Archive for ‘PA/Proză Arhiscurtă’

05/10/2009

Urma scapă PAturma

Postez mai jos PA-urile ultimei etape. Am impresia că am pierdut unul pe drum, drept pentru care vă rog să amânati jurizarea câteva ore, poate-l primesc înapoi. Deadlineul jurizării, marti, 13.00.

Iar acum, PA-urile.

Metafora eradicării (Autor?)
În marea cireadă de oameni exista un trădător neaflat. Nu-l bănuiau. Păştea alături de ei. Ca şi ei, se apăra de muşte şi se adăpa din aceeaşi băltoacă. Venera smerit aceeaşi zeitate aurită. Trăia şi simţea ca ei, pentru a le afla mai bine slăbiciunile. Dar cugetul lui îi pândea din umbră, adulmecând secunda prielnică. Să le picure în rănile puroinde sângele lui otrăvit. Să rămână el cea din urmă jivină din imunda rasă. Să-i stârpească pe toţi.
Apoi să jubileze, printre hohote de râs şi de plâns.

Iertare (Autor?)
Ascultai cu ochii plecați ce-ți spunea diriginta. Dădeai ușor din cap și din când în când te uitai mustrător la mine. În acele momente aș fi vrut să intru cu totul în pământ. Din nou mă bătusem în pauza mare cu unul din colegi. Îmi spusese că stau la fusta mamii, că nu am un tată care să mă apere. Motivele nu erau importante, oricum nu le aflai niciodată.
Când a terminat diriginta, m-ai luat de mână fără nici un cuvânt, și am mers acasă.
Mai târziu, am furat o floare din parc și ți-am adus-o. Mi-ai zâmbit. Eu cred că m-ai iertat.

Reflux (Autor?)
A adormit într-o poziţie ciudată şi s-a trezit dimineaţa cu gâtul înţepenit. Prin pleoapa întredeschisă a bombănit, lansând totuşi speranţei gândul plăcut al remontării după micul dejun. Pe plasma gândului curgeau spre ea imagini de cafea cu lapte, covrigei crocanţi şi-o portocală cât o discuţie între colegi. Era pe placul ei tot filmul si se grăbi să facă un duş. Apoi deschise din instinct calulatorul. Ah, ce tâmpenie, e weekend ! Am timp destul pentru reflux!

Înnoire (Autor?)
Pe un pamânt roditor a căzut o sămânţă.Mărunta fiinţă ca intr-o carcasa de fier, părăseşte adăpostul şi iese în lume. Materie şi energie, haotic răspândite în lume, se strâng în firava fiinţă şi se îmbină.Se nasc în forme noi, în construcţii ingenioase, după legile cristalelor scumpe, dar vii, în mişcare.E o sete de înnoire ce ţine loc de naştere pe o linie ascendentă în suiş neîntrerupt.Firava fiinţă se înalţă, creşte,învinge frigul iernii, iar in primăvara va porni la cucerirea spaţiului. Dintr-o sămânţă se naşte un copac puternic pe care vantul nu-l va mai apleca, ci se va astâmpăra in frunzele-i jucăuşe.

Seful turmei (Autor?)
– Brrr, oita, brrr! striga ciobanul si croi una pe spinare oii care ramase in urma ca sa-i fie clar cine e seful si cine scapa turma la o adica.

Urna nu scapa turma (Autor?)
Ghiorghi privea incruntat hartia din fata lui, cotrobaind cu mana stanga in buzunar, dupa tutun.
Se gandea cu pofta la o tigara pe care avea sa si-o rasuceasca imediat ce va iesi din cusca de votare.
Deocamdata, insa, era  in incurcatura: nu stia pe cine sa puna stampila.
„Pe primul de pe lista?  Daca l-au pus in frunce, o fi mai bun! ” se gandi.
„Dar daca mai bun e ala din coada?Doar nu degeaba sa zice ca urma scapa turma”
Deodata se lumina. Cu un gest scurt, arse o stampila pe mijloc si iesi repede, din cabina de votare.

