Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Panoul ăsta e, acum, mult mai jumulit decât în momentul în care l-am fotografiat eu. Am zis să fiu domn si să-l arăt lumii în perioada decentă. Altceva vreau însă să vă spun: că am pus niste poze d-astea, electorale, pe presa.nu, unde am încercat să văd ce transmit afisele, panourile si bannerele electorale după ce votul s-a consumat.
Atmosfera de astăzi, asa cum am perceput-o eu, mi-a adus aminte o fotografie făcută în vara anului trecut, într-un anumit loc al unei cafenele din Viena. Am tot ezitat s-o public. Dar, asa cum am spus, mi se pare în consonantă cu atmosfera.
Observatie: în vara anului 2008, Austria si Elvetia au găzduit, împreună, Campionatul European de Fotbal
Sorin Stanciu are o continuare a fotografiei cu melcii, prima noastră PAfototemă.
Prima fotografie a fost denumită „Înmultiri”. Aceasta e urmarea înmultirilor. Foto: Sorin Stanciu
Denumesc noua PAfototemă „Albă-ca-zăpada si printul ei”. Puteţi scrie PA_urile până luni, 11.00. Baftă şi inspiraţie!
Fotografia a fost făcută de Adi Pîclisan pentru a ilustra un articol mai amplu al Georgetei Petrovici. Nu cred că PA-urile trebuie să urmeze numaidecât subiectul articolului cu pricina 😉
Si tu, fata draga? Paul Gabor
Eu mi-am dorit sa fiu pitic, unul dintre norocosii ce-i stau prin preajma Albei. Dar nu a fost sa fie. Tot asa, cand eram de-o schioapa, ma gandeam c-ar fi nimerit sa fiu aducatorul de mere, cel care indeplineste visele frumoasei adormite. Un licurici imberb mi-ar fi placut, sau greier muzicant cu scripca geluita… Nici rolul calului nu m-ar fi prins rau. Dar iarba, vai, iarba asta galbejita… Nu-mi plac meniurile anoste. Iar cu timpul mi-am dat seama ca Alba-ca-Zapada devine din ce in ce mai blonda…
Pupul cristian
-Hmmm, iete-te la ea ce mai doarme ! Oare se preface? Ia s- gadil nitel la talpite…
-Pfuu, nimic… La masinuta mea cand apesi langa volan se aprind farurile…
-Uite, pot sa-i misc mana … si piciorul… hihi are chilotei roz…
-Cum s-o fac sa se miste ? Oare s-o pup ca-n desene ?… Adica sa-i dau un pup ? Asa, de fata cu toti ?…
Autorul nu cunoaste daca a fost sau n-a fost, intrucat a sunat clopotelul si au zbughit-o toti…
Experiment starsgates
,, Aaaaa, ce bine-mi pare că a uitat-o soră-mea pe Albă ca Zăpada lângă prinţul ei !,,
Doi ochişori cu privirea neastâmpărată se iviră deasupra mesei. Nasul mic şi cârn accentua şi mai mult figura aceea de copil care spune: ,,Hai să fac o prostioară!,,
,, Oare dacă prinţul o sărută pe Albă ca Zăpada, aceasta va prinde viaţă? Să încercăm!,,
Privi în stânga şi în dreapta şi apoi îşi puse planul în aplicare.
Oftă dezamăgit; Albă ca Zăpada n-a înviat.
,,Poveşti, îşi spuse, norocul meu că sunt băiat mare şi nu mai cred în ele.,,
El şi ea Leo
De-ar fi atât de simplu ! El şi ea, două trupuri de plastic, fără suflu, fără suflet, acceptându-se cu defectele de fabricaţie şi luptându-se cu limitările rigidităţii, filosofând despre unicitatea produselor în serie, privindu-se în ochii goi, împodobiţi cu luciri de vopsea.
Carnea însufleţită nu are avantajele celei sintetice. Doare. Înăuntru şi afară.
