Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
mă obişnuisem cu tine astfel încât
nici măcar apă nu mai puteam să beau
decât privindu-te
adevărul e ca niciodată nu mi-a fost sete
poate doar acum când îţi scriu
când vorbeai mă uitam la gura ta
şi puneai accentul într-un anume fel
de parcă buzele tale ar fi trebuit sărutate
cu accent cu tot
niciodată nu ţi-am văzut ochii
(n-aş putea să le dau vreo culoare)
şi apoi erau atât de aproape
ne plimbam şi nu eram sigur
care sunt paşii mei care urmele tale
avea la răstimpuri
un sentiment ciudat
el n-a mai fost văzut de mult
dar starea lui ni s-a păstrat
a rămas undeva în praful drumului mirosul de benzină
tabala camionului e din nou minereu
se pornise un fel de călătorie a vântului
de parcă li s-ar fi dat foc semnelor rămase
tălpile frig ca un imbold venit dinăuntru
greu îţi mai aranjezi părul pe frunte
mult după aceea găseşti de cuviinţă să aprinzi focul
de undeva luna iese strecurându-se ca un râu
are gust de zmeură şi pare foarte zgâriată
cineva strigă stai trage două focuri de armă
dar nu o nimereşte
se aude însă foarte clar cum focul se stinge iar
câinii încep să latre timid locul devine mai cald
dar numai acolo unde s-a născut
deocamdată dimineaţa
uite că am inventat o nouă modalitate de a greşi
asta e o aroganţă pentru că nu există noutăţi
toate au fost greşite deja în alte dăţi
ai dreptul la trei încercări ca să ghiceşti
aşa poate-mi vine şi mie vreo idee pe care s-o dezvolt apoi
că la şmecherii d-astea ne mai pricepem şi noi
îmi vine să umplu seara cu versuri şi o cană cu bere
să rimez cu mine însumi ca un fraier
să ciocnesc aiurea cu moleculele de aer
cine altcineva să fie acolo dacă nu dracu’ beat turtă
se holbează la mine are o privire de-a dreptul zbanghie
hai noroc zic şi îi suflu în nas damf de tămâie
dar ăsta nu fuge că e mai cu moţ
abia i-au mijit coarnele vrea să pară simpatic
îl ştiţi e genul acela de drac iniţiatic
se hlizeşte şi face semn să mai torn nişte bere
ca şi cum ar vrea să-mi spună un secret
ca şi cum eu însumi n-aş fi din cale-afară de discret
face cu ochiul are un singur ochi într-o parte a nasului
îl închide pe jumătate atunci când soarbe din bere
de parcă în felul ăsta ar vrea să mai prindă putere
n-am mai văzut pe mustăţile nimănui aşa multă spumă
parcă ar vrea să se bărbierească să-şi facă luciu pe obraz
e ceva ciudat cu dracul ăsta neted ca o bucată de praz
bâldâbâc face dracul deodată Doamne iartă-mă
se răsuceşte un pic şi plonjează în cană cu supleţe
fără zgomot fără stropi risipiţi aiurea fără tristeţe
este momentul în care îmi arde de obicei ceasul pe mână
aştept să se limpezească niţel lucrurile care au mai rămas
apoi îmi fac cruce şi mă pun să beau aşa fără taifas
lasă-i să-şi plimbe ochii de-o parte şi de alta
dar să privească unde li se arată
asta e camera ta ai un pat un scaun
şi-o să-ţi aducem şi o masă
un pic mai mică decât scaunul ce alegi
au alte haine acum ei au alte haine
au cămăşi de culoarea albastru de Voroneţ
ei au alte haine dar joacă poker pe dezbrăcate
cu un interes crescând îi priveşti
toată lumea întinde paşaportul
ei sunt nebuni au atâtea exemplare
prea multe elemente
fiecare îşi aduce într-un fel aportul
la un moment dat apare încă un drum închis
îmi închipui că există ceva şi dincolo
cobor iata un dialog
de o parte si de alta mesajul e transmis
opresc motorul un râu curge apăsat
undeva îşi începe un câine lătratul
e un stol de raţe sălbatice
sosesc şi abundă cerul treptat
E tunsă scurt. Are sprâncene pensate.
Se îmbracă şic. Îi place să stea pe spate.
Mai precis, aşa îşi imaginează el.
(E un tip ocupat, întrucâtva chel.)
Vecinii îi salută pe amândoi mieros.
Copiii le zgârâie maşina cu un cui. Unul gros.
