iscat, în urmă cu un an, să revin la poezie, cred că, fără să ştiu, m-am referit într-o foarte bună măsură, la voi toţi, prietenii mei văzuţi şi nevăzuţi, la fiecare dintre voi. Dacă n-aş fi experimentat-o eu însumi, aici, pe blog, sau acolo, în Pahico, n-aş fi ştiut şi n-aş fi crezut niciodată câtă forţă poate fi în aceste prietenii dezinteresate, legate în jurul pasiunii pentru cuvântul scris, împărtăşit.

P.S.
Fotografii de la eveniment nu am încă. Eu nu am făcut. Sunt câteva pe mediafax, sunt la cell61, am văzut în Pahico şi la Breb. Sper că le voi primi şi eu. Sper să reuşesc să urc şi ceva imagini, pentru că lansările mele „s-au dat” şi pe la teveuri.

27/03/2010

Când dl. Lică sunt chiar eu

Mai sunt câteva ore. Vreo patru. Dl. Lică se bărbiereşte atent. Aruncă after shave pe obraji. Cunoaşteţi ritualul. Nu ştiu cum, dar deja îşi leagă şireturile la pantofi. Apoi îşi leagă cravata. E aceeaşi cravată roz folosită data trecută. Superstiţie? Sau n-a găsit alta potrivită. Niciodată nu vom afla, pentru că domnului Lică nu-i place să vorbească despre asta. Cravata e un subiect tabu. Nu mă întrebaţi de ce, nu ştiu nici eu. Ideea asta mi-a venit abia acum şi n-am apucat să mă gândsc la ea. Trec la alta: dl. Lică împachetează frumos o călimară, verifică stiloul, îşi mai aranjează o şuviţă rebelă (sic) şi iese din casă.
Ziarul de dimineaţă rămâne pe canapea, deschis la pagina 17. Un articolaş e încercuit cu markerul.

Vă aştept la Uniunea Scriitorilor, Bucureşti, Calrea Victoriei 115. În principiu, de la orele 13.00. Dar eu voi fi acolo şi mai devreme şi mai târziu.

P.S. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi anunţat evenimentul şi, anticipat, tuturor celor care vor veni la Oglinzi.

24/03/2010

Trei zile până la miere

Pregătesc lansarea de sâmbătă (AMR 3 zile!) prins în tot soiul de hătisuri organizatorice. Mâine voi face o excursie de recunoastere la Sala Oglinzilor.

Am avut surpriza să aflu mai multe vesti proaste decât vesti bune cu ocazia invitării mai multor pireteni la acest eveniment (copii bolnavi, sotii blonave, decese în familie… 😦 ). La vesti neutre (raportat la evenimentul de la Uniunea Scriitorilor) le trec pe cele despre evenimente la care trebuie să participe invitatii mei în acest weekend (plecări din Bucuresti sau sosiri abia duminică sau luni, petreceri – duminică sunt Floriile!).
La acest capitol trec vestea de la Devis Grebu (autorul ilustratiei de pe copertă), pe care mi-as fi dorit foarte mult să-l cunoasteti, cei care nu-l stiti încă. Nu poate veni la lansarea mea fiindcă participă la a lui, la Paris. Mă bucur mult pentru domnia sa.


Le recomand prietenilor mei din Paris să participe la această lansare

În fine, vestile bune, din punctul de vedere al lansării „Mierii” sunt confirmările. Prezenta fiecăruia dintre voi va fi o bucurie în plus pentru mine. Nici nu mă mai gândesc că eu voi fi cel expus. Mă gândesc doar că nu mă veti lăsa singur si vă multumesc.

24/03/2010

Cele cincispreze carti ale lui Vania

Azi am văzut un raft de mare clasă. Cincisprezece volume dense. Pentru asemenea întâlniri, măcar pentru asta, si a meritat să plonjez în blogosferă, să fac pluta sau, uneori, să înot pe spate!

Vania ne-a învatat să nu fim sobri, ne-a învatat gustul umorului si buna lui folosintă. O glumă făcută de un om inteligent si cult e ca un ginseng, ca o rădăcină a vietii. Plecăciune!