El şi ea sunt două lumi îndepărtate, care, în răstimpuri, îşi aruncă meteoriţi încinşi, sau se ignoră învăluiţi într-o amăgitoare pace universală.
Şi eu gabi
Am un punct de vedere foarte sigur pe sine situat în centrul pur. Cu toate astea n-o să te privesc direct în ochi, să nu te prinzi… Ştiu, m-am născut privilegiat să-ţi fiu prinţ şi nu m-am temut până azi de vreo altă magie doar pentru că am aflat despre cei mari, că chipurile se îndrăgostesc. N-am deprins din poveştile cu zâne decât două, trei metafore simple care-mi vor dilata pupila când voi întoarce cu grijă privirea spre tine. O să afli atunci, că şi eu…
Rău oameni, rău viaţă! Maria
O cheamă Teodora şi nu are încă patru ani, nici cuvinte perfect articulate, dar are doi pretendenţi: Horia şi Tudor. Când Horia îşi ia la revedere cu pa, frumoaso!, Tudor, niciodată mai prejos decât adversarul său, plusează cu pa, zâno!. Înfruntarea este tacită, dar asta nu o face mai puţin înfruntare. Şi pentru că viaţa este dură, Teodora îi place pe amândoi, dar alege doar unul. Cum e drept şi firesc. Pace Horia.
– Mia, Teo mireasă!
– Acum, Teo? Nu aşteptăm până miercuri? Să fie şi Horia de faţă?
– NU! Teo mireasă cu Tudor. Tudor mos.
Unwanted destiny LordDIf
As fi vrut să salvez din copilul de altă dată naivitatea. Jucându-mă cu păpusi as fi fost un mic Zeu oferind mintilor din plastic un rol superfluu într-o realitate imaginată. Dar n-am salvat decât tristetea din ochii unui bătrân ce-si joacă resemnat rolul de figurant intr-o poveste reală, devenind la rândul meu o biată marionetă în mâinile maestrului păpusar.
Fauritor de destine Mariana
Hm! De unde vii, printesa mea, cu chip de crin si ochi de cer? Ce mana iscusita ti-a desenat povestea in sufletele noastre de copii?…
Da!… Cred ca stiu ce voi deveni cand voi fi mare…Fauritor de destine…Voi scrie povesti cu final fericit! Voi rescrie povestea ta, draga mea printesa…Poate te voi feri de mastera cea rea, si poate ca printul va veni mai repede…Sau poate voi fi chiar eu printul fericit…Ah, ce minunat ar fi sa imi scriu propria poveste de iubire!
Atingere magică Teodora
Albă-ca-Zăpada a muşcat mărul otrăvit şi a alunecat într-un somn adânc, şi deplin, ca noaptea văduvă de lună. Prinţul, pornit să o salveze, şi-a încrucişat potecile cu ale vrăjitoarei şi, sleit de foame, a acceptat, şi el, fructul pierzaniei. Acum sunt amândoi ferecaţi în mrejele Hipnosului, trăind ca şi cum n-ar fi, în viaţă fiind dar morţi părând tuturora. Aşa ar fi rămas pe veci, dacă un puşti, nu mai `nalt decât sabia prinţului, cu sufletul curat ca o primăvară abia descălecată, nu s-ar fi îndurat de ei. O atingere uşoară pe mâna albă şi fină a prinţesei, apoi a prinţului, un zîmbet ştrengăresc aruncat tuturora şi sufletul reînvie, de parcă nimic rău nu s-ar fi întâmplat…
Introducere în anatomie Leo
Când a venit pe la noi, tanti aia parfumată a adus două cutii.
– Pentru tine ! a spus tanti. Când am deschis cutiile, surpriză ! Un păpuş şi o păpuşă ! Mie orice dar îmi face plăcere, aşa că i-am zis săru’ mâna.
Mama a privit-o mirată, dar ea a liniştit-o :
– Lasă, dragă, să înveţe şi copilu’ despre diferenţele dintre masculi şi femele.
– Ce diferenţe ? a întrebat mama. Sub haine sunt aproape la fel !