Într-o zi s-a stricat liftul. Au urcat pe scări.
Au văzut uşi noi. Au simţit izuri, duhori.
Ieri li s-a spart o ţeavă din baia mică.
El a înjurat. Ea a dat telefon la meşterul Mitică.
Tipul plecase în Spania de-asta iarna, aşa că
El s-a-ntins lângă ţeava, pe spate. Şi nu-i plăcea, parcă.
iubito azi am împuşcat o cioarã
mergi de-o caută i-am spus câinelui
şi el pauză
mă privea aşa într-o doară
ştiam că există o formulă ceva
dar uitasem cuvântul parola
trebuie respectate nişte reguli
că doar nu suntem de capul nostru ha ha
iubito câinele mă privea tâmp
aşa că am început eu să o caut
căutam cioara cu lumânarea
se-adunase o baltă de ceară pe dâmb
dă-i bătaie zici şi pământul crapă ca un pepene sub roţi
nici măcar nu picură e un şuvoi apa cântă
uite-aşa cu clăbuci ca sâmburii copţi
se aude pleosc ca după o prăbuşire izbutită
apare la suprafaţă bizar un băţ de stuf
şi-l ronţăie un şarpe lung ca o idee greşită
totul e ca un festin dinainte de celălalt zbor
să nu ştie păsările de pradă mai întâi ce să înghită
fiindcă ochii dor ochii dor ochii dor
oamenii de pe malul celãlalt stau la taclale aparte
pelicani raţe pescăruşi inevitabile ciori
brrr face încă o dată bărbosul apoi scuipă departe
atunci sare un peşte de două kile jumate
are burta deschisă de oase albe care s-au uscat
încă unul încă unul şi niciunul nu se zbate
se înşiră doar la mal ochii lor pe nisip ochii dor
ca o privire de care nu mai poţi să scapi
ca o destăinuire ca un ţipăt ca un film fără sonor
stă să plouă undeva în moalele capului
inima bubuie ca un ecou spart în treizecişinouă de ţăndări
că-ţi vine să baţi câmpii însă numai cu maşina
până când râul se aude ca şi cum ar intra în pământ
tocmai la marginea gardului spart de intenţia ta bună
înghiţi praf şi înghiţi două cireşe pe nemestecate
hop şi pe urmă din mine o să crească pe urmă un cireş foarte real
să tot fie patru dimensiuni dintre care una nu cireşie ci foarte albastră
de parcă ai întoarce capul şi te-ar privi maica stareţă Anatolia
ţi s-ar atinge tâmplele ţi s-ar strânge ceva s-a-ntâmplat
hai vino mai aproape şi rupi o bucată de pâine intermediară
acum se vede mai bine până îndărătul câmpiei
dimineaţa e ca o lună mică şi se tot micşorează
douăzecişipatru de ore treizecişinouă de ţăndări optzecişiunu de greieri şi-atât
cu bocceaua-n mână nebunul
satului bolborosind
se-mpleticea colo-i fântâna
şi ochii ochii privirea
felii tot mai subţiri de viaţă
taie
din iarbă-i
cânt-o păpădie
(sau o lăcustă)
prietenă furnică te-ai
rătăcit în părul lui?
vântul
mirat animă
crânguri
phii ce obraz
îngustâ frunte buze
bolborosind
un miel plângea
aş fi putut încăleca un cal adevărat
aveam în mine puterea de a-i îmblânzi
tremurul nervos al coamei
aş fi putut privi ceasuri întregi ochii lui mari
aerul adulmecat de nările sale
(numai copitele ca nişte zaruri aruncate în colb
s-ar fi zbătut mai departe frenetic)
acesta este calul meu aş fi strigat
am dat pe el toate visele dintr-o noapte
calul venit de pe dealurile Lunii
de pe steaua Alcor pe care o poartă pe frunte
hai la drum aş fi spus ascultând nechezatul
învelit în pădure ca o trezire la realitate
doar o clipă săgetat de propria-i goană
calul meu neînşeuat strâns între călcâiele mele
cu fiecare cuvânt aveam sentimentul că te sărut
de aici şi sporovăială mea neîntreruptă
ca o gâfâială necuvenită (atunci aşa ţi s-a părut)
ca un fel de înfruptare abruptă
când ploua mai ales atunci îţi vorbeam
învăţam cuvintele să te caute iscusit
ca într-o conversaţie în care te-am
atras fără pic de ruşine ca un joc abia desluşit
cuvintele aflaseră cum să te găsească
coborau de la lobul urechii pe gât şi apoi
ca într-o întoarcere de frază firească
se năpusteau temeinic către buzele tale moi
într-o doară am privit mai atent peisajul aflat
de jur împrejur ca o barbă căruntă
(observasem deja felinarul suspendat
de lumina rămasă în ploaia măruntă)
noaptea însăşi devenise un verb
fiecare zid aducea în discuţie câteun mister
știu mă purtam ca un adolescent imberb
de parcă atunci aş fi învăţat să vorbesc să cer
și totuşi inventasem dialogul perfect
cuvintele noastre erau singurul amănunt
care conta fără semne de punctuaţie ca un efect
al străzii Mântuleasa la nouă seara când plouă mărunt
după ploaie
ca după un gând tocmai rostit
o anumită stânjeneală a naturii
apoi soarele
copacii tac între ei
NOTĂ. Am publicat această poezie în revista Amfiteatru în urmă cu multi ani (1988).
