Călin Hera. PA-uri şi mirări

Noua PAfototemă e propusă de Simion Cristian. Nu stiu cât o s-o mai tinem cu concursul ăsta. Merge prea bine ca să-l întrerup, dar poate e mai bine să-l ucidem când e în plină glorie.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!

O fotografie de Simion Cristian

Marmura Simion Cristian
Videne, după ce termini cu tipărirea buletinelor de vot şi numărarea lor din doi în doi, vreau să-mi faci statuie din cea mai bună marmură. Dupa ce e gata, vreau s-o expui în faţa Parlamentului meu Unicameral!

Într-o dimineaţă trece pe acolo, un moş . Vreo 10 minute stă moşu şi se holbează la statuie.
-Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce eşti nelămurit?
-Pai , zice moşu’, are 2 baiuri. Unu, că nu se scrie “Băsescu pentru pace” ci “Odihnească-se în pace”.
-Pai da, dar nu-i mort încă!
-No, că ăsta-i al doilea bai!

Eternul feminin Mariana
Din fuioarele de gânduri ce se aşază lin pe suflet, ea, femeia, soţie şi mamă, iubită şi prietenă, doamnă şi roabă, ţese necontenit la şalul fericirii ei… Când inima-i tresare de vreun dor neştiut, privirea scrie un poem în lacrima tăcerii, iar mâna brodează nervos , împungând pânza cu acul, ca într-o răzbunare pe destinul ce îi ţine departe pe cei dragi…Aşa e ea de când lumea şi aşa pare că va râmânea, ca o statuie neclintită, ca un simbol al eternului feminin…

Dalta Iubirii Mariana
În palma Ta nu sunt
Decât o piatră de granit
Pe care degetele Tale o mângâie
Căutându-Ţi chipul de soare…

Simt cum mă apropii de inima Ta,
Cum obrazul Tău m-atinge,
Şi cum pleoapa Ta mă răcoreşte
Cu adierile dorului de chipul de copil…

Îmi atingi cu un sărut blând
fruntea închipuită în piatră…
Şi cu dalta din mâna Ta dreaptă,
Dăltuieşti în granitul rece
o inimă nouă, caldă, largă
cât o cetate în plină pace…

Carmen Sylva Leo
Piatra coase piatră, cu privirea aţintită aiurea, între trecut şi prezent. Mâini măiestre, anonime, au înmuiat-o ca pe o pastă a istoriei, remodelând femeia cu sânge nobil şi veşminte din popor, care mânuia cu aceeaşi dibăcie şi cuvintele, şi acul de cusut.
Cântecul pădurii cântă din piatră. Piatra coase piatră. Nimeni nu mai pătrunde misterul frumuseţii femeii de odinioară.

Silogism cell61
Băieţelul se uita hipnotizat la statuie. Lângă el, mama aştepta răbdătoare. “Ce-o fi în mintea lui?” se întrebă ea.
– S-a întâmplat ceva, dragule?
– Mama, statuia asta e a lui Carmen Sylva?
– Aşa e.
– A fost o regină, nu-i aşa?
– Adevărat, o mare regină. De ce?
– Să ştii că eu, când voi fi mare, nu o să mă duc la război ca să fiu rănit.
– Dar ce-ţi veni, dragule?
– Păi tata îţi spune “regina mea”.
– Da…
– Ne-a spus la şcoală că porecla ei era “mama răniţilor”, dar eu nu vreau să-ţi zică şi ţie aşa.

Pe fata cristian
-Dragii mei! Lucrez la modelul asta de cativa ani. Trebuie sa fie intotdeauna pe fata, niciodata pe dos. Fiindca asa trebuie sa fie orice ochi, cum se cuvine, care se respecta.
-Dragii mei! Recunosc, mi-e greu. Am ajuns cu modelul la o lacrima. Ea poate fi incremenita sau impietrita.
-Dragii mei! Nu cred in lacrimi impietrite. Deci, chiar daca ma voi intepa, voi continua sa tes pana cand voi reusi sa tes o lacrima incremenita. De bucurie.

Alchimistul LordDIf
Ani la rând, închis în laborator, a încercat să descifreze secretul nemuririi. Amestecând solutii, pierdut în calcule imposibile, nu a încetat niciodată sa spere ca într-o zi va uimi lumea. Chiar si pe patul de moarte, aproape nebun nu si-a acceptat esecul rostind cu greutate inainte de a-si da obstescul sfarsit ’si totusi exista’
La un secol după moartea sa, autoritatile i-au ridicat un monument. Sculptat în marmura neagră stă scris pentru eternitate:
“Nu am renuntat nici macar atunci cand am realizat ca planul meu iluzoriu va fi un esec răsunator” Thomas Ike – alchimist

Semnătura pe iubire Mariana
Aşezat în genunchi, ca în ceasul rugăciunii de seară, sculptorul face o adâncitură în pământul grădinii regale cu genunchii lui obosiţi, dar fericiţi. După atâţia ani de adorare, de iubire tăinuită, va dăltui în marmura rece, chip de regină a sufletului lui… Între dăltuiri şi mângâieri domoale, îşi aude inima cântând de dor tremolo… Cu o tandreţe nepământeană , dalta lui face să răsară un chip de lumină neclintită…Din marele bloc de marmură, înlăturând tot ce nu semăna cu ea, marele artist îndrăgostit, şi-a pus, tot din genunchi, semnătura pe iubire…

Admiraţie gabi
Poveştile ca aceasta încep cu a fost odată ca niciodată în România, o ţară frumoasă cu căldări uriaşe, pereţi de prăpastie, iezere curate şi nori rezemaţi pe creştetul munţilor, un destin al prinţesei de Wied peste care s-au răzbunat viforniţe vrăjmaşe.A rămas şi ea neclintită într-o stană de piatră şi chip de nedrept purgatoriu.La început am privit-o cu teamă şi apoi un surâs de plăcere m-a cuprins ca în faţa unei scene de teatru ce creşte într-o cupolă înaltă. Înainte de-a o părăsi, privirea mea a învăluit cu admiraţie femeia regină, scriitoare sau Mecena cu sânge albastru.

Agonie si extaz Dan
O statuie-epopee, care imbina mai multe teme generoase: unele dragi iubitorului de arta, altele celui care e atras de istorie si, nu in ultimul rand, teme destinate celor care studiaza indeaproape cunoasterea spiritului uman. O statuie-roman biografic al unei Regine a Romaniei si a tuturor celor pe care i-a adulat, indragit, ori ajutat: George Enescu, Elena Vacarescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Pierre Loti, Mark Twain, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Mite Kremnitz si multi, foarte multi mari Anonimi.

DUPĂ DEADLINE

Ganduri zbordefluture
Stau bine aici… se gandi doamna.
E relaxant… chiar daca cateodata imi amortesc picioarele.
Aer liber…
Pasarele..
Fosnetul frunzelor… Atunci cand sunt. Cand numai sunt… ma ia frigul sa crosetez mai repede decat de obicei, poate reusesc sa ma incalzesc.
Lumea se mira de prezenta mea aici. Li se pare ca nu sunt potrivita in acest tablou.
Dar ce stiu ei?

Noua etapă are ca temă o fotografie pe care am făcut-o în Cetateaa Domnească din Suceava, în timpul unui festival medieval, în luna august a acestui an.
Vă astept PApovestile aici, până vineri, ora 16.00. Baftă!

LOC DE DAT CU PA-UL

Neatârnare cell61
– Ascultaţi la mine, oştenii mei, Suceava va fi de-a pururi neatârnată! Nesubjugată de hoardele turceşti! Pentru asta, pun chezăşie însăşi viaţa mea!
În jurul lui, oştenii-şi ridicau mândri săbiile spre cer, urlând din toţi rărunchii:
– Libertate! Libertate!
La câţiva metri distanţă, Aura mânca tacticos o vată de zahăr. Îl lăsă să-şi ia porţia cuvenită de urale, apoi îl întrebă, cu un zâmbet neprefăcut în colţul gurii:
– Auzi, bre Lazăre, cum spuneai că-l cheamă pe patron? Cumva Hakan? Treci acasă!