– Vorbesc de diferenţele evidente. De alea «ascunse» o să afle el şi singur, mai încolo!
Printul absent Simion Cristian
Ce s-o fi întâmplat? E prima oară când lipseşte. Poate e bolnav! Sau poate l-a otrăvit doamna cea rea! Cine o să mă trezească din somn? Cine o să mă sărute la sfârşit? Dragii mei pitici, haideţi să închidem cutia cu jucării! Piesa noastră nu se poate juca fără prinţ! Poate vine mâine…
End of storycell61
– Te urăsc!
– Cum să mă urăşti, iubire?
– Iar ai venit beat aseară!
– Eu?!? Cum poţi spune aşa ceva?
– Crezi că dacă ai venit la 2 noaptea nu ştiu?
– Dar nu dormeai? Sau te prefăceai?
– Mă prefăceam.
– Aha! Să ştii că mi-am dat seama de asta!
– Cum, că erai beat?
– Stăteai de vorbă cu tipul ăsta blond.
– Care tip?
– Ăsta care ne urmăreşte. Chiar, pe ăsta de unde l-ai cules?
– E Big Brother.
– Da, de parcă eu nu-ţi cunosc familia.
– Nu pe mine mă urmăreşte, ci pe tine. Abia aşteaptă să te scoată din poveste.
Cititoarea de la ora 4.00, Lalalila, autoare a unui blog pe care vi-l recomand, m-a tras de mustată. În însemnarea despre bisericile pictate din Bucovina, am omis să vă arăt ce am fotografiat la Voroneţ.
Repar, tardiv.
Judecata de Apoi, o scenă foarte amplă, sub formă de zone etajate, prezentându-L pe Dumnezeu-Tatăl în partea de sus, de unde porneşte un râu de foc. Apoi este o o zonă a Raiului şi Iadului, apoi pământul cu oameni, animale şi vegetaţie, şi în final marea cu câteva elemente specifice. (Mariana)
,,Detaliu”, reprezântând câmpul din dreapta a Judecăţii de Apoi. Se poate vedea reprezentarea diavolului, învierea morţilor din morminte la auzirea sunetului trâmbeţei îngerilor. Se observă mai clar relieful, diferite specii de animale terestre şi vieţuitoare acvatice. (Mariana) 
Partea nordică a mănăstirii, în care ploile si vântul si-au adus „contributia” (Mariana)
Cum nu mi-am luat lecitina de multisor si nici n-am avut atâta minte încât să-mi notez lucrurile la care mă gândeam în momentul în care am fotografiat si nici măcar explicatiile ghizilor, las fotografiile fără legendă. Dacă mă ajutati să completez, o voi face cu cea mai mare plăcere (cu link către blogul celui care mă ajută, of course! 😉 ). Vă multumesc anticipat si îi multumesc deja Lalalilei că m-a tras de mânecă. Pardon, de mustată.
Ca să îndulcesc un pic tonul, trebuie să vă spun că există si o altă abordare. I-am spus metromaidanezul, specie pe cale de aparitie.
Pe scurt, se pare că maidanezii ar fi mai inteligenti decât multe rase de câini, gratie conditiilor vitrege în care trăiesc (jungla orasului). Un lucru e sigur: traversează pe zebră!
Fotografia a fost făcută de amicul meu Remus Suciu, în Hunedoara
Pe lung, puteti da un click aici. Am mai abordat fenomenul, e drept, mai altfel, într-un PA.
Grup mic de maidanezi fotografiat în preajma Doamnei Ghica
Recunosc: nu-mi plac maidanezii. Asa cum nu-mi plac nici sobolanii, nici gândacii de bucătărie.
Cred că sunt de modă veche, dar atunci când văd o haită de câini vagabonzi năpustindu-se nu încerc să-mi dau seama dacă patrupedele dau din coadă, deci au intentii pasnice (asta să i-o spuneti lui mutu’!). Nu vreau să fac pe eroul, deci recunosc: mi se face frică, pentru că maidanezii îmi par imprevizibili (ca România).