Mucosul şi Subţirelul (Autor?)
Subţirelul îi găsise pe toţi, care ascunşi prin garduri, care stând pe la colţuri, îndărătul întunericului. Era bun. Numai pe unul nu reuşise să-l afle, pe Mucos. Era cel mai mic dintre ei. Începuseră să-l caute cu toţii, cu teamă. Nu mai era de-a v-aţi ascunselea, era de-a pierdutelea. Dar Mucosul uitase de joc, se dădea pe leagăn, de-aia nici nu-l observase nimeni, era normal să fie cineva care se dă pe leagăn. Când şi-a amintit de joc, Mucosul s-a dus la copacul unde numărase Subţirelul şi a scuipat subţire, cu muci. L-au înconjurat chiuind „Urma scăpa turma!”. Numai Subţirelul nu chiuia. Se apucase deja să numere iar, de data asta cu ciudă.

Ultimul PA? (Autor?)
A fost odată ca niciodată un blog de bun simţ, la care prietenii de bun simţ au avut bunul simţ de a contribui fiecare, pe măsura posibilităţii sale. Şi fiecare a primit un mare premiu. Prietenia. Şi prietenia aceasta va dura atîta timp cît bunul simţ ne va ţine aproape.
Şi vor mai fi şi alte concursuri asemenea, doar premiul cel mare va fi acelaşi.

NOTĂ.
În dreapta sus, pe coloană, voi publica temele PAverbelor, în atentia celor care vor mai dori să scrie PA-uri pe temă dată. O temă va fi valabilă aproximativ 2-3 zile. Multumesc.

Etichete:
05/10/2009

Doctorul de la casa de nebuni

Se jucau de-a acţionarii la Fabrica de Ace Fără Gămălie. Chelie, Verighetă şi Cusur luau totul în serios, ca de obicei. Chelie îşi rupsese deja doi nasturi de la cămaşă, de groaza falimentului, când Verighetă, admirându-şi unghiile roase până la carne, zise, ca pentru sine:
– Avem nevoie de un doctor.
Aşa i-a venit lui Cusur, care era cam dus (pe gânduri), ideea să spună că el e doctor. Devenise vesel şi, oricui intra în salon, i se prezenta:
– Sunt doctorul.
Şi-i licăreau ochii.

04/10/2009

Aş face un partid. L-ar vota toată lumea. M-aş instala la putere. Aş reforma ţara. Aş provoca o creştere economică fără precedent. Aş dezvolta învăţământul. Aş încuraja cultura. Aş face autostrăzi, căi ferate, hoteluri, pârtii de schi. Aş merge la Bruxelles. Aş merge la Moscova, la Washington, la Beijing. Aş merge la ONU. Aş reduce poluarea. Aş răcori încălzirea globală. Aş iriga Sahara. Aş trimite oameni pe Lună. Aş găsi planete pe care le-aş popula. Apoi aş muri liniştit. Domnul Lică stă pe banca din faţa blocului. E mort de beat.

02/10/2009

Un sărut de adio minţilor

Îl trezise zgomotul claxonului care, intrat prin fereastra deschisã, îi lovea strident urechile, explodând în inimã. Sperase să nu se scoale înainte de prânz, dar claxonul acela idiot îl făcuse să sară din pat, cu inima zbătându-i-se prin pijama.
– Probabil că domnul Lică iar a parcat aiurea, găsise o explicaţie în timp ce căuta un pahar cu apă.
Apoi s-a dumirit: domnul Lică era chiar el, iar claxonul sunase doar în capul lui obosit. Cum tot găsise paharul cu apă, luă un somnifer.
A doua oară s-a trezit de-a binelea, cu mutra îngrozită: se făcea că domnul Lică sărise pe el, adică el pe el însuşi, îl sărutase franţuzeşte şi tocmai se pregătea să abuzeze de el, sălbatic.

01/10/2009

Dealu-i sus, iar boul – mic. Gata

S-a termina si penultima etapă, aia cu boii si cu dealul. PA-urile sunt aici, titlurile lor, mai jos:

nu de boi, ci de hrănirea lor… (Autor?)
Sansă de nesansă (Autor?)
Greu la deal cu boii mici (Autor?)
Sub papuc (Autor?)
(Autor?)
Jucării (Autor ?)
Uneori, e greu (Autor ?)
Usor la vale cu vacile mari in Tara Micului Paris (Autor ?)
Chipul care plânge (Autor ?)
din nou la deal (Autor ?)
Fara cuvinte (Autor ?)

Astept voturile voastre până mâine, 11.00, Asa cum zice regulamentul, care-i sfânt!