mi-au spus că nu exişti într-adevăr
o închipuire a mea eşti probabil
ca atâtea altele ce dau buzna amabil
în gândurile mele răstignite printre sâmburi de măr
mi-au spus că totul n-a fost decât o întâmplare
un drum printre ferestre întredeschise tăcute
o pădure născută atunci cu mirare
între două puncte indiferente ale unei zile trecute
mi-am spus că tu nici n-ai plecat
n-a plecat nimeni nici peisajul
râul din vale transmitea el însuşi mesajul
doar tu rămâneai acolo să-l tulburi treptat
De-atâta dragoste mă simt devastat.
Mă dă iubirea, de-a dura, jos din pat.
Căderea e cumplită. Parchetul-laminat.
Iubirea mă ridică din nou în aşternut,
fiorul e teribil, aş spune. Dar sunt mut.
Şi totuşi îmi vine, îmi vine să strănut.
Mă bucur să mă bucur, să-mi bată toba-n piept,
să-mi tremure şi glasul (cât e), să fiu deştept.
Dar, ca să fiu cinstit cu voi, amicii mei:
mi-e faţă chiar mai bleagă decât de obicei.
se-aude un zumzet în zori la muzeu
un zumzet se-aude şi la amiază
e ziua în care ca un alizeu
dau zor cu toţii să vază de-i trează
iubita muză Zuza
cu freza-i burgheză cu buzele-i roz
cu bluza-nflorata cu zelu-i de muză
adună o scuză de jos din moloz
se-amuză de zarvă obtuză
zvâcneşte molozul de parcă zelos
şi-a tras însuşi zeul pe-a lui turtă spuză
ca-ntr-un pardon mozol dureros
dar ce-o mai vrea Zuza de stă la peluză
gaz din praz ori ce hipnoză
ar cere o doză de proză
ce voi face cu zâmbetul tău
trenul după ce va fi intrat în gară
nici cu mâinile nu ştiu ce voi face
douã mâneci terminate într-un vers stingher
probabil te voi sãruta
desigur cât se poate de rece
un sărut oarecare de la revedere
de adio ai vrea tu să spui
dar nu te-aş auzi în forfota asta convenabilă
ce voi face însă cu zâmbetul tău
abia schiţat în colţul ochilor
ultimul gest înainte de scârţâitul vagoanelor
după care troleibuzul dresat
să fumeze oameni şi să-i sufle care încotro
stau cu mâinile sub cap şi privesc în tavan
pe stradă trece un tramvai scoate scântei
o săgeată de lumină intră în casă pe geam
ţi se vede piciorul gol peste plapumă hei
e atât de linişte încât aş putea să fumez în gând
să fac rotocoale de aici până la peretele presupus
moleculele nopţii s-ar ciocni cu gândurile mele pe rând
s-ar întoarce apoi la mine ca şi cum nici nu s-ar fi dus
în interiorul liniştii orice mişcare are un cântec foarte sonor
uite aud cum îţi tremură degetele în somn şi pleoapele
pari o pradă timidă aşa cum dormi respirând uşor
de parcă în noapte gândurile s-ar fi limpezit ca apele
o astfel de noapte e un exerciţiu de imaginaţie
ce visezi iubito cum ai vrea oare să te trezeşti
îmi vine să-ntreb şi atunci deschizi ochii şi fără somaţie
te întorci leneş arunci plapuma cu mine te înveleşti
Călin Hera. PA-uri şi mirări 