Nu mă consolează cu nimic faptul că am văzut droaie de maidanezi în centrul orasului Salonic, deci au si altii. Pur si simplu, as vrea să nu dau peste ei peste tot pe unde mă poartă picioarele. Mi-e rusine cu ei. Mi-e teamă de ei. Vreau să nu mai fie. Nu-mi cereti solutii, că nu candidez.
– Maimuţoiule!
– Vorbiţi cumva cu mine?
– Nu, cu proasta aia care te despăduchează.
– Aveţi un discurs ales, constat, domnule.
– Stai să vezi ce ştangă am, boule.
– Adineauri mi-aţi făcut cinstea de a mă numi maimuţoi.
– Pot să-ţi spun şi Mister Banană, dacă vreau, dobitocule.
– E adevărat. Nu pot decât să mă înclin în faţa înţelepciunii voastre.
– Înclină-te, botosule. Şi aşa mergi în patru labe.
– Uneori mă ridic. Însă, de regulă, mă deplasez aşa cum aţi avut bunăvoinţă să spuneţi: în patru labe.
– Faci pe deşteptu, bă, creier de găină?
– În realitate, am creierul un pic mai mare. Ştiţi, sunt cazuri în care mărimea nu contează.
Se pare că am fotografiat maimutele de la Zoo Nurnberg din toate pozitiile
Era după-amiază când am făcut această fotografie. Eram pe malul celălalt al lacului de lângă Mănăstirea Dragomirna. Am un zoom bunicel. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Foto: Călin Hera
Înainte de a vă spune ceva despre fotografia următoare, vă fac o mărturisire: am vrut să propun o temă electorală (am multe fotografii relativ faine cu bannere si afise electorale). Am zis însă că e mai bine să ignorăm, aici, aceste realităti. Dacă, însă veti fi mai multi care-mi veti spune că e bine să abordăm si acest subiect, vom merge cu două PAfototeme în paralel.
Deocamdată, însă, ne jucăm cu mireasa pe care am fotografiat-o pe pajistea mănăstirii Dragomirna, în luna august a acestui an. Vă astept să postati PA-uri (texte de aproximativ 500 de semne) inspirate de această fotografie aici, până cel târziu duminică, 13.00. Baftă!
Statie de tramvai (34) din intersectia Mihai Bravu. Oarecum plină
Da, de când cu explozia gripei porcine, merg mai mult cu masina decât cu metroul. Iar de când cu greva de la metrou (da, am aflat că s-a încheiat!), cu atât mai mult. Azi dimineata am zis că, dacă tot petrec mai mult timp în trafic, să fac niste fotografii. Că tot e campanie electorală, deci pot fi poze istorice. Vă arăt doar una, am pus mai multe dincolo, dacă e cineva interesat.
Intersectia Rond Baba Novac, unde flutură în vânt mai toti candidatii
Mă bucur să anunt începerea etapei cu maimute.
Fără prea multe comentarii, vă spun doar că astept să publicati aici, sub formă de comentarii, texte de aproximativ 500 de semne inspirate de fotografia de mai jos.
Termen: joi, 10.00. Baftă!
Am făcut această fotografie în Grădina Zoologică din Nurnberg, în luna august a anului trecut
Rudele mele din provincie
Darwin ne-a dovedit că maimuţoii ăştia sunt rudele mele îndepărtate. Vadim, Becali şi alţi „oameni” politici mă conving că Darwin avea dreptate. Vasăzică, când mă uit la poza asta, trebuie să zic „Sărumâna mătuşă, bună ziua unchiule, ciao verilor” („ciao„ e obligatoriu, în loc de „noroc”, căci maimuţoii cei tineri sigur sunt plecaţi la muncă, în Italia). În plus, când şeful mă ia la puricat, n-am voie să mă mai supăr: puricatul e o ocupaţiune arhaică în neamul nostru, după cum vă demonstrează şi tanti Vali, din stânga pozei, ce tocmai o purică pe nepoata ei, Ruxi.
