Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Împreună cu fiica mea și cu Anca Dionisie, poeta
Mergeam în urmă cu patru ani la o lansare de carte specială. Și lansarea, cu muzică de cea mai bună calitate, live cu Walter Dionisie, cu picturi și o atmosferă creativă, la Sala Palatului, și cartea Apa de ploaie, scrisă de una din poetele mele preferate, Anca Oprescu (azi Dionisie), al cărui blog l-am descoperit cu bucurie și pe care l-am frecventat cu drag.
Am deja multe restanţe, dragii mei, şi mă simt pur şi simplu jenant că încă mai treceţi pe aici, în număr mare, mai des decât o fac eu. Asta mă face să re-reconsider poziţia mea faţă de acest blog şi să-mi propun să reiau activitatea pe aici. Dar e greu, e foarte greu, fiindcă am tot mai puţin timp pentru el, timp care tinde spre zero. Dar miza e mare, deci efortul merită făcut.
Cascada la Stâna de Râu, munții Retezat. Foto: Remus Suciu
La fel, altfel
Acelaşi parc, altă zi, aceeaşi.
Intrăm în detalii.
A îngheţat Trinkbachul.
Apar ochi, cozi, gheare.
Îmi plac aceste versuri (și fotografiile care le însoțesc). Se află pe blogul Veronicăi Niculescu, o veche prietenă,
O, ce veste minunată: cartea Ancăi , poeta rochiei rosii, există, e palpabilă! Abia astept să o am, s-o citesc.
E a doua veste faină din aceste zile, după ce am aflat vestea de la Adela.
Nu, versurile de aici nu sunt deloc apă de ploaie. Dimpotrivă!
Iată, mai jos, poemul de pe coperta IV:
lumina cea de toate zilele
asculţi…
neauzit foşneşte lumina
în umbra-ţi albă-
substrai neatins
aninat la marginea tăcerii
tulburi cu piciorul desculţ
apele cuvântului
în cercuri de neliniste oarbă
aduni lumina din cenuşa neplecării
rămânându-i in urmă ,
talpă nerostită de drum
iubitule,
mâine imi cioplesc un felinar de piatră
să pot auzi, deodată cu tine,
ne-întoarsă vreodată
în aceeaşi privire,
lumina…
Călin Hera. PA-uri şi mirări 