Notă.Consultându-mă eu cu câtiva dintre voi, am ajuns la concluzia că entuziasmul meu e una si continuarea concursului până cine stie când, alta. Prin urmare, voi anunta mai jos tema ultimei etape a PAverbelor. După ce si aceasta se va fi desavârsit, eu, unul, voi continua să scriu PAverbe. Încă mă incită, mi se pare foarte interesantă incursiunea în întelesurile zicalelor populare si întreprinderea de a le da interpretări si reinterpretări. Am descoperit, de pildă, că cele mai spumoase sunt (si) cu animale. În fine, poate fi făcută o dezbatere despre asta.
Ideea e că voi anunta, ca până acum, câteo temă (voi înlocui bannerul cu boicotul Fan Courier cu unul pozitiv = tema PAverbelor). Cine va dori, va scrie PAverbe pe tema respectivă si, dacă va găsi de cuviintă, mă va anunta asupra acestui lucru (oricum, voi colinda mai mult, deci le voi afla eu, măcar pe unele dintre ele). Nu va mai fi cu clasamente.

P.S. Nu renunt la ideea de a mai organiza concursuri. Am deja un proiect care mie mi se pare dragut. Dar voi lăsa să mai treacă un scurt răgaz.

Important. Deloc în ultimul rând, le multumesc frumos tuturor celor care au scris PA-uri pentru PAverbe, celor care le-au jurizat si celor care le-au citit. Le sunt recunoscător tuturor celor care au luat cât de cât în serios ceea ce am ambitia să se impună ca un nou gen (sau subgen) literar si care încep să se simtă bine în interiorul lui strâmt.

Iar

acum

iată

ultima

temă

a

PAverbelor

Urma scapă turma
deadline, luni, 10.00.
Ultima etapă

Etichete:
01/10/2009

Călătoria

Pornisem spre Insula Thule ca să evadăm din rutină şi ca să ne întoarcem mai aprigi şi, da, mai frumoşi. Aveam Cârmaci, Căpitan, Bucătar, marinari destoinici, aveam o goeletă suplă, era anotimpul potrivit.
Ceva lipsea şi nu ştiam ce. Nu ştiu nici azi, când romul din butoaie e pe sfârşite, când ţărmul se vede clar, luminat dimineaţa de soarele stropit de valuri, ziua de scânteierile peştilor aduşi de bărci, iar seara de ochii fetelor. Vezi bine, pornisem noi, dar uitasem să ridicăm ancorele.

30/09/2009

E greu la deal (niciun PA banal)

Greu la deal cu boii mici (Autor ?)
Isi dorea un copil.
Nu-i placeau greutatile.
Asa ca facu un bou mare

nu de boi, ci de hrănirea lor… (Autor ?)
Greutatea vieţii nu e chiar greutatea. Ci lipsa bună a simţirii. Pentru că greutatea dătătoare de satisfacţie, prin realizare şi împlinire e benefică. Aşa că tema boilor mici e de fapt tema propriei neputinţe. Şi boii aceştia pot creşte, prin exerciţiu personal şi dezvoltare. Doar dealul, urcarea, ţelul şi atingerea acestuia dau un sens trăirii şi instincului de conservare.

Sansă de nesansă (Autor ?)
Doamna Vaca si domnul Bou erau obisnuiti cu greutatile vietii. Trageau in jug de dimineata pana seara.
In acest timp, Vitel, fiul lor, statea in grajd si manca tot fanul din iesle.
Seara doamna Vaca il dezmierda spunand: barem tu sa ai viata usoara.
Timpul a trecut. Doamna Vaca si domnul Bou au imbatranit si puterile le-au scazut.
Urcau tot mai greu dealul tragand dupa ei carul.
Era vremea ca Vitel sa traga la jug dar lui nu-i pasa: pastea si statea tolanit la umbra cat era ziua de lunga.
Ajunsese mare.

Sub papuc (Ajutor ?)
Ia ! Dă-ncoa’ plasa, să văd ce-ai luat ! Ia uite ! Morcovi plini cu pământ ! Cât ai dat pe ăştia ? O avere ! La salariul tau… De care ceapă ţi-am zis eu să iei ? Roşie ! Asta-i roşie ? Şi pâinea, parcă-i coaptă alaltăieri ! Ai să mănânci mămăligă rece deseară ! Şi o să dormi pe preş ! De nimic nu eşti bun ! Iar ai luat leuştean în loc de pătrunjel ? De câte ori ţi-am explicat care-i diferenţa dintre ele ? Un neispravit ! Creier cât o nucă ! Of ! Greu la deal cu boii mici ! Treci si spală vasele!

(Autor ?)
Am un proiect. Vreau să fac un partid. L-ar vota toată lumea. M-aş instala la putere. Aş reforma ţara. Aş provoca o creştere economică fără precedent. Aş dezvolta învăţământul. Aş încuraja cultura. Aş face autostrăzi, căi ferate, hoteluri, pârtii de schi. Aş merge la Bruxelles. Aş merge la Moscova, la Washington, la Beijing. Aş merge la ONU. Aş reduce poluarea. Aş răcori încălzirea globală. Aş iriga Sahara. Aş trimite oameni pe Lună. Aş găsi planete pe care le-aş popula. Apoi aş muri liniştit. Domnul Lică stă pe banca din faţa blocului. E mort de beat.

Jucării (Autor ?)
Pe la vreo 5 ani, fratele lui mai mare îl învățase să citească. Tatăl lui a văzut în asta un semn bun: era băiat deștept, trebuia să ajungă cineva. Așa că l-a pus la învățat.
– Învață, băiete, învață, că numai așa o să ajungi cineva. Uită-te la mine unde am ajuns, dacă n-am învățat când eram mic. E greu la deal cu boii mici, îți zic eu, că-s mai trecut prin viață..
Și el învăța. Era un băiat liniștit, iar tatăl părea mulțumit când îl vedea cu cartea în mână. Când lua vreo notă mică, tatăl scotea cureaua. Și-l îndârjea să învețe mai mult.. Cărțile au fost singurele lui jucării.

Tată, îți mulțumesc, am ajuns cineva. Dar de-ai ști cât de mult îmi doream și eu măcar o jucărie ca a celorlalți copii…

Uneori, e greu (Autor ?)
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe.

Usor la vale cu vacile mari in Tara Micului Paris (Autor ?)
In tarisoara despre care pomenim mai sus topul celor o suta de personalitati e dominat de Stefan cel Mare dar Scund la Stat. Aici au fost propusi micii Cocosatului ca alternativa la carnatii bavarezi si a fost lansat pe piata Lastunul pentru a eclipsa simbolul capitalismului desantat: Mercedes 500, zis balena. Aici a fost promovat Adi Minune ca antidot al sunetelor inalte de la Opera. Ca un corolar, tara asta l-a facut vedeta pe Piticul Porno intr-o industrie in care, cu adevarat, doar marimea conteaza.
Acestea fiind zise, vom intelege cu totii de ce noua ne e atat de greu la dealul abrupt al redresarii si preferam sa lenevim in pitoreasca vale a crizei de toate felurile.

Chipul care plânge (Autor ?)
Oare de ce ne stârneşte nelinişte un bărbat înlăcrimat ? Putem vedea într-o femeie care plânge un aspect neobişnuit, însa sensibil şi trist al vieţii noastre aşa încât ne lasam impregnaţi de el, cu sinceritate şi dragoste. Un bărbat care plânge ne umple însa inima de un sentiment de neputinţă. Într-un asemenea bărbat ajuns parcă la capatul pamântului sau a tot ceea ce se vădeşte omeneşte posibil, aşa cum se întâmplă la moartea unei fiinţe dragi sau în situaţia în care universul său este presat de o latură care nu se armonizează cu propriul univers privim terifiaţi, harta chipului său.

din nou la deal (Autor ?)
ultima data cand coborase in vale isi pierduse boii prin iarba inalta.
nu indraznea sa urce fara ei.
a vrut sa-i cheme dar nu le stia limba. nu margea ca la alte animale mici, nici cu pis-pis sau cutzu-cutzu…
daca at fi fost tauri, ar fi fluturat macii campului sau fustele pe toata pajistea… dar cum sa chemi o pereche de boi spre tine?
– boilor ce sunteti!!!!
– …
boii radeau la picioarele ei pascand fericiti iarba. stiau ca atunci cand vor fi gasiti vor fi pupati si luati in brate pana sus, pe varf.

Fara cuvinte (Autor ?)
Cand se privea in oglinda vedea un chip frumos dar marcat de trecerea anilor.
Cand urca scarile obosea. Inima ii batea sa-i sparga pieptul.
Glumea cu ea insasi, in gand: ” greu la deal cu boii mici!”
Si se prindea de bratul lui, firesc, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Nu voia ca el sa observe ca obosise. De efort, obrajii i se imbujorasera.
-Cum poti sa ramai asa de frumoasa mereu? – ii spunea el.
Ea ii multumea cu un zmbet.

Etichete: ,
30/09/2009

Barza de la etajul opt

Să-mi trag niţel sufletul, îşi zisese. Nu că ar fi obosit, deşi zbura deja de două zile. Atât trecuse de când plecase de pe casa bunicii. Barza cu inel de argint văzuse pentru prima oară Marele Oraş în urmă cu mulţi ani, dar numai acum se abătuse să vadă, totuşi, cum e. Cum să fie? Înspăimântător! Era să-şi piardă sufletul printre nişte cabluri, îngrozită de forfotă şi fierbânţeală. De aceea schimbase altitudinea. Aici, la etajul opt, părea mai linişte. Deşi aflase deja secrete cam fără perdea, care aproape o înmărmuriseră.

 

bucov 189
Am observat-o îndelung. La început, am crezut-o ornament, aşa nemişcată era. Apoi am văzut că se mişcă, ca şi cum ar face exerciţii de desţepenire. A stat acolo, pe balustrada ruginită a balconului de la etajul opt, preţ de mai bine de-o oră. Apoi a plecat, nu ştiu unde. Dar sper c-a ajuns.

30/09/2009

Cum să agăţi fără să-ţi dai seama

Am aşteptat studenţia ca să merg la teatru, să mă plimb cu barca pe lac, să cunosc studente. Ciudat, n-am visat niciodată să desenez roţi dinţate.
Mi s-a spus că primul an de facultate ar trebui să mă şocheze. Aiurea! Singurul lucru care m-a marcat în anul întâi a fost atunci când m-am dus să donez sânge ca să scap de nişte absenţe. Am leşinat pe bune, deşi asistenta care mă înţepase a crezut, avea să-mi spună în aceeaşi seară, la film, că n-am ştiut cum altfel s-o agăţ.

29/09/2009

Bilete la U2

Scrisesem un text despre un neica-nimeni de cartier care enerva pe toată lumea cu mintea lui îmbâcsita, cu aerul atotştiutor şi cu incredibila-i necioplire. Un dobitoc, ca să fiu concis. Într-o zi, necioplitul s-a lăudat că are pile peste tot, că rezolvă orice. Atunci, un personaj secundar l-a întreabat pe dobitoc: Da’ bilete la U2 poţi să faci rost?
Am pus textul pe blog cu un titlu gen „Bilete la U2”. De atunci, am blogul cel mai citit din ţară. Zilnic sute şi mii de naivi caută pe google bilete la U2 şi cred că le-ar putea găsi la mine.

29/09/2009

Al treilea infinit

Devenise dintr-o dată foarte atent. În încăperea în care tocmai intrase se află un răspuns. Habar n-avea care e acela dar simţea că răspunsul există.
Să recapitulăm. Pe un birou lung, printre planşe colorate şi recipienţi din sticlă trona un microscop. Îi curăţase lentilele, îl ştersese cu grijă. Lucea.
Mai încolo, lângă fereastră, era aşezat bătrânul telescop prin care îi place să privească, uneori, a opta stea din Carul Mare.
Iar între cele două instrumente – el, ca un univers de legătură.

28/09/2009

Mandela

Aveam o pisică neagră. Mandela. Pisică de bloc. Curăţică. Felină. Într-o zi, am găsit-o dezmierdând rămăşiţele unei vrăbii rătăcite fatal în balcon.
Mai puternică e altă amintire: seara când s-a făcut domnişoară şi când era evident că îşi dorea să devină doamnă. În părculeţ se pornise o hârjoneală drăcească. Cum s-o laşi afară, cu derbedeii?
Am rezolvat-o cu nişte beţişoare de urechi. Atunci m-a zgâriat întâia şi ultima oară. Spre dimineaţă s-a liniştit. În seara următoare n-am mai găsit-o. Sper, doar, că a căzut în picioare. Locuiam, totuşi, la etajul patru.

27/09/2009

Decalogul înflăcărărilor

1 Patriotismul e poem, dar sună fals în ode
2 Patriotismul e inteligent, dar dă bine la prostime
3 Patriotismul e contemplativ, dar provoacă acţiuni bizare
4 Patriotismul hrăneşte, dar nu dă mâncare
5 Patriotismul te încredinţează, dar nu e sigur cui
6 Patriotismul se poate regenera, dar nu la nesfârşit
7 Patriotismul cere, dar nu imploră
8 Patriotismul exaltă, dar nu exultă neapărat
9 Patriotismul îi animă pe microbişti, dar nu joacă fotbal
10 Animă şi nemicrobistii, dar ei nu se pun

27/09/2009

Crapă piatra-n PAtru. Etapă nouă

zeii, la team-building. jocul de-a crapatura cenusie (Autor ?)
zeul cel mare, albastru, arunca fulgerele din miscarea pletelor in mari si oceane. din crapaturi ies insule care se raspandesc rapid, crescand pamantul si piatra in mare.
zeul rosu arunca sageti pe insule si acolo unde cad, pamantul crapa si izbucnesc rauri de lava, apoi munti.
zeul verde arunca sageti-seminte si creste padurea pe coamele muntilor vulcanici.
zeul alb si cel negru isi arunca sageti intre ei. din picaturile lor de sange ies oamenii care se raspandesc ca furnicile prin padure.
in final, ultima sageata trece prin mintea fiecaruia, deschizand crapatura cenusie dintre emisferele cerebrale.

Pe cord deschis (Autor ?)
Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Mirela (Autor ?)
Mirela e o fată tare simpatică, veselă și inimoasă.. Are și un mic defect – e puțin văzduhistă. Nu știți ce-i aia? Să vă zic. Acum vreo 2 zile un amic de-al nostru se plimba prin curtea proprie citind o carte. Cufundat în lectură, a uitat de jumătatea de groapă săpată pentru fosa septică. A căzut în ea și și-a rupt un picior! Ieri l-am vizitat în spital un grup mai mare, printre care și Mirela.
L-am întrebat de sănătate, cum se simte, dacă îl putem ajuta cu ceva. Întrebări normale într-o situație de genul ăsta. Mirela nu zicea nimic, deși se vedea că o neliniștește ceva. Într-un final își ia inima-n dinți și întreabă pe nefericitul nostru amic:
– Auzi, dar ce carte citeai?

Bentiţa (Autor ?)
În liceu eram obligaţi să purtăm bentiţă pe cap fetele şi şapcă băieţii iar eu am intrat într-o zi în şcoală fără bentiţă.Directorul m-a luat imediat în primire: „Ştii sau nu că bentiţa este obligatorie ?” Eu am răspuns: „un lucru precum bentiţa nu poate fi obligatoriu. Cum să fii obligat să pui ceva pe cap ?” Directorul surâse încurcat: „Tu fată eşti tare încăpăţânată. O să ai necazuri şi n-o să te „încadrezi” nicăieri. „Foarte bine” – i-am răspuns – „mai bine să nu-mi găsesc locul decât să fiu o tâmpită şi să mă „încadrez” oriunde.Dacă a purta sau nu bentiţă are vreo legătură cu inteligenţa, eu prefer să nu risc.Capul e obligatoriu nu şapca sau bentiţa. Eu am venit la şcoală cu capul, dar poate dumneavoastra aţi venit numai cu sapca.”

Bilete la U2 (Autor ?)
Scrisesem un text despre un neica-nimeni de cartier care enerva pe toată lumea cu mintea lui îmbâcsita, cu aerul atotştiutor şi cu incredibila-i necioplire. Un dobitoc, ca să fiu concis. Într-o zi, necioplitul s-a lăudat că are pile peste tot, că rezolvă orice. Atunci, un personaj secundar l-a întreabat pe dobitoc: Da’ bilete la U2 poţi să faci rost?
Am pus textul pe blog cu un titlu gen „Bilete la U2”. De atunci, am blogul cel mai citit din ţară. Zilnic sute şi mii de naivi caută pe google bilete la U2 şi cred că le-ar putea găsi la mine.

Grijă ce-ţi doreşti (Autor ?)
Mi-am dorit să scap de şcoală. Aşa că ai mei m-au trimis la muncă. Aveam fraţi mici şi bani puţini. Mi-am dorit să devin bărbat şi m-au luat la război. Acolo am devenit bărbat de mai multe ori. După război, mi-am dorit să întâlnesc cea mai frumoasă femeie din lume. Am întâlnit-o, dar n-a avut ochi pentru mine. M-am însurat cu Ina, o fată urâţică. Mi-am dorit o viaţă liniştită cu ea. Am avut-o. Într-o casă fără copii e tare linişte.
Toate dorinţele mi s-au îndeplinit. De le-aş fi formulat mai clar…

Directorul si secretara pe mess (Autor ?)
Bombonica85: Augustus unde umbli ? Am stat toată ziua să apari. Am luat bilete la Bănică pentru diseară,chiar nu te bucuri ?
Augustuss77: Sunt soţia. Scuze. Augustus a plecat urgent în delegaţie şi a uitat laptopul acasă. Messul s-a deschis automat.
Bombonica85: Aaaa…daaa ? Păi să vedeţi doamnă, eu sunt de fapt soţul şi-am vrut să vă înştiinţez că nevasta mea e cam răcită şi de când cu porcina asta… E în pat.Sper să se descurce domn director în seara asta fără ea.
Augustuss77: Oh, regret.Şi biletele ?
Bombonica85: Ăsta e un cod între bărbaţi când vrem să ieşim şi noi la şpriţ. Dar dacă vreţi să mergeţi, eu pot să vă însoţesc, că ea facuse rezervare să meargă cu-o amică din liceu. Bărbatee…iar s-a îmbătat porcul ăla de director. Îmbracă-te şi du-o tu pe nevasta-sa la Bănică la concert. Lasă că vede el când s-o trezi, ce caimac îi pregătesc.

Romantism (autor ?)
In linistea noptii de dupa o zi fierbinte de vara se auzeau doar greierii sfaraind ca pe o plita incinsa. El si ea, asezatii unul lang altul, sprijina bolta instelata cu pupilele dilatate de intuneric. El ii povesteste despre planete si constelatii. Ea il asculta, impresionata.
– Uite, iubito, stelele sclipesc doar pentru noi. Acolo, vezi? E carul mare si dincolo carul mic. Mi-ar placea sa ne plimbam impreuna pe calea lactee.
– Si mie, iubitule! Ar fi asa minunat… mai ales cu masina! Fiindca veni vorba, ce masina ai?

Traseul painii (Autor ?)
– Crapelnita! zise si arunca pe masa o paine mare si rotunda cu un miros atat de imbietor incat privirile celor cinci copii se lipira instantaneu de ea. Nu pentru mult timp. Reprimandu-si pofta, privirile tuturor se mutara ca la un semnal spre un colt al incaperii, unde, pe un fotoliu cu marginile rupte motaia cu capul in piept un batran. Ritualul mesei impunea ca al batran sa imparta bucatele si abia apoi sa se apuce de mancat. Un bot de fetita cu ochii ce pareau mai mari din cauza fetei slabe se duse pana la el si incepu sa-l traga de maneca stinghera ca o zi de duminica. Mosul nu simtea nimic de parca isi incheiase socotelile cu lumea.
Salvarea nu intarzie sa apara odata cu vorbele aducatorului painii:
-Luati si crapati, ce va uitati ca mortu’ la lumanare? Si lua el insusi o bucata si infuleca caznindu-se sa-si aminteasca de unde spunea frate-sau , fantanarul, ca o capatase. Fantanarul, om bun, si fara copii, i-o dadu lui.

Unde dai şi unde crapă (Autor ?)
Dai de obicei mai aproape de propria înţelegere, dai subtil pentru a nu-ţi afecta propria axă pe care viaţa ţi se învîrte cu viteză constantă. Scopul ascuns al subtilei lovituri sunt semenii, cei ce nu prea înţeleg acţiunea. Aşa că finalitatea nu e la ei, ci tot la tine. Şi axa se mişcă puţin, suficient însă pentru a ţi se conturba propriul confort. De aici toate urmările, neplanificate, ce îţi schimbă viaţa.

Din jurnalul unui politist rural * (dragoselu)
In comuna noastra e liniste, oamenii-s gospodari si-si vad de lucru, n-au vreme sa fure stiuleti sau sa se omoare intre ei cu securea, asa ca eu stau toata ziulica si citesc. Ne-au dat de la centru bani de haine, da’ eu mi-am luat laptop de ei, ca vreau sa citesc pe internet. Vreau sa citesc tot internetul, asta-i ambitia mea. Dau link dupa link, navighez, cum ar veni. Uneori imi iau notite in carnetul de amenzi, am gasit atatea lucruri interesante… Uite, in dimineata asta am vazut un filmulet pe-un site despre un coleg de-al meu, sef de post undeva prin Ialomita, i-au adus in sectie o soferita beata si ala, nervos c-a gresit la solitaire din cauza spetei, i-a ars o palma dupa ceafa impricinatei. Betiva n-a gasit altceva de facut decat sa-si dea jos pantalonii si sa-i arate organului sezutul. A iesit balamuc mare, au bagat-o la ultraj, dar eu mi-am notat ceva interesant din treaba asta, ma preocupa subiectul. Femeia aia beata e incarnarea unei zicale.

*PA trimis după deadline.

Etichete: ,
27/09/2009

Separarea părerilor în sat

Preferam să nu se certe, zice cheliosul lunganul. Dacă tot s-au certat, era bine să se împace, zice moşneagul. Dacă nu s-au împăcat, măcar să nu se fi despărţit, zice ţigănosul. Dacă s-au despărţit, să fi păstrat decenţa, zice ochelaristul. Dacă decenţă nu e, măcar să fie show, zice bărbosul. Dacă e show, să fie cu strigături, zice tanti Floarea. Dacă e cu strigături, să se audă hăt-departe, zice grăsanul. Dacă se aude în toată valea, măcar să vuiască, zice lunganul cheliosul. Dacă vuieşte, asta e, zice cheliosul lunganul.

26/09/2009

Viaţă de student

“O bere, o bere
stomacul nostru cere.
Poto-ol, poto-ol;
stomacul nostru e gol!”.
Băieţii cântă ca să uite de foame şi de sete. Dar nu uită. Foamea o potolesc cu pâine uscată, muiată în uleiul care rămăsese în tigaie de la ultima porţie de cartofi prăjiţi, cea de ieri. O bucată mică de pâine uleioasă, o înghiţitură mare de apă. Reţeta asta face minuni. Dar nu e suficient.
Rezolvarea vine odată cu vecinii de la 323, atraşi de linia melodică, pasemite. “BR RC 323 1 l pt. 2 lei” scrie la ei pe uşă şi pe bileţelele care împânzesc căminul. Bere după bere după bere.

25/09/2009

Garsoniera

Pe vremea când încă era însurat, domnului Lică i se mai întâmpla să vină acasă cherchelit. Nu-l dureau atunci atât insultele nevestei, cât faptul că era expediat din dormitorul conjugal direct pe canapeaua extensibilă din sufragerie.
Într-o zi, i-a căzut în mână o carte în care se vorbea despre tehnica disimulării. Seara, când a intrat în casă si era puţin, dar foarte puţin parfumat, a spus, hotărât: „Gata, renunţăm la două camere, e prea scump, ne mutăm la garsonieră!”.

25/09/2009

Cavalcadă pe pereţi

patrauti_cavalcada

În prim plan, Cavalcada de la biserica Pătrăuţi, purtată de sfinţi, o chestie unică, ne-a zis ghidul nostru de ocazie, mama preotului Herea. FOTO: Călin Hera

– Tati, vreau să pictez, spune fetiţa de aproape cinci ani.
– Bine. Când ajungem acasă, îţi scot acuarelele şi blocul de desen pe prispă.
– Vreau să pictez pe pereţi.
Cu câteva ore înainte, în timp ce tati studia nu ştiu ce cavalcadă a nu ştiu căror sfinţi, fetiţa se oprise la un metru de o tanti care dădea cu pensula, de zeci de ori în acelaşi loc, pe un perete cam scorojit. Fetiţa nu crede că tanti a pictat chiar toţi pereţii ăia. Era cam mică de statură, cum să fi ajuns până la tavan, la Doamne-Doamne? E drept, avea un nume curios, restaurant sau restaurantoare, aşa i-a zis tati.

24/09/2009

Dilema de la chioşc

Terminasem aseară ultima carte, aşa că m-am oprit la chioşc să cumpăr ceva de citit în metrou, sala mea de lectură, mişcătoare.
Eu: Aveţi Dilema veche?
Ea (vorbind într-o cutiuţă cu butoane): O clipă, dragă, am un client.
Tot ea (către mine): Dilema e simplă azi.
A pus accentul pe „simplă” şi a rotunjit aproape senzual cuvântul „azi”, cu afectare.
N-am aflat de ce avem azi o dilema simplă, femeia avea de vorbit cu „draga”, la telefon, dar m-am bucurat. Eram sătul de dileme complicate.

(Notă explicativă. Presupun că dilema de săptămâna trecută nu fusese atât de simplă, pentru că „se dadea” albumul cu Michelangelo, gratuit.)