Copii perfecte cell61
Ţii minte cum te imitam când eram mic? Ca o maimuţică, repetam orice gest al tău, fiecare grimasă pe care o făceai o repetam iar şi iar, până te vedeam râzând în hohote.
Am ales acelaşi drum, am urmat fiecare pas pe care l-ai făcut, dorind să-ţi împlinesc visele pe care soarta ţi le-a spulberat nemiloasă. Doar pentru a te vedea fericit.
Dar te-am rugat să nu mai bei. De câte ori ţi-am zis că nimic bun nu va ieşi din asta? Obişnuit să fiu aidoma ţie, acum, că te-ai dus, mie ce-mi rămâne de făcut?
Evolutie inversa LePetitPrince
Ar trebui sa ma bucur ca am aceiasi origine cu Edison, Mozart sau Hemingway. Dar n-o fac. Nu acum cand stiu ca exista fiinte rupte din habitatul lor natural si obligate sa traiasca intr-un spatiu decorat cu pretexte de copaci si cu asfalt odios sub talpi care stiu prea bine ce e impactul. Atata timp cat fiinta superioara ia vama pe suflete, teoria evolutionista ar trebui sa-si schimbe macar denumirea. In zadar incercam sa fim draguti cu fratii nostri de dincolo de gratii. Privirea lor spune: nu vreti sa inversam?
Mărimea nu contează Călin
– Maimuţoiule!
– Vorbiţi cumva cu mine?
– Nu, cu proasta aia care te despăduchează.
– Aveţi un discurs ales, constat, domnule.
– Stai să vezi ce ştangă am, boule.
– Adineauri mi-aţi făcut cinstea de a mă numi maimuţoi.
– Pot să-ţi spun şi Mister Banană, dacă vreau, dobitocule.
– E adevărat. Nu pot decât să mă înclin în faţa înţelepciunii voastre.
– Înclină-te, botosule. Şi aşa mergi în patru labe.
– Uneori mă ridic. Însă, de regulă, mă deplasez aşa cum aţi avut bunăvoinţă să spuneţi: în patru labe.
– Faci pe deşteptu, bă, creier de găină?
– În realitate, am creierul un pic mai mare. Ştiţi, sunt cazuri în care mărimea nu contează.
Redevenire Mariana
Trist. Cenuşiu-roşcat…Uscat şi sec de orice bucurie. Omul ce a fost odată OM, se întoarce resemnat înapoi în pom. Singuratic, cu capul plecat spre ţărână, dorind parcă o redevenire, o recreere, merge în patru labe…Amintirea unei mâini calde şi a îmbrăşişării e dincolo de ceaţa timpului..Ar vrea să privească Cerul, dar nu mai ştie să stea vertical…O maimuţică ar vrea o oglindă, un ochi de apă, sau măcar un ochi limpede de confrate…
Convoiul se îndreaptă tăcut cu regretul că ar fi putut deveni îngeri…
Gând…pocnit de-o portocală starsgates
,,Hmmm, dacă în loc să-l însoţească pe zeul focului, vreuneia dintre ele i-ar fi trecut prin minte să fure focul pentru suratele ei, azi noi am fi fost în locul lor,, gândeşte omul privind ţarcul gorilelor, apoi aruncă o banană maimuţelei micuţe.
Se întoarse să plece când simte o lovitură zdravănă în ceafă iar o portocală îi cade la picioare.
,, În fond nici nu suntem atât de diferiţi de ele,, cugetă frecându-şi ceafa.
Nepotrivire Dan
Sărmanul Charlie (Darwin) a fost un biet novice sau ne-a dezinformat cu bună ştiinţă. Ce legătură ar fi putut el să vadă între aceste inteligente, sociabile, carismatice, nebeligerante şi drăgălaşe fiinţe familiste din imagine şi bipezii sluţi, fără pic de blană, pene, solzi, coadă, gheare, coamă ori măcar o trompă cât de mică?