Feminism etern cristian
-Zburator, cavaler, fire-ai al dracu’… Ha !
-Uita-te la el ! tot in zale, de parca nu i-ar pasa ca pe sub zalele lui am visat sa zbor pe calul inaripat si cand colo m-am terzit pe veranda cu o martoaga jegoasa si puturoasa.
-Mi-ai mancat terciul si tineretea cu zalele tale cu tot, cand ai venit ranit la mine, si eu, proasta, te-am crezut si te-am ingrijit za cu za…
-Ptiu, treci acasa si du gunoiu’ baremi, nainte sa pleci la razboi si sa-mi vii iar cotonogit si flamand…

Fiţi bărbaţi! Anonim?
Cei trei feciori sărutară mâna mirosind a busuioc a maicii lor…Lelea Maria îşi acoperi faţa plânsă cu colţurile maramei, apoi facu mătănii şi cruci, rugând pe bunul Dumnezeu să îi aducă înapoi feciorii din lupta cu turcii…
Mihnea porni primul, fără să se uite în urmă..La fel făcură şi fraţii lui mai mici…Zalele şi armura străluceau în soare ca o victorie…Cel mic avea doar scutul de alamă…Mergeau dârz, umăr la umăr, fără a lăsa se vadă că ceva, acolo în inimă, tremura…poate dorul nemilos pentru mama şi pentru iubite…
– Feciori!… Fiţi bărbaţi şi staţi cu pieptul la duşman!!!..

Revoltă starsgates
Hmmm, mereu am iubit cavalerii.Pe cine n-ar cuceri un om plin de abnegaţie, generos şi nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. Şi sigur un lucru foarte important să fie şi burlac. Bărbatul perfect, ce mai!
Dar ăştia trei îmbrăcaţi în straie cavalereşti mă enervează la culme! S-au aşezat în faţa mea cu zalele lucind în soare şi nu mai văd nimic din spectacol.

Cheia prieteniei Simion Cristian
-Arthur, eu urmează să plec în cruciadă! Am bagajul făcut, calul este pregătit iar merinde am în traistă… A! Mai trebuie să-i pun doamnei centura de castitate! Cum tu ești cel mai vechi și devotat prieten al meu, îți voi încredința cheile.
-Sire, mă simt copleșit!
– Dacă nu mă întorc în 3 ani, o poți lua de soață. Am încredere că va fi în siguranță cu tine în acest timp…
Cavalerul își văzu de drum. După o oră de mers, prietenul cel vechi și devotat, îl ajunge din urmă:
– Sire, cred că din greșală mi-ați dat altă cheie!

Holy Grail: deconspirarea conspiraţiei Dan
Fraţi cavaleri,
aici şi acum se încheie pelerinajul vostru; aţi descălecat întocmai pe Pământul Sfânt.
După secole de vremi potrivnice, iacătă-vă deodată în faţa Graalului – cel mult râvnit de toţi înaintaşii voştri. Vedeţi-l că e viu şi nevătămat, încredinţaţi-vă că nu este doar o legendă. Alinaţi-vă toate temerile voastre, apoi porniţi de îndată către cei bolnavi şi nevoiaşi, către nefericiţi ori cei slabi cu duhul şi împărtăşiţi-le din noua voastră tihnă.

Jurământ sacru LordDIf
Cavalerii adunati din cele patru colturi ale împaratiei asteptau încordati, etalând armuri strălucitoare si descântece menite să alunge lipsa de inspiratie. Asezat pe tronul din fildes îi privea gânditor, raspunseră chemării mult mai putini decat nădăjduise ca va aduna. Dregandu-si glasul rosti jurământu sacru:
– jurati că nu veti lăsa nicicand uitarea să se aseze pe ale voastre condeie?
– jurăm !
– jurati că veti onora pe vecie codul celor 500 de semne?
– jurăm !
– Atunci la lupta nobili cavaleri întru proslăvirea măriei sale PA-ul.

Cavaleri fara frica si fara mormant LePetitPrince
Pe stanca stearpa scaldata-n apa
Stau in vant aprig si darz asteapta
Sa se azvarle si sa se zvante
Ei, cavalerii, in drepte trante.

Cai le necheaza, armuri le lucesc
Flamuri se unduie sub taios vant
Mainile pipaie armele, ochii sticlesc,
Umbra se-ntinde peste pamant.

Cade semnalul lupta incepe
Trupuri tinere strivite icnesc
Copitele lovesc nemiloasa tarana
Sabii se-ndoaie, armuri pocnesc.

Pana departe zvonul de lupta
Pluteste iute pe-aripi de vant
Se duce vestea ca se infrunta
Cavaleri fara frica si fara mormant.

Cavalerul şi satelitul-autobuz Maria
O găseşte în bucătărie, încremenită în scaun, răsfoind anxioasă ziarul şi dând impresia că ar căuta ceva numai de ea ştiut.
– S-a întâmplat ceva?
– Ceva îngrozitor, îngână parcă numai pentru sine.
– Îngrozitor? şi mă bufneşte râsul fără să vreau.
– Un satelit în formă de autobuz are să cadă pe pământ. Mi-e teamă.
Râsul meu devine isteric, aşa că dau să plec.
– Nu râde, aseară am visat un accident. Cu un 85. Totul se leagă.
Nu apuc să deschid uşa dormitorului, că o aud strigând gâtuită de spaimă:
– În seara asta scoatem armura din pod!

Desferecarea inimii nătânge Călin
Deci, îi zic, Domniţă scumpă, am inimă zăvorâtă îndărătul zalelor de fier, dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a topit-o şi s-a scurs în pământ, de unde au răsărit florile astea vesele pe care te rog să le prinzi în păr, să nu te vadă, pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite, iar ea râde, clipind ştrengar, şi fuge, lăsându-mă cu florile în mână, apoi se întoarce, ia buchetul şi-mi trimte un sărut, prin aer, lăsându-mă nătâng şi pe gânduri: ce-a putut vedea ea din mine, în afară de armură, şi dacă m-a confundat cu altul?

Regatul PA gabi
Acolo în văzduh mai dăinuie ceva. E râsul inchizitorilor cu umbre de ruguri-spânzurători. Aici, pietrele tac dar ţin minte paşii cruciaţilor triumfători. Acolo sunt pietrele olanelor multicolore când ploaia-şi dezlănţuie dansul barbar, nădufuri şi veacuri scuipate de magiştrii şi ţari. Acolo e o lume veche, iar dincolo dar foarte aproape de inima mea se află solia Regatului PA.

Cavalerii florilor domneşti Teodora
– Măi, Arbore, ţine-o cu două mâini, că şi azi bate vântu-ntr-o dungă, şi mă stropeşti pe zale! Dacă mă uzi la fier, îmi ţine rece toată ziua !
– Tulai, Văsălie, tu crezi că mie mi-e uşor, cu atâta amar de armuri pe mine, să ţintesc taman la fix? Fii boier cu minte şi nu te supăra dintr-un firicel răzlit aiurea…
– Apăi, Arbore, drept ai vorbit! Parcă nu e treabă de oameni cinstiţi să ne certăm dintr-o udeală! Că i-am şi zis, ieri, doamnei Stanca, să nu ne mai pună pe noi să-i udăm muşcatele, ori să ne schimbe, Doamne-păzeşte, stropitoarea asta turtită!

Fotografia de astăzi am primit-o de la Leo, al cărui blog tot nu-l pot accesa, nu stiu de ce. Până la urmă voi reusi. Deocamdată, vă anunt că noua etapă, a Ursuleţului de pluş, se încheie marti, 23.00. Vă astept PA-urile aici, ca de obicei. Baftă!

Farmecul copilăriei starsgates
Unii spun că diamantele sunt prietenii cei mai buni ai fetelor. Nu pot să-i contrazic, probabil multe fete gândesc aşa, inclusiv eu, dar parcă atunci când văd un ursuleţ de pluş mi se înmoaie inima şi-mi vine să-l strâng în braţe şi să nu-i mai dau drumul.
Simt tot farmecul copilăriei adunat în jucăria asta nostimă. Sigur că nu voi considera niciodată un ursuleţ de pluş, un lucru de prisos în casă.