P.S. În ceea ce mă priveste, sunt onorat. De exemplu, că dincolo de cele fix 69 de bloguri comune (cf. ZeList), am planificată o partidă de bere nefiltrată cu Vania, ceea ce deloc lucru rău nu e.

 


UPDATE. Observ, cu încântare, compatibilităti cu blogurile lui Flavius Obeadă, Cristian si Geanina Lisandru, Gabi, Gabriela Savitsky, Leo, Simion Cristian, Baiatul ciudat si acel site, spunenudrogurilor, pe care încă nu stiu de unde sa-l apuc.

Etichete: , , , ,
22/03/2010

Hai să ne punem împreună miere în ceai!

 

Singurul lucru pe care vreau să îl adaug este că vă astept cu drag.
În program, în afară de maldărul de cărti ce se vor vinde ca pâinea caldă (fireste!), vor fi câteva discursuri interesante, ale unor oameni care stiu ce spun, plus momentul care îmi plăcea de nu mai puteam când eram ceva mai copil: spune-i lu’ tanti o poezie! Cu alte cuvinte, cine vine primeste bonus momente de fâstâceală cu mine 😉

UPDATE.
Da, m-as bucura dacă ati populariza cumva vestea. As vrea să afle toti cei care ar putea fi interesati. Adică, mi-ar face plăcere. Dan mi-a luat-o deja înainte. Multumesc.

18/03/2010

Fiecare nouă ceaşcă de ceai

Am primit mai multe cărţi, cu ocazia lansării cărţii mele, de la scriitorii hunedoreni: Eugen Evu (dar nu le mai găsesc), Ion Urda şi Ştefan Nemecseck (care a publicat o istorie a literaturii hunedorene).

Când am ajuns în Bucureşti, am primit o carte supriză, de la Vlad Macovei: Cartea Ceaiului, de Okakura Kakuzo, editura Nemira. (Norocul meu că am dat volumului titlul Îmi pun singur miere în ceai!). Cartea lui Kakuzo e fascinantă.

Citez un motto: „Fiecare nouă ceaşcă de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile între apă şi foc, întruchipează o tradiţie unică, are o poveste de spus, care e numai şi numai a ei, şi e menită să conţină frumuseţea pură.”

16/03/2010

Un poem de la Eugen Evu


Eugen Evu (dreapta, într-o fotografie de Remus Suciu), aici la lansarea cărtii mele, mi-a oferit trei texte, pe care vi le arăt si vouă.

Azi, un poem:

Poem
Autor: Eugen Evu
Nici o întrebare nu e culpabilă.
Uneori ridic bolta cu fruntea şi săgetez lumina centrală.
Roiuri de aur zburat cad ca grindina pe grădinile zeilor.
Cuvintele iau trup şi resimt durerile lor.
Niciun răspuns nu e vinovat,
doar de sine.

P.S. Aici e articolul din Evz.

14/03/2010

Interviu cu un tip serios :)

Da, am acordat şi interviuri 😉

14/03/2010

O frumoasă zi de 13

Nu doar că am cartea, dar nici n-o mai am. E o figură de stil, mai am câteva exemplare. Ideea e că ieri am lansat-o, într-o încăpere în care, spunea o ghidă a Castelului Corvinilor, Matei Corvin avea crama. (Nici urmă de butelci, însă, doar ceva ulcioare de pe vremea dacilor, reconstituite.)

Ziua am început-o alcătuind un fel de comunicat de presă, pe care l-am printat la un centru din oraş, aflat lângă Parcul Corvin. Băieţi faini, am ajuns acolo înainte de ora deschiderii (era nouă fără un sfert) şi unul dintre ei a lăsat deoparte hamburgerul, să mă ajute să încropesc un afiş.

La 9.20 lipeam afişe lângă Casa de Cultură (aici – soţia mea şi fratele meu; eu mă dădusem câţiva paşi înapoi, să fotografiez)

Câteva minute mai târziu lipeam un afiş la poarta de la intrarea în domeniul Castelului. Notă – pe zid nu prinde prea bine scotch-ul.

Pentru că le făcusem, am mai lipit câteva afişe (nu multe!) de-a lungul traseului până la crama poetică. Notă. Am cerut voie să fac asta, dar am uitat să le dezlipesc pe toate la plecare, cred că au mai rămas vreo două…

Am făcut câteva aranjamente cu scaunele (n-au fost destule, aveam să constat, mulţi oameni au stat în picioare). Lansarea propriu zisă a început la 12.09. Participanţii au fost foarte punctuali, dar a durat mai mult primirea lor. În plus, ba-mi venea să trag de timp, ba-mi venea să-mi zic „hai să începem odată!”.


Aici am privit sala, apoi am început. Eugen Evu e lângă mine, tocmai îşi pusese ochelarii. Remus Suciu trăgea deja primele instantanee. Notă. Fotografiile din această postare sunt făcte de fratele meu, cu excepţia celei de la început

L-am rugat pe Eugen Evu să vorbească în deschidere, pentru că eu parcă nu aveam voce. (Trebuie să vă pvestesc cândva despre prima oară când am vorbit în public – invitaţilor mei la lansare le-am spus 😉 ) După ce l-am rugat asta am tăcut. Am avut curajul să-i privesc pe cei vreo 40 de oameni din sală şi mi-a venit să plâng. Ştiu, nu sună deloc bărbăteşte, dar mi-am oprit lacrimile cu mâna. Au foarte intense acele 2-3 minute în care m-am forţat să nu plâng. Nu era vorba de lansarea cărţii mele. Era vorba că toţi acei oameni veniseră să mă vadă şi să mă asculte pe mine, că eram la Castel, că îl simţeam, cumva, pe tata acolo. Îmi retrăiam copilăria şi adolescenţa, îmi aminteam năzbâtii şi mirări. Au fost două-trei minute intense.

Eugen Evu vorbit foarte frumos despre mine. M-a ridicat până la tavan, un tavan destul de înalt, dacă mă întrebaţi pe mine. Apoi am vorbit şi eu. Nu-mi pregătisem un discurs, deşi ar fi fost o idee bună. Am improvizat, am făcut paranteze, chiar am glumit. Cred că am trecut cu bine de cele 2-3 minute. Mă amuzam chiar atunci când provocam bliţurile să bliţuiască, cu câte o ridicare de mână.

Am provocat sala să-mi pună întrebări, să mă scoată din încurcătură, atunci când vreo emoţie mă lovea prea tare. Apoi, oricât am amânat, a trebuit să citesc câteva versuri (Pe deal, Nebunul de pe muntele Olimp, Linişte ca o brumă). Cred că a fost groaznic. Eugen Evu mi-a dat clasă şi aici – a citit Târziu e.

Apoi, din senin, a urmat momentul fiului meu. A zis, cu o îndrăzneală pe care nu i-o bănuiam, că vrea să citească şi el. L-am chemat lângă mine. Când s-a văzut faţă în faţă cu sala, i-a mai pierit, cred, din îndrăzneală. Sau o fi fost altceva. Ideea e că s-a strecurat, nu ştiu cum, la mine în braţe. „Ce să citesc?”, m-a întrebat. Am deschis cartea la Îmi pun singur miere în ceai. Cred că a citit mai bine ca mine. Eu mă simţeam…, cum oare aş putea să descriu ce simţeam?


Acesta a fost un moment unic, neplanificat, greu de descris


Sesiunea de autografe a fost cea mai uşoară. Atunci când scriu îmi place cel mai mult. Tot ceea ce îmi doresc e ca nimeni să nu fi plecat acasă fără carte. Mi-ar părea foarte rău să fi fost cineva pentru care să nu fi ajuns…


Am fost înconjurat mereu de copii. Cel puţin la momentul autografelor, au fost mereu în preajma mea copiii mei, nepoata mea, copii ai prietenilor

Am cunoscut oameni fain cu ocazia asta, am revăzut mulţi oameni faini. A fost ceva de suflet. Îmi doresc ca şi lor să le fi plăcut, să fi fost şi pentru ei un moment măcar agreabil, ca să zic aşa. Am declarat lansarea închisă la ora 14.00.
E fain să lansezi cărţi!

NOTĂ.
Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, de data asta la bine. Celor care au venit la lansare, celor care m-au însoţit cu gândul, celor care au scris atât de frumos despre mine. Vă voi răspunde, fiecăruia şi sper ca toţi aceia care îşi doresc să aibă cartea mea s-o aibă. Pentru cei din Bucureşti, un prilej va fi lansarea din Capitală – Nicolae Tzone insistă să o facem în cel mult două săptămâni 😉

11/03/2010

Am cartea!

Am avut azi o zi infernală. În ziua în care s-a circulat cel mai aiurea în Bucuresti, din toată iarna asta (haha, iarnă în 11 martie!), am avut de alergat la Trezorerie, la CEC si la Serviciul Pasapoarte. Nu vă mai spun că asta mi-a aglomerat teribil ziua de la birou. În fine, acum e „nouă fără” si plec acasă.

Altceva am vrut să vă spun: am cartea!!!
O pipăi si urlu: este!

Sâmbătă o lansez la Hunedoara, la Castel (ora 12.00, dacă se întâmplă să fie cineva prin zonă). Am câteva exemplare (foaaarte putine, bleah!) si, în primul rând, câteva datorii. Pentru Dan, pentru concursul de ghicit de la cell61, pentru concursul 24 de ore.

Din cate mi s-a spus, cartea va intra la Cărturesti, probabil pe la sfârsitul lunii, si la librăria Uniunii Scriitorilor. Există si varianta comenzilor online, la edituravinea@yahoo.com (dar cred că pentru eventualii doritori din Bucuresti se pot evita cumva taxele postale).

Atât acum, mă duc să mă împusc.

Etichete: ,
09/03/2010

Ziua Î

Numai mâine nu-i poimâine. Adică, e mâine. Dacă nu e mâine, mă enervez. Adică, mă încurcă. Îmi taie cheful. Sper să nu fie surprize neplăcute. Adică, la naiba, ar trebui să fie totul OK! Asadar, mâine. Mâine e mâine. Mâine e Ziua Î.

UPDATE.
Cică au început operațiunea de lipire!

Etichete: , ,
08/02/2010

Cartea mea

Sunt prins, de vreo săptămână, rău de tot, cu trebi profesionale, ca să zic asa. Îmi cer scuze că n-amapucat, încă, să pun acele linkuri – la PA-urile etapei deja jurizate. Acum vine încă una din urmă… N-am uitat, sper ca mâine să am, deja, mai mult răgaz.

Altceva vreau să vă spun: cartea mea e gata. Astept spaltul. Cred că nu vor trece două săptămâni si voi avea cartea în mână. Ceea ce mă emotionează. Vreau să împart emotia cu voi (aproape toate poemele le-ati văzut deja, aici, pe blog) si vă arăt coperta. Mie îmi place. E de Devis Grebu.

P.S. După ce nu voi mai fi putut să fac nimic pentru a opri cartea de poeme, mă voi apuca de cea de PA-uri. Mă grăbesc!

04/02/2010

Maternitate (chestii mai presus)

Am citit pe Blogul Medusei ceva care cred că e interesant. E despre a da posibilitatea nasterii „din picioare”, în maternităti. (Deocamdată, în maternităti andaluze.)
Recunosc, subiectul mi-e cam departe, dar am zis să stiti, dacă n-ati mai trecut de mult pe la Medusa.

Si am mai găsit tot acolo, că de-aia m-am oprit, recomandarea unei carti (de pus in raft) a Mihaelei Miroiu, cea mai feministă persoană pe care o stiu. O bună prietenă, cu care nu m-am văzut de foarte mult timp.

07/01/2010

Minicarte pentru proză lungă

Discutam cu cativa amici din Pahico despre cum ar trebui să arate o carte de PA-uri. Atunci când discutia a ajuns la formă, unul dintre ei a scos o carticică, din buzunar. Ni s-a părut interesant, dar ne-am întrebat dacă un miniformat nu induce ideea de derizoriu. Apoi am trecut cu discutia la continut sau am dat-o direct pe bere. Nu mai stiu.
Am, acelasi amic, mi-a atras atentia la un articol al lui Cătălin Tolontan. Cărticica noastră va apărea pe piată. Fireste, e vorba de o carte serioasă, nu bagatelă de proză arhiscurtă. E o reeditare a Nostalgiei lui Cărtărescu. Cred că voi cumpăra si această editie.