Nu ştiu ca vreun exponent al ordinului primate, fie el gibon, urangutan, cimpanzeu, babuin ori chiar gorilă, să-şi fi scris autobiografia într-un sui-generis “Sein Kampf”!
Greva cristian
-Hmmm, iar se zgaiesc astia la noi !
-Hei, Darwinel, nu iesi din rand ! Tine-te frumos de coada cea mai apropiata !
-M-am plictisit !
-Cat ne mai invartim prin tarana asta ?
-Banane sau mandarine ?
Asa gandeau in sinele lor participantii la greva pentru o padure libera…
Acceptare Leo
Îi povestise lui mama că rudele lor locuiesc într-o ţară însorită, unde bananele cresc în copaci. El se născuse aici, la închisoarea de animale.
– Dar maimuţa aceea mare, care merge pe două picioare şi are blană doar pe cap, e ruda noastră ?
– Acela e un Om, o rudă îndepărtată de-a noastră, chiar dacă el nu vrea să recunoască.
– Şi Omul ne e prieten, ori duşman ?
Maimuţa-mamă se gândi o clipă. Omul îi căpturase întreaga colonie. Tot el le hrănea şi le curăţa zilnic cuşca.
– El e stăpân, puiul meu.
Replică Leo
Ajunşi în dreptul cuştii maimuţelor, Maricica exclamă cu ironie :
– Ia te uită, Maricele, rudele tale !
Era obişnuit cu şicanele ei, după atâţia ani de convieţuire. Tăcu ca de fiecare data şi, doar
atunci când Maricica se întoarse cu spatele să arunce o banană, scoase limba la ea, cu ciudă. O maimuţă îi imită strâmbătura întocmai, ca o reflexie in oglindă.
– Tii, comedie ! Uită-te la ea ! Se strâmbă la mine, maimuţa !
– Nici nu mă mir. Te-au plăcut dintotdeauna rudele mele…
Frauda-m-as si n-am cui Marius Ola
Mi-a spus mie cineva că eu am evoluat, astfel încât turismul electoral nu mă mai atrage. Chiar dacă mi s-au oferit banane şi portocale de o să-mi ajungă până trece criza econimică, iar singura obligaţie era să particip la mitinguri săltăreţe şi maimuţării prin grădinile zoologice din ţară îmbrăcată în geacă de partid, eu, ca o maimuţă cinstită ce sunt, am rămas cuminte în cuşca. Acum, sunt tristă, singură sub un trunchi de copac. Nu mă mai bagă suratele în seamă. Sondajele spun însă altceva, iar atunci zâmbesc cu subînţeles.
Recreere şi re-creere Mariana
Cu palmele mirosind a Cer
l-a creat pe primul om,
făptură gingaşă, cu Cerul în priviri,
ce lăsa două urme pe aleea inimii…
Dorind recreere, s-a plimbat prin Rai,
s-a urcat în pom
gustând din fructul căderii…
Acum lasă patru urme prin tina arsă
de dorul raiului pierdut..
,,Of! Suntem toţi la fel,
dar nu mai suntem ca El…
Mai este vreo speranţă de re-creere?”
se-ntreabă trist un maimuţoi mai om…
De ce râzi ? gabi
Două picături de cer şi zâmbetul tău m-au făcut maimuţă.Sunt haioasă doar când te strecori în mine şi spiritul tău mă însoţeşte imitându-ţi senzaţiile. Azi te-a durut capul sau ai fost nervos, iar eu am empatizat cu tine când am intrat în storcătorul unei feline de mare rang ce maimuţărea şi ea. De ce râzi ? te-am întrebat surâzând eu însămi ca o ironie a cărei tandreţe se întoarcea mereu în interior.
Kiss Paul Gabor
Ma saruti astazi? A venit si randul meu. Daca nu o faci, ma pun la rand si astept pana iti trec nervii. Un val de caldura trecea peste capul meu si ma palmuia din cand in cand. Nu stiam ce sa fac, rugamintile mele nu mai aveau succes si tocmai de aceea insistam. Ma saturasem sa-i vad pe cei din jur, radiind de fericire, multumiti, fiecare plecand cu urme de buze pe obraji. Soarele plonja perpendicular. In moalele capului. Maimutica imi ignora rugamintile.
