Călin Hera. PA-uri şi mirări

A fost lansarea. Le mulţumesc frumos tuturor celor care au fost împreună cu mine acolo, la Uniunea Scriitorilor şi celor pe care i-am simţit aproape, cu gândul.

Am fost foarte impresionat atunci când am dat mâna cu un domn. În acel moment am avut o revelaţie: am avut impresia că îl am în faţa mea pe fiul acelui domn, deşi nu-l văzusem vreodată. (Este vorba de unul dintre prietenii noştri de aici, din blogosferă, care stă în altă ţară.) Nu pot să-mi explic de ce mi-am imaginat că domnul acela cărunt este prietenul meu nevăzut. Iar dacă nu mi-ar fi spus, două secunde mai târziu, că este tatăl prietenului nostru nevăzut, aş fi rămas cu impresia că m-am întâlnit cu fiul lui! Nu ştiu ce înseamnă asta.

Am cunoscut, cu această ocazie, alţi câţiva prieteni pe care doar îi citisem, în cărţi, pe bloguri, pe forumuri de discuţii, în comunităţi online. A fost un sentiment ciudat, ca o întâlnire aranjată. Este ceva întotdeauna ciudat. Pentru că, vrei sau nu, dai mereu un chip celui/celei cu care conversezi. Probabil că e mai simplu aşa, să-ţi imaginezi o înfăţişare. Probabil că niciodată „chipul” nu e la fel, în realitate, cu acela imaginat. Poate că acel chip vizibil ochilor e doar un înveliş al „chipului” pe care îl arată scrisul nostru, sufletul nostru.

Cert e că am descoperit, abia ulterior, că la acest eveniment au participat cel puţin doi prieteni buni de aici, cu care însă nu am avut priceperea să îmi dau seama, atunci, că mă aflu faţă în faţă. Îmi este atât de ciudă şi atât de ruşine! Îmi doresc din suflet să-mi ierte lipsa impardonabilă.

În orice caz, am realizat, încă o dată, că eu nu sunt, nici pe departe, buricul pământului. Fiecare dintre noi încearcă să comunice câte ceva. Fiecare are ceva de spus. Fiecare suntem importanţi, fiecare merităm mai mult decât primim şi primim, în acelaşi timp, enorm. Atunci când am spus că e ceva ce m-a iscat, în urmă cu un an, să revin la poezie, cred că, fără să ştiu, m-am referit într-o foarte bună măsură, la voi toţi, prietenii mei văzuţi şi nevăzuţi, la fiecare dintre voi. Dacă n-aş fi experimentat-o eu însumi, aici, pe blog, sau acolo, în Pahico, n-aş fi ştiut şi n-aş fi crezut niciodată câtă forţă poate fi în aceste prietenii dezinteresate, legate în jurul pasiunii pentru cuvântul scris, împărtăşit.

P.S.
Fotografii de la eveniment nu am încă. Eu nu am făcut. Sunt câteva pe mediafax, sunt la cell61, am văzut în Pahico şi la Breb. Sper că le voi primi şi eu. Sper să reuşesc să urc şi ceva imagini, pentru că lansările mele „s-au dat” şi pe la teveuri.