Scluptură în nori Maria
– Tati, tu ştii să scluptezi în nori? mă întreabă Andrada cu ochi rugători.
– Să sculptezi vrei să zici, repet tuşind a surpriză.
– Da, să scluptezi. Vreau să scluptez un ursuleţ de pluş în norul ăla. Şi-mi arată cu degetul spre cer.

Abia are trei ani, bătrâne, şi-i prea devreme pentru astfel de episoade. Şi pentru mine, şi pentru ea. Şi ce ştiu eu despre sculptură? Ah, bătrâne, ce idee năstruşnică! Hai, scoate-mă din asta, vrei?

Mă vede încurcat, aşa că îmi explică zâmbind, cu un soi de simpatie care mă anulează:
– E pentru Tudor. Mami mi-a zis că vine până de Crăciun. Zi, tati, ştii să scluptezi?

Asteptari cristian
-Stau rezemat, retezat, pe perna asta de ani de zile, de cand Iolanda a plecat de acasa. Mi-a furat-o baiatul ala imberb, lung, cu ochelari. Iar ea, nerecunoscatoarea, s-a dus intre bratele lui uitand intr-o clipita noptile de intuneric vascos si negru, cand numai in imbratisarea mea isi putea gasi linistea…
Se aude o sonerie, apoi o usa trantita, voci amestecate…
-Mami, mami, asa-i ca el e Bobo ?
-Da, el e, spuse Iolanda zambind.
-Bobo, vrei sa vii cu noi, intreba fetita?
Atunci Bobo a inceput sa zambeasca uitand intunericul…

Generaţia de pluş Simion Cristian
Copii cred că generaţia noastră este o generaţie de pluş! Cred că noua nu ne lipseşte nimic… şi totuşi ne lipseşte ceva! Ne lipseşte esenţialul: prietenia. Ar trebui să ne dezvăluim gândurile acum când încă mai putem. Cât timp un copil rău nu ne trage de mustaţi. Vrem să fim cu cineva cu care să ne înţelegem reciproc! Asta vrem! Zâmbetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni! Dar, nu toţi prietenii sunt buni…

Amintiri din copilăria ei cell61
Camera ei e neschimbată. Pătuţul e făcut, iar ursuleţul de pluş stă rezemat cuminte de pernuţa ei preferată. Pe unul dintre pereţi încă mai e desenul abstract trasat pe la 2 ani. Doar o mâzgălitură pentru adulţi, care nu reuşesc decât rar să pătrundă înţelesurile lucrurilor făcute cu atâta seriozitate de cei mici. Adesea, pătrund tiptil în cameră şi mă aşez pe pat. În linişte, închid ochii şi o văd venind cu braţele întinse spre mine, râzând cu tot sufletul ei de copil. Ce repede trecură anii…

Dor de copilărie Mariana
„Of! Ştiu! Ştiu că mă aştepţi cu zâmbete de pluş…Încă un pic…mă cam împletucesc în papucii moi de casă…Of! Şi ochelarii..unde mi i-am pus?! Doar n-or fi pe nas, ca-n poezie…Nu, nu-s acolo, că-s în mână…Şi mâna asta ce mai tremură!!!…O fi nerăbdarea să te atingă?…Mai aşteaptă un picuţ că vin acuşica.”…spune tremurând, nu fetiţa de alaltăieri, ci…străbunica…

Pacea de la căpătâiul micului om Teodora
A petrecut prima noapte în coşul de jucării, înghesuit de o duzină de musculoşi înarmaţi până-n dinţi, cu feţele ascunse sub căşti hidoase, dinadins făcute să înspăimânte. N-a închis un ochi, de teama acelor bestii lipsite de minte şi suflet. A doua zi, însă, a reuşit să cucerească inima băieţelului cu ochi căprui. A fost târât de colo, colo, oriunde puştiul, împleticit, voia să ajungă, a fost smotocit, tras de urechi, nasul i-a fost muşcat… dar au devenit prieteni. Din acea seară a dormit alături de patul copilului, cu grijă spijinit de o pernă moale, întotdeauna cu faţa spre micul om. Un zâmbet fericit i s-a desenat pe faţă, şi nu l-a mai părăsit niciodată.

Căutare de Pluş Mariana
L-aţi văzut cumva pe Pluş
Cel cu zâmbet de ghiduş?
Îl tot cat de-o vreme bună
Şi prin stele şi pe lună,
Dar el stă pitit şi tace…
Nu vrea să-l găsesc, şi pace!
Crede că-l culc pe-o căpşună
Iar el vrea să se mai joace…
…şi căpşuna nu-i prea place…
– Tare-aş vrea vreo două mure!
spune ursuleţul trist…
Ia să m-ascund în pădure!

Silentium Leo
În camera prost luminată domnea o dezordine desăvârşită. Mă invitase să văd manuscrisele religioase despre care-mi povestise la ultima noastră întâlnire.
Se avântă înăuntru, învolburând cu haina largă aerul stătut. O linişte stranie umplea spaţiul. Într-un colţ, singurul neatins de harababura generală, un urs galben îşi odihnea capul pe o pernă, într-un pătuţ de copil.
Îmi făcu semn să mă apropii. Apoi, cu arătătorul pe buze, îmi şopti abia, arătând spre pat :
– Ssst, încet, că doarme !

Culpă Leo

– Cine a mâncat toate prăjiturile ?
– Tot ursul !
De la o vreme, ursul galben se ţinea de ghiduşii. A pătat faţa de masă cu acuarele, a spart vaza albastră, ba chiar a pus apă în tubul de pastă de dinţi !
– Tare obraznic ursul ăsta ! Ema, cum zici tu să-l pedepsim ?
Fetiţa abia şopti, posomorâtă :
– Să-l punem să resolve probleme de matematică din culegere…
Acum, ursul se odihneşte şi vinovatul îşi ispăşeşte cuminte pedeapsa.

Nostalgie şi împlinire Mariana
Era tare băieţoasă! În toate cele… Odată şi-a rupt mâna la fotbal, că, deh, mingea aceea era prea grea, venită glonţ din şutul lui Petre, drept în mâna ei.
Totuşi ceva îi trăda feminitatea, încă de micuţă. O imita pe mama ei, ca o umbră de pluş. Când o punea mami pe surioara ei la culcare, îl punea şi ea pe Martinică…
De când a plecat , Martinică o tot aşteaptă…Şi o să aştepte mult şi bine…
Azi, de mână cu David şi în braţe cu Nadine, ciocăneşte la uşa casei părinteşti…
Martinică tresare de fiecare dată şi surâde, apoi se preface că doarme…

Nu vreau alta jucarie LePetitPrince
Ursuletul meu de plus
Zice ca sunt jucaus
Ca mereu il scol din somn
Cand el sforaie molcom
N-are liniste si pace-
zice ca sta ca pe ace.

Ursuletul meu de plus
Nu vrea sa faca nici dus
Vrea sa fuga in padure
(Cred ca-i miroase a mure)
Eu de vanator ii spun-
el vrea apa si sapun.

Asa cum e somnoros
Dificil si mofturos
L-as alege dintr-o mie
Nu vreau alta jucarie!

PA-SF Dan
Jurnal de bord, ziua 398.12
am reuşit în sfârşit să remediem defecţiunea de la motorul 6, pierderi 2U;
raportul comandoului aflat la sol e îngrijorător, pierdut alţi 20U;
sper să ajungem totuşi în timp util, Salvarea trebuie sa se producă în coordonatele stabilite: U2U va fi recuperată!
…indescifrabil…
fragment din mesajul interceptat recent, transmis către Bază de comandantul navei venite să elibereze prinţesa moştenitoare a R.U.P, ostatică pe planeta bipezilor războinici ~ decodare aproximativă

Gând pufos Călin
Deci, nu-s într-o ureche. În schimb, sunt moale şi pufos. Uneori râd (am zâmbet nepereche). Când dorm, visez frumos. Când dorm în braţe, zic. Visez că mă ridic şi-apoi dansez, în gând. Şi vă sărut, pe rând.

Lacrimi de dor LordDIf
Tanti Ludmila trebăluia de zor prin cameră. Zărind ursuletul de plus cu nas rosu si esarfă portocalie odihnind cuminte pe pernută se opri, asezandu-se la marginea patului. Mângâie cu drag locul gol din spatele acestuia, lăsând sa-i scape un oftat: Cine-i va mai spune povestea de seară acolo printre straini fetitei mele dragi?
Lacrimi calde îi umplura ochii, oglindind în ele dorul de copilul ce alerga prin gradină fluturi pictati în culorile curcubeului.

Urs nehotarat Paul Gabor
Eu am sa fiu nesupus. Si alb. Voi dormi pe gheata si-mi voi croi visele din fulgi de aurora boreala. Nu stiu daca lista mea de idealuri va fi pusa la dosar, dar am sa trec din cand in cand prin casele voastre sa va pun o oglinda sub nari. Pana atunci, iubiti-va… Si dati-mi o tulpina de bambus, va rog.

PUBLICAT DUPĂ DEADLINE. NEELIGIBIL PENTRU CLASAMENTUL DE ETAPĂ, DAR ADUCĂTOR DE 1p ÎN CLASAMENTUL GENERAL

Fetita ce mergea mereu… zbordefluturee
Fetita ce mergea mereu pe acelasi drum spre casa, iarasi se opri in fata vitrinei.
Ana era numele ei si prietenul ei din vitrina, Ursuletul de Plus, deja stia acest lucru.
De cate ori venea de la scoala, stateau de vorba. Ii povesea despre copii rai care radeau de ea ca nu putea fi ca si ei. Ca nu avea decat o mana …. Si cu ea nu putea scrie ca si ceilalti, nu se putea juca…Iar lacrimile din ochii Anei nu ii vedea decat prietenul ei de plus, care o privea cu drag si o asculta cu atentie de fiecare data.
Azi Anei i se paruse ca vede o lacrima pe obrazul de plus…

Gratie MiculuiPrint, care a căutat PAverbe postconcurs pe aici si prin câteva bloguri, adun aici PA-uri scrise pe teme propuse de mine în coltul din dreapta (aproximativ) sus al acestui blog. Nu sunt toate, asta stiu, asa că, vă rog, trageti-mă de mâneca pentru a completa cum se cuvine această antologie.

Voi mai propune câteva teme, încă nu-i gata 😉 !

Deocamdată, iată:

i) Tema „La mintea cocosului”

Problema LePetitPrince
Stiind ca: numarul de votanti este egal sau mai mic decat numarul de persoane apte de vot si ca dorinta de putere are valoarea “n+1″ unde”n” e un numar natural care tinde la infinit, sa se afle care este mintea romanului cea de pe urma. Daca aflati sa-mi spuneti si mie ca habar n-am!

Uneori romanul LePetitPrince
Uneori romanul isi face iarna car si vara sanie.
Uneori romanul stie sa se fereasca de drum lung si om prost.
Uneori romanul stie sa nu se duca cu sacul la pomul laudat.
Multe stie romanul…dar nu stiu cum se face ca mereu ii lipseste mintea cea de pe urma.

Oameni mari cell61
– Fii atent, eu îti arăt degetul…
– Da, stiu, iar vrei să mă scoti vinovat!
– De ce nu mă asculti? Eu îti arăt un deget…
– A, stiu! Vrei să mă hipnotizezi! Nu se poate.
– Chiar nu vrei să mă asculti! Eu îti arăt degetul, iar tu râzi!
– Eu râd?!? De ce să râd?
– Păi, e la mintea cocosului. Tu nu ai făcut niciodată asta când erai mai mic?
– Nu cred că e mintea cocosului, mai degrabă as zice că ai dat în mintea copiilor. Acum mă lasi să dorm?

La mintea cocoşului Călin
Îi plăcea să mănânce creier de găină deşi, se ştie, găinile au creier de bibilică, adică mai deloc, sunt cam proaste, ceea ce nu le face mai puţin gustoase, recunoaşte în timp ce mai comandă o porţie, poate că există o legătură între cantitatea de creier per capita şi gust, hehe, apoi îşi aminteşte că găina bătrână face ciorba bună, dar nici puicuţele nu sunt rele, zău aşa, uite-o pe fata care aduce mâncarea, zâmbind aparte, o să-i dau un bacşiş serios, o priveşte el cu subînţeles.
– Un porc ce se dă cocoş, îşi spune fata, fără să-şi dea jos zâmbetul de pe faţă.

Antihistaminice Leo
Privea lung la folia argintie şi se întreba câte ar trebui să mai ia ca să-şi facă efectul. « Celelalte erau mai tari, dar mă lua somnul de la ele. Din astea pot să iau şi un pumn, tot degeaba ! » Apoi se uita la ceas : « În cât timp ar trebui să simt ceva ? Sau să nu mai simt nimic. Mă mănâncă în continuare ca dracu’ ! » Şi studia cu o grimasă scuamele de pe piele. « Păi sigur, de la ce mi se trage n-a putut să-mi spună, mă îndoapă cu chimicale ! E clar ! Ăştia au pus cretă în loc de pilule ! »

La mintea cocosului LePetitPrince
Ce sa fie la mintea cocosului? Un cucurigu!

ii) Tema „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”

Diabolique Leo
Pentru că a râs de faţă de toţi colegii când i s-a dus un fir la ciorap, Mimi i-a plasat lui Lili un gogoloi mare de gumă roz pe scaun, tocmai când îmbrăcase acel superb costum din mătase. Când Lili se linişti din istericale, sacoul sfârşi în pubelă, şi tragedia cu autor necunoscut păru uitată. Până când Mimi a rămas blocată in toaletă şi au scos-o cu intervenţia pompierilor. Lili a fost prima care a întrebat-o dacă se simte bine. Mimi i-a răspuns cu un rânjet că da, dar o să vină vremuri şi mai bune.

Dinte pentru dinte cell61
Încă de mic străbunii i-au vestit un viitor glorios. Era mult mai mare şi mai puternic decât ceilalţi, iar prin temperamentul coleric s-a impus repede drept căpetenia generaţiei lui. Niciodată nu se dădea înapoi de la munca de jos şi era primul când era nevoie de un cărător.
În seara în care a găsit casa distrusă şi pe străbuni nimiciţi, a jurat cu lacrimi în ochi că-i va răzbuna. A strâns zeci de mii de partizani şi a pornit la luptă. Aşa a început epicul război dintre furnici şi elefanţi.

Dinte pentru dinte… LePetitPrince
La noi, la romani, omul din popor nu stie vorba cu ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. In schimb se spune ca razbunarea e arma prostului. Apreciind intelepciunea populara, chiar daca cateodata ma simt prost, incearc sa nu fiu un prost.

iii) Tema „Strugurii de sus sunt acri”

Prinsa cell61

A fost odată, ca niciodată, o biată mâtă înfometată.
Pe prispă sta, aproape prinsă de-un cârcel,
Cu ochii mari si coada unduind alene,
Pândea-nspre locul unde zărise-un soricel.

Ce se gândea sărmana? Îl prinde, îl mănâncă!
Dar rozătorul nostru-i cam iute de picior.
Asa că biata mâtă, luând curba la dreapta,
Se-mpiedică rapid în coltul de covor.

Era prea mic si slăbănog piticul, îsi zise ea,
Chiar nu e timpul pentru el acum,
Se mai îngrasă el în timp ce creste, se măreste,
Iar când îl prind, va fi de zece ori mai bun!

Filosofie de viaţă Leo
Toţi îl consideră o acritură. I se reproşează ba că-i pute totul, ba că se oftică, ba că e invidios sau arogant. La toate acestea, răspunde impasibil : toate la un loc, plus că mi se rupe.
Nu s-a ridicat niciodată pe vârfuri să culeagă strugurii „de sus”. Nu c-ar fi acri, ci că nu merită osteneala. Şi, în plus, lui îi place carnea. Strugurii îi provoacă deranjamente stomacale, ca şi idealurile mărunte. E dispus oricând să-ţi împărtăşească, cu jambonul în mâna dreaptă, filosofia lui de viaţă.

iv) Tema:„Bataia e rupta din rai”

Nazdravana LePettPrince
De Mos Nicolaie gasea in ghete dulciuri. Cu toate ca mereu era amenintata ca daca nu e cuminte va primi …o nuielusa. Dulciuri primea si fara sa fie sarbatoare. Mereu primea dulciuri. Aproape se saturase de atatea dulciuri.
…”Cum or fi nuielusele?”…”Of, de-ar veni odata Mos Niculaie!”…

Un copil cell81
Nu era prea iubit de părinți. Motivele nu au importanță, adulții au întotdeauna dreptatea lor. Vedea cum se poartă aceștia cu frații lui și, cu mintea lui de copil, își dădea seama de diferențe. Remarcase că, atunci când facea o poznă, tatăl sau mama îl pedepseau. Iar uneori, după bătaie, mama îl lua în brațe. Acela era momentul în care se simțea ca-n rai.
Așa că a devenit, așa se spune, primul din casă la pozne.

~Vernisaj~ Simion Cristian
Copilului îi venea să plângă. Un mai suporta morala de faţă cu prietenii săi. Prefera o palmă si apoi să-l lase în pace.

-Am să-ţi repet până o sa pricepi! Nu e suficient talentul! Muncă, muncă si iar muncă! Asta e cheia succesului. Acum treci la trebă!

Peste 20 de ani, tânărul gândea cu voce tare: Dacă mă bătea tata la timp, nu mai pictam acum portrete pe plajă! Aveam propriul vernisaj!

v) Tema „Tară frumoasă. Păcat că e locuită”

Smog cell61
Frateeee, ce-i cu poluarea asta, frate? Băi, nu mai poate respira omul de-atâta gaz de esapament! Vrei si tu să iei o gură de aer curat, da’ nu poti, că imediat îti iei portia de fum în nas! Incredibil! Nu-mi vine să cred! Atâtea masini, atâta aglomeratie! Băi, o să murim de la gazele astea! Nu se gândeste nimeni la asta?
Băi nesimtitilor, mai lăsati masinile alea acasă miscati-vă cururile alea grase la metrou. Luati băi, autobuzul, nu vedeti ce trafic e?
Ar mai fi continuat polemica cu ceilalti participanti la trafic, dar ajunsese acasă si locul de parcare era iarăsi blocat de cineva. Parcă în dreptul masinii respective, blocându-i calea de iesire, apoi coborî si-i trase o cheie. Rânji satisfăcut.

vi) tema „Cine sapă groapa altuia”

~Prezumția de farsă~ Simion Cristian
Făcuse treabă bună! Nea Costache era mulțumit și se simțea răzbunat. Intră în apartament și încearcă să închidă ușa fară s-o trântească!

–Marcelo, să vezi ce-o să râdem! I-am pus lu Nicu de la 2 cremă de pantofi pe clanță! Ha! Așa îi trebuie. Să-i mai ardă lui de farse! Cum naiba i-o fi trecut prin cap să ne vopsească vizorul cu lavabilă???!!! Dar ce faci acolo? Eu vorbesc cu tine și tu speli rufe?

-Costache, mă spăl pe mâini, ne-a pus un dobitoc vaselină pe ușă! Dacă aflu că e Nicu vă strâng de gât pe amandoi, urlă tanti Marcela de se cutremură pereții!

Notă.
Ca să-i găsiti mai usor (stiu, stiu căi stiti!), iată linkurile către autorii PAverbelor:
– Leo
– LePetitPrince
– cell61

Greu la deal cu boii mici (Autor ?)
Isi dorea un copil.
Nu-i placeau greutatile.
Asa ca facu un bou mare

nu de boi, ci de hrănirea lor… (Autor ?)
Greutatea vieţii nu e chiar greutatea. Ci lipsa bună a simţirii. Pentru că greutatea dătătoare de satisfacţie, prin realizare şi împlinire e benefică. Aşa că tema boilor mici e de fapt tema propriei neputinţe. Şi boii aceştia pot creşte, prin exerciţiu personal şi dezvoltare. Doar dealul, urcarea, ţelul şi atingerea acestuia dau un sens trăirii şi instincului de conservare.

Sansă de nesansă (Autor ?)
Doamna Vaca si domnul Bou erau obisnuiti cu greutatile vietii. Trageau in jug de dimineata pana seara.
In acest timp, Vitel, fiul lor, statea in grajd si manca tot fanul din iesle.
Seara doamna Vaca il dezmierda spunand: barem tu sa ai viata usoara.
Timpul a trecut. Doamna Vaca si domnul Bou au imbatranit si puterile le-au scazut.
Urcau tot mai greu dealul tragand dupa ei carul.
Era vremea ca Vitel sa traga la jug dar lui nu-i pasa: pastea si statea tolanit la umbra cat era ziua de lunga.
Ajunsese mare.

Sub papuc (Ajutor ?)
Ia ! Dă-ncoa’ plasa, să văd ce-ai luat ! Ia uite ! Morcovi plini cu pământ ! Cât ai dat pe ăştia ? O avere ! La salariul tau… De care ceapă ţi-am zis eu să iei ? Roşie ! Asta-i roşie ? Şi pâinea, parcă-i coaptă alaltăieri ! Ai să mănânci mămăligă rece deseară ! Şi o să dormi pe preş ! De nimic nu eşti bun ! Iar ai luat leuştean în loc de pătrunjel ? De câte ori ţi-am explicat care-i diferenţa dintre ele ? Un neispravit ! Creier cât o nucă ! Of ! Greu la deal cu boii mici ! Treci si spală vasele!

Aş (Autor ?)
Am un proiect. Vreau să fac un partid. L-ar vota toată lumea. M-aş instala la putere. Aş reforma ţara. Aş provoca o creştere economică fără precedent. Aş dezvolta învăţământul. Aş încuraja cultura. Aş face autostrăzi, căi ferate, hoteluri, pârtii de schi. Aş merge la Bruxelles. Aş merge la Moscova, la Washington, la Beijing. Aş merge la ONU. Aş reduce poluarea. Aş răcori încălzirea globală. Aş iriga Sahara. Aş trimite oameni pe Lună. Aş găsi planete pe care le-aş popula. Apoi aş muri liniştit. Domnul Lică stă pe banca din faţa blocului. E mort de beat.

Jucării (Autor ?)
Pe la vreo 5 ani, fratele lui mai mare îl învățase să citească. Tatăl lui a văzut în asta un semn bun: era băiat deștept, trebuia să ajungă cineva. Așa că l-a pus la învățat.
– Învață, băiete, învață, că numai așa o să ajungi cineva. Uită-te la mine unde am ajuns, dacă n-am învățat când eram mic. E greu la deal cu boii mici, îți zic eu, că-s mai trecut prin viață..
Și el învăța. Era un băiat liniștit, iar tatăl părea mulțumit când îl vedea cu cartea în mână. Când lua vreo notă mică, tatăl scotea cureaua. Și-l îndârjea să învețe mai mult.. Cărțile au fost singurele lui jucării.

Tată, îți mulțumesc, am ajuns cineva. Dar de-ai ști cât de mult îmi doream și eu măcar o jucărie ca a celorlalți copii…

Uneori, e greu (Autor ?)
De ce dispare dragostea după un timp , de ce doi oameni care s-au iubit ajung să se urască, să-şi creeze zile negre unul altuia ori să cunoască suferinţe interioare de neimaginat ?Poate că nu-i aşa de important să iubim, de vreme ce iubim vreo doi-trei ani şi apoi ne întoarcem la apatie, la singurătate, la instabilitate emoţională şi la dorinţa de a întâlni din nou iubirea ?De fapt, dragostea nu dispare, dar dispare cu certitudine capacitatea minţii de a o percepe.

Usor la vale cu vacile mari in Tara Micului Paris (Autor ?)
In tarisoara despre care pomenim mai sus topul celor o suta de personalitati e dominat de Stefan cel Mare dar Scund la Stat. Aici au fost propusi micii Cocosatului ca alternativa la carnatii bavarezi si a fost lansat pe piata Lastunul pentru a eclipsa simbolul capitalismului desantat: Mercedes 500, zis balena. Aici a fost promovat Adi Minune ca antidot al sunetelor inalte de la Opera. Ca un corolar, tara asta l-a facut vedeta pe Piticul Porno intr-o industrie in care, cu adevarat, doar marimea conteaza.
Acestea fiind zise, vom intelege cu totii de ce noua ne e atat de greu la dealul abrupt al redresarii si preferam sa lenevim in pitoreasca vale a crizei de toate felurile.

Chipul care plânge (Autor ?)
Oare de ce ne stârneşte nelinişte un bărbat înlăcrimat ? Putem vedea într-o femeie care plânge un aspect neobişnuit, însa sensibil şi trist al vieţii noastre aşa încât ne lasam impregnaţi de el, cu sinceritate şi dragoste. Un bărbat care plânge ne umple însa inima de un sentiment de neputinţă. Într-un asemenea bărbat ajuns parcă la capatul pamântului sau a tot ceea ce se vădeşte omeneşte posibil, aşa cum se întâmplă la moartea unei fiinţe dragi sau în situaţia în care universul său este presat de o latură care nu se armonizează cu propriul univers privim terifiaţi, harta chipului său.

din nou la deal (Autor ?)
ultima data cand coborase in vale isi pierduse boii prin iarba inalta.
nu indraznea sa urce fara ei.
a vrut sa-i cheme dar nu le stia limba. nu margea ca la alte animale mici, nici cu pis-pis sau cutzu-cutzu…
daca at fi fost tauri, ar fi fluturat macii campului sau fustele pe toata pajistea… dar cum sa chemi o pereche de boi spre tine?
– boilor ce sunteti!!!!
– …
boii radeau la picioarele ei pascand fericiti iarba. stiau ca atunci cand vor fi gasiti vor fi pupati si luati in brate pana sus, pe varf.

Fara cuvinte (Autor ?)
Cand se privea in oglinda vedea un chip frumos dar marcat de trecerea anilor.
Cand urca scarile obosea. Inima ii batea sa-i sparga pieptul.
Glumea cu ea insasi, in gand: ” greu la deal cu boii mici!”
Si se prindea de bratul lui, firesc, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Nu voia ca el sa observe ca obosise. De efort, obrajii i se imbujorasera.
-Cum poti sa ramai asa de frumoasa mereu? – ii spunea el.
Ea ii multumea cu un zmbet.

zeii, la team-building. jocul de-a crapatura cenusie (Autor ?)
zeul cel mare, albastru, arunca fulgerele din miscarea pletelor in mari si oceane. din crapaturi ies insule care se raspandesc rapid, crescand pamantul si piatra in mare.
zeul rosu arunca sageti pe insule si acolo unde cad, pamantul crapa si izbucnesc rauri de lava, apoi munti.
zeul verde arunca sageti-seminte si creste padurea pe coamele muntilor vulcanici.
zeul alb si cel negru isi arunca sageti intre ei. din picaturile lor de sange ies oamenii care se raspandesc ca furnicile prin padure.
in final, ultima sageata trece prin mintea fiecaruia, deschizand crapatura cenusie dintre emisferele cerebrale.

Pe cord deschis (Autor ?)
Într-o zi, din prea multă iubire, ai scos sufletul din mine şi l-ai pus pe-al tău în locul lui. De atunci, mă doare într-una când plângi sau doar ţi-e rău. Operaţia e fin lucrată, la suprafaţă n-a mai rămas nici urmă, nici cel mai mic semn. Dar înăuntru e mult zgomot şi furtună şi frica ta de a nu fi devorat.Când o să vrei să mai loveşti din patimă şi iubire multă, te rog ai grija, fiindcă te va durea mai mult pe tine.

Mirela (Autor ?)
Mirela e o fată tare simpatică, veselă și inimoasă.. Are și un mic defect – e puțin văzduhistă. Nu știți ce-i aia? Să vă zic. Acum vreo 2 zile un amic de-al nostru se plimba prin curtea proprie citind o carte. Cufundat în lectură, a uitat de jumătatea de groapă săpată pentru fosa septică. A căzut în ea și și-a rupt un picior! Ieri l-am vizitat în spital un grup mai mare, printre care și Mirela.
L-am întrebat de sănătate, cum se simte, dacă îl putem ajuta cu ceva. Întrebări normale într-o situație de genul ăsta. Mirela nu zicea nimic, deși se vedea că o neliniștește ceva. Într-un final își ia inima-n dinți și întreabă pe nefericitul nostru amic:
– Auzi, dar ce carte citeai?

Bentiţa (Autor ?)
În liceu eram obligaţi să purtăm bentiţă pe cap fetele şi şapcă băieţii iar eu am intrat într-o zi în şcoală fără bentiţă.Directorul m-a luat imediat în primire: „Ştii sau nu că bentiţa este obligatorie ?” Eu am răspuns: „un lucru precum bentiţa nu poate fi obligatoriu. Cum să fii obligat să pui ceva pe cap ?” Directorul surâse încurcat: „Tu fată eşti tare încăpăţânată. O să ai necazuri şi n-o să te „încadrezi” nicăieri. „Foarte bine” – i-am răspuns – „mai bine să nu-mi găsesc locul decât să fiu o tâmpită şi să mă „încadrez” oriunde.Dacă a purta sau nu bentiţă are vreo legătură cu inteligenţa, eu prefer să nu risc.Capul e obligatoriu nu şapca sau bentiţa. Eu am venit la şcoală cu capul, dar poate dumneavoastra aţi venit numai cu sapca.”

Bilete la U2 (Autor ?)
Scrisesem un text despre un neica-nimeni de cartier care enerva pe toată lumea cu mintea lui îmbâcsita, cu aerul atotştiutor şi cu incredibila-i necioplire. Un dobitoc, ca să fiu concis. Într-o zi, necioplitul s-a lăudat că are pile peste tot, că rezolvă orice. Atunci, un personaj secundar l-a întreabat pe dobitoc: Da’ bilete la U2 poţi să faci rost?
Am pus textul pe blog cu un titlu gen „Bilete la U2”. De atunci, am blogul cel mai citit din ţară. Zilnic sute şi mii de naivi caută pe google bilete la U2 şi cred că le-ar putea găsi la mine.

Grijă ce-ţi doreşti (Autor ?)
Mi-am dorit să scap de şcoală. Aşa că ai mei m-au trimis la muncă. Aveam fraţi mici şi bani puţini. Mi-am dorit să devin bărbat şi m-au luat la război. Acolo am devenit bărbat de mai multe ori. După război, mi-am dorit să întâlnesc cea mai frumoasă femeie din lume. Am întâlnit-o, dar n-a avut ochi pentru mine. M-am însurat cu Ina, o fată urâţică. Mi-am dorit o viaţă liniştită cu ea. Am avut-o. Într-o casă fără copii e tare linişte.
Toate dorinţele mi s-au îndeplinit. De le-aş fi formulat mai clar…

Directorul si secretara pe mess (Autor ?)
Bombonica85: Augustus unde umbli ? Am stat toată ziua să apari. Am luat bilete la Bănică pentru diseară,chiar nu te bucuri ?
Augustuss77: Sunt soţia. Scuze. Augustus a plecat urgent în delegaţie şi a uitat laptopul acasă. Messul s-a deschis automat.
Bombonica85: Aaaa…daaa ? Păi să vedeţi doamnă, eu sunt de fapt soţul şi-am vrut să vă înştiinţez că nevasta mea e cam răcită şi de când cu porcina asta… E în pat.Sper să se descurce domn director în seara asta fără ea.
Augustuss77: Oh, regret.Şi biletele ?
Bombonica85: Ăsta e un cod între bărbaţi când vrem să ieşim şi noi la şpriţ. Dar dacă vreţi să mergeţi, eu pot să vă însoţesc, că ea facuse rezervare să meargă cu-o amică din liceu. Bărbatee…iar s-a îmbătat porcul ăla de director. Îmbracă-te şi du-o tu pe nevasta-sa la Bănică la concert. Lasă că vede el când s-o trezi, ce caimac îi pregătesc.

Romantism (autor ?)
In linistea noptii de dupa o zi fierbinte de vara se auzeau doar greierii sfaraind ca pe o plita incinsa. El si ea, asezatii unul lang altul, sprijina bolta instelata cu pupilele dilatate de intuneric. El ii povesteste despre planete si constelatii. Ea il asculta, impresionata.
– Uite, iubito, stelele sclipesc doar pentru noi. Acolo, vezi? E carul mare si dincolo carul mic. Mi-ar placea sa ne plimbam impreuna pe calea lactee.
– Si mie, iubitule! Ar fi asa minunat… mai ales cu masina! Fiindca veni vorba, ce masina ai?

Traseul painii (Autor ?)
– Crapelnita! zise si arunca pe masa o paine mare si rotunda cu un miros atat de imbietor incat privirile celor cinci copii se lipira instantaneu de ea. Nu pentru mult timp. Reprimandu-si pofta, privirile tuturor se mutara ca la un semnal spre un colt al incaperii, unde, pe un fotoliu cu marginile rupte motaia cu capul in piept un batran. Ritualul mesei impunea ca al batran sa imparta bucatele si abia apoi sa se apuce de mancat. Un bot de fetita cu ochii ce pareau mai mari din cauza fetei slabe se duse pana la el si incepu sa-l traga de maneca stinghera ca o zi de duminica. Mosul nu simtea nimic de parca isi incheiase socotelile cu lumea.
Salvarea nu intarzie sa apara odata cu vorbele aducatorului painii:
-Luati si crapati, ce va uitati ca mortu’ la lumanare? Si lua el insusi o bucata si infuleca caznindu-se sa-si aminteasca de unde spunea frate-sau , fantanarul, ca o capatase. Fantanarul, om bun, si fara copii, i-o dadu lui.

Unde dai şi unde crapă (Autor ?)
Dai de obicei mai aproape de propria înţelegere, dai subtil pentru a nu-ţi afecta propria axă pe care viaţa ţi se învîrte cu viteză constantă. Scopul ascuns al subtilei lovituri sunt semenii, cei ce nu prea înţeleg acţiunea. Aşa că finalitatea nu e la ei, ci tot la tine. Şi axa se mişcă puţin, suficient însă pentru a ţi se conturba propriul confort. De aici toate urmările, neplanificate, ce îţi schimbă viaţa.

Din jurnalul unui politist rural * (dragoselu)
In comuna noastra e liniste, oamenii-s gospodari si-si vad de lucru, n-au vreme sa fure stiuleti sau sa se omoare intre ei cu securea, asa ca eu stau toata ziulica si citesc. Ne-au dat de la centru bani de haine, da’ eu mi-am luat laptop de ei, ca vreau sa citesc pe internet. Vreau sa citesc tot internetul, asta-i ambitia mea. Dau link dupa link, navighez, cum ar veni. Uneori imi iau notite in carnetul de amenzi, am gasit atatea lucruri interesante… Uite, in dimineata asta am vazut un filmulet pe-un site despre un coleg de-al meu, sef de post undeva prin Ialomita, i-au adus in sectie o soferita beata si ala, nervos c-a gresit la solitaire din cauza spetei, i-a ars o palma dupa ceafa impricinatei. Betiva n-a gasit altceva de facut decat sa-si dea jos pantalonii si sa-i arate organului sezutul. A iesit balamuc mare, au bagat-o la ultraj, dar eu mi-am notat ceva interesant din treaba asta, ma preocupa subiectul. Femeia aia beata e incarnarea unei zicale.

*PA trimis după deadline.

Vinul dupa bere…sau invers!
Autor: ?
Nepotrivire
El: ajuns la maturitate, se transforma dintr-un tinerel sprintar si dulce intr-un adult viguros dar cam acru de felul lui.
Ea: blonda, uneori bruna, subtirica, avea un „ce” al ei, numai ai ei: un miros amarui.
Nu mergeau impreuna.
Nu se potriveau.

Nickname
Autor: ?
– Vin după bere, a anunţat, apoi a închis telefonul.
Nu era prost crescut, doar timid. Puseseră un pariu pe care îl câştigase, iar acum se hotărâse să-şi ia premiul.
Şi-au dat întâlnire la ASE, în dreptul bilei. A ajuns cu cinci minute mai devreme. Avea un buchet de flori, aşa procedează un gentleman, şi-a zis.
Atunci când a auzit „Te salut, Heineken, mă bucur să te cunosc!” i-au căzut florile din mână. Cine şi-ar fi imaginat că Rose86 e un musculos cu suflet sensibil?

Compilatie
Autor:?
Serbare campeneasca in toata regula. Mobilul – o expozitie cabalina; pentru multi: prilejul de-a afla cum arata „motorul” vehiculului des intalnit pe infrastructura unei parti a UE. Ca si ala circula, carevasazica, pe asta. Simplu, nu? Fara baterie si semnalizare , se-ntelege!
Infulecau cu pofta sunca taraneasca cu cascaval afumat. Tanarul gentilom zise:
– Deci, dati-mi voie, milord, am vandut multi pur-sange, casazicasa, pentru ca am proiecte mari de viitor…
– La fel ca mine. Participarile la derby m-au dat gata. Bun cascavalul – acrisor!
Veni si picolita cu ochii ca doi carbuni aprinsi:
– Doriti o bere neagra, un vin-pelin, oaspetii mei distinsi?
– Deci, daca ma-ntrebati pe mine, nu! (interveni dom’ Costi, un vecin). Decat o sticla de mastica la doi insi!

Invitaţia la vax
Autor:?
Am poftit-o să intre, am încropit în grabă o scrumieră. Ea nu fuma, dar eu aveam motiv. Doar nu mă vor certa, sunt c-o femeie. Am cautat caseta cu piesa din 9 săptămâni şi jumătate, o lumânare am găsit pe sub chiuvetă. E folosită dar, dacă-i scot capacul cu cruciuliţe, numai bună, o să dea o lumină bestială roşie ca în Emanuelle, scena cu fotograful. Am luat sticla de vin din barul tatei, două pahare din bufetul ăla alb, şi hai să ne-aşezăm şi noi aicea.
– A, nu, refuză ea, bem vinul după!
Am înţeles, mă pregăteam de mult, m-am ridicat ca arcul jocurilor alea cu mânere, citisem eu prin pahico ce-ar însemna plăcere, şi-apoi m-am dus întins…
Ş-am scos un pet de bere.

Licorile săracilor
Autor: ?
Cert este că, de la un moment dat încolo, nu mi-am mai dat seama ce licori torn pe gât : acre sau amare. Pentru că sărăntocii nu ştiu adevăratul gust al vinului, nici pe cel al berii. Pentru ei, vinul e acru şi berea e amară.
În lumina de tavernă, toate aveau aceeaşi culoare. În izul de om muncit o zi întreagă în mină, toate aveau acelaşi miros. Pe stomacul gol, toate aveau acelaşi gust. Ordinea zemurilor era aleatorie : berea după vin, şi vinul după bere, numai la cap să urce ! Aşteptam eliberarea.

Mândrie
Autor: ?
O căldare cu apă rece în plină figură şi m-am dezmeticit. Rânjetul torţionarului răzbătea prin întuneric. Mi-am conştientizat imobilitatea, am simţit frânghia care-mi săpa în carne şi alte dureri surde, anesteziate de frig.
– Spui ?
Ce fiinţe fragile şi puternice suntem ! Nici nu ştiu de unde, mi-am adunat toată mânia şi l-am scuipat cu o aviditate nebună !
Am simţit doar prima lovitură. Apoi, se făcea că eram cu voi în cârciuma din drum, bând bere după vin, vin după bere, nici nu mai stiu…

Chefliul
Autor: ?
Cheflii aveau o zicere: vinul dupa bere e placere, berea dupa vin e un chin.
Asadar, vinul, care auzise aceasta si tinea la Chefliu, caci Chefliu era cel care il aprecia in mod deosebit, astepta resemnat sa-i vina randul, dupa bere. Si ii venea intotdeauna. Chefliul tinea la bautura.

Betivul
Autor: ?
Ii da cu bere, ii da cu vin
Ca sa dispara orice chin
II da cu vin apoi cu bere
Cautatorul de placere.
Vin dupa vin, vin dupa bere
Bere dupa bere, bere dupa vin
Ca e placere, ca e doar chin
La el nu conteaza,
Nu ii cauzeaza.

Nu ramane nici un strop
Bautura il atrage
Daca vine si potop
El tot la masea trage.

După bere, după vin
Autor: ?

După bere, după vin,
Cerul este mai senin,
Toate dorurile vin,
Cu dulceaţă sau pelin,
După vin şi după bere
Bucurie şi durere,
Doamne tu îţi faci avere
Din dorinţa-mi de plăcere.

Decît vin şi decît bere,
Dă-mi mai bine o muiere,
Mă voi îmbăta deplin
Doar cu votcă, fără vin.

Doamne, Ţie mă închin,
Amin.

Viaţă de student
Autor: ?
„O bere, o bere
stomacul nostru cere.
Poto-ol, poto-ol;
stomacul nostru e gol!”.
Băieţii cântă ca să uite de foame şi de sete. Dar nu uită. Foamea o potolesc cu pâine uscată, muiată în uleiul care rămăsese în tigaie de la ultima porţie de cartofi prăjiţi, cea de ieri. O bucată mică de pâine uleioasă, o înghiţitură mare de apă. Reţeta asta face minuni. Dar nu e suficient.
Rezolvarea vine odată cu vecinii de la 323, atraşi de linia melodică, pasemite. „BR RC 323 1 l pt. 2 lei” scrie la ei pe uşă şi pe bileţelele care împânzesc căminul. Bere după bere după bere.

In practica la domnu’ Bachus
Autor: ?
“Aiureli, copile… Prostii, maruntisuri, golanii. PROSTII! “. Trase adanc din tigara rezemata pe imbinarea buzelor si incepu sa-si verse plamanii tusind dezordonat si bulbucandu-si albusul ochilor ca si cum ar fi vazut un semn dumnezeiesc intr-un cartof despicat. Se ridica de la masa si merse greoi spre rafturile pline de bauturi indoite, tarandu-si picioarele ferite privirii sub un halat ponosit. “Aici e toata munca mea! Viata mea! Iar tu… Tu? Vii asa si hopa! La capatuiala!“ Il apuca de reverele scurtei: “Sa nu incerci sa ma faci. Uita tot ce-ai invatat la liceul economic. Uita proverbul ala tampit. Tine minte bine asta: vinu’ dupa bere mere, dupa vin berea mere! Ai inteles, ma? Sa-mi vand si una si alta’, ma, pastele ma-tii de practicant. Fara ‘e-un chin’, fara ‘nu mere’ sau stiu eu ce alte poezioare de doi bani. Gata acum, ajunge, hai, toarna-mi din fata aia-n iarba, indata se ivesc clientii”.

Om bun
Autor: ?
Aveam vreo 10 ani. Eram afară, jucam badminton cu prietena mea, Ioana.
L-am văzut la balcon, i-am zâmbit şi i-am făcut cu mâna. Din când în când, mă uitam cu coada ochiului înspre el, şi mă simţeam atât de mândră, că până şi loviturile îmi deveniseră măiestre.
L-am văzut aplecându-se în afara balconului şi m-am oprit:
– Tată, ce faci?
– Irina, de ce loveşti cu paleta în pahare de şampanie?
Atunci mi-am dat seama: era beat. Din nou. Prietena mea a început să râdă, iar eu am râs cu ea, ruşinată, încercând să ascund ce era în sufletul meu.
Mai târziu, mama mi-a zis că băuse o sticlă de vin şi apoi o bere. Să-l iert, că nu este om rău.

Friptură salvată
Autor: ?
O friptură de miel s-a înecat în vin. Panicat de situaţie, stăpânul stomacului a turnat peste dânsa o sticlă de bere dar totul s-a transformat în chin. „Era mai bine înainte” – gândi sugestiv şi repetă manevra, dar de data asta cu vin.Şi mare îi fu plăcerea când observă că friptura se resuscitează şi prinde a se macera din plin.

NOTĂ. Am primit si o fotografie, o imagine a hameiului. În loc de PA. În afara concursului.

Am lipsit de la butoane în weekend, asa că prelungesc un pic deadline-ul: până la 15.00. Tot din cauza asta, public toate PA-urile primite pe mail până la această oră în aceeasi postare. Stiu, în felul ăsta voi ajunge mai greu la 1.000 de mirări, dar îmi asum riscul 😉

Asadar:

Batistuțe
S-a întâmplat cândva imediat după revoluție. Într-o zi oarecare, într-un sătuc din România, 2 camioane cu ajutoare de la nemți au oprit în fața primăriei. S-a adunat lume ca la urs, să vadă minunea: haine și mâncare gratis! S-a făcut imediat un comitet de împărțire a lucrurilor și, mai răstit, mai cu vorbă bună, au reușit să le dea pe toate.
La urmă s-au trezit totuși că rămăseseră cu niște pachețele. Nimeni nu știa ce conțin. Le-au desfăcut, le-au întors pe-o parte, pe alta, le-au mirosit, au tras de ele, s-au uitat la ele-n zare, și nimic. Într-un final, a ieșit în față unul mai umblat pe la oraș, care le-a spus că a auzit că există niște batiste pe care le folosești o singură dată și după aceea le arunci. Probabil că alea sunt!
Neavând altă variantă, lumea a fost de acord, așa că le-au împărțit frățește pentru vremurile în care răceala va bântui prin sat. Luni de zile după aceea, puteai vedea oameni care-și scoteau batistele de unică folosință din buzunar și-și suflau mucii, mândri că foloseau tehnologia germană pentru asta. Batistuțele aveau și o marcă: Libresse. Erau moi și cu aripioare.

uneori, nimic din ce zboară…
Cat timp bantuise prin padure, vanatul era imbelsugat. Acum, pe crestele golase, a inceput sa priveasca in sus cu foame. Oare ce s-ar putea gasi bun de mancat pe aici? Un vultur trecu in picaj pe deasupra capului sau, lasandu-l cu falcile clampanind in gol. Un fluture ametit de aerul tare al inaltimilor i se aseza o clipa pe nas, apoi pleca mai departe. Da, mai bine s-ar intoarce in padure… si totusi, poate o ultima incercare, isi zise, privind fascinat avionul care se apropia lasand o dara pufoasa pe cer…
Se ridica in doua labe si il privi salivand cum se apropie si apoi se indeparteaza… si in cele din urma o lua, oftand, inapoi spre padure…

Discipol si maestru
– Nea Brutule, ‘mneata stii cum vine vorba ca nu tot ce zboara se mananca?
– Ia fii atent la mine! zise cel intrebat. Si incepu cu emfaza:
– Rata zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Gasca zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Avionul zboara?
– Zboara! raspunse si chipul i se lumina …Va sa zica avionul zboara da’ nu se mananca!
O fi nea Brutu baiat destept dar nici el nu e prost de vreme ce pricepuse asa de repede.

Souvenir
Nici caiete şi nici haine nu aveam pe-atunci. Iarna, îmi făceam lecţiile la lumânare, în singura cameră încălzită din casă : bucătăria. Mama pregătea tăcută fiertura şi eu îi spuneam : ”Ai să vezi tu !… O să plec în lume şi o să devin cineva !”.
Mama râdea amar şi-mi spunea : ”Esti necopt, viaţa nu e aşa de uşoară, nu tot ce zboară se mănâncă !”.
Azi săruta fotografia de pe noptieră ca pe o icoană – mă înfăţişează pe mine la picioarele Turnului Eiffel – şi nu-şi mai aminteşte de acele vremuri

(PAPamflet)
Dupa obiceiul de acum cunoscut de a se atarna de gatul poporului, se infiinta la serbarea anuala a Soriciul Gros. Erau adunati acolo multi oameni dornici de a fi unii cu altii sau de a-si ostoi setea cu o cana de must dulce oprit din fermentat numa’ bun de baut rece dupa o bucata zdravana de sorici proaspat si sarat.
Impartind zambete si strangand maini in dreapta si-n stanga raspundea fiecaruia dupa caz: prieteneste sau ripostand inspirat cu cea mai potrivita replica – de istet e istet! Incerca din rasputeri sa-si transmita mesajul: sunt cu voi, sunt simpatic, inteligent si fermecator si trebuie sa ma votati.
La despartire le spuse: „Sa traiti bine!” apasat si raspicat de parca cei prezenti n-ar fi vrut. Apoi arunca o privire generala, ca de vultur, altfel de un albastru frumos.
Acum, la drept vorbind, nu prea conta ce spune si ce face… gloata stia deja ca nu tot ce zboara se mananca.

UPDATE.
Omul mic
Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.