Nitica ranchiuna Paul Gabor
Pisica mea este o aventuriera. Dar dimineata, dupa ce-si strange toate urmele de pe acoperis, vine la marginea patului si-mi aduce o ceasca cu ceai fierbinte. Si-mi surade – cum altfel? – felin… Astazi lipseste zaharul. Semn ca greselile mele din trecut nu au fost inca uitate. Imi suiera printre dinti: “Darwin ala al vostru… Tot din maimuta s-a coborat si el?”
Imparteli Paul Gabor
E multa bucurie-n cusca, din cate se poate observa cu ochiul liber. Supozitii si curiozitati. Inca nu s-a mai vazut asa ceva pana acum, miroase a nou si a bumbac din ala bun. De dincolo de gratii lumea rade cu gura pana la urechi si flutura niste carpe colorate. Se dau pijamale, oameni buni, ranjitelor… Suratelor, si-s din alea cu gaurica-n fund… Sa iasa coada la aer liber.
Monkey bun Paul Gabor
Kinita, caci asa o cheama astazi, a iesit la o mica plimbare in padure. Tocmai plouase iar aerul racoros o facea sa tremure putin, dar eu cred ca de fericire. Ea m-ar putea contrazice: “Mi-e teama, au cazut lacrimi din cer. Inseamna ca plange cineva, nu?”
Pe langa drumeag, acolo unde tulpina copacului saruta pamantul, iesisera ciuperci. Iar Kinita avea bratele pline de umbrele. Mi-a spus ca va pune cate una pentru fiecare ciuperca… Sa nu le-apuce plansul si pe ele…
Transoceanic Paul Gabor
Mereu si-a dorit sa cunoasca lumea de dincolo de ape, sa evadeze cateva momente dintre banani si gratii. Si s-a dus cateva clipe pe malul oceanului, acolo unde nu se poate vedea nimic, doar poti banui ca acolo, in zare, apa e cer si cerul e val… A pus piciorul pe primul vapor, al doilea picior pe un altul… Si tot asa, pasind din barca-n barca, cu pasi gigantici, a trecut pe malul celalalt. Nu i-a trebuit mult sa-si dea seama ca bananii sunt peste tot la fel…
Pe perna Paul Gabor
Eu mai cunosc o maimuta. Care nu are somnul profund, dimpotriva… Atunci cand e impinsa de la spate face niste lucruri grozave, chiar si tumbele ii ies mai altfel decat ale celorlalte. Dar oboseste repede pentru ca noaptea nu e facuta doar pentru clipe de amor. Ci si pentru calatorii care nu merg cu soarele pe cer. Si pentru barcile care urasc nisipul. Iar cea pe care o cunosc eu se duce la culcare. Cu capul plecat…
Tema etapei a patra e inspirată dintr-o fotografie marca Sorin Stanciu, căruia îi multumesc încă o dată că există si, fireste, că „furnizează” :P.
„Micul arhitect”. Foto: Sorin Stanciu
Vom lua în considerare PA-urile postate aici până duminică, 23.59.
Baftă!
Fiasco Dan
Lumea îl poreclise “Micul Gaudi” în semn de recunoaştere a curajului, originalităţii şi a fanteziei debordante pe care le demonstrase cu prisosinţă. Marele lui noroc era acela că pe strada lor nu ploua niciodată. Catastrofa s-a produs în ajunul Marii Vizite Electorale care a bulversat întreaga urbe: maşina de la serviciul de salubritate a spălat toate trotuarele aflate pe Traseul Oficial. Şi aşa a ajuns capodopera dedicată Sfintei Familii să se scurgă în rigolă şi de acolo direct la canal.
Gardul de la început Călin
Am patru ani. Bine, încă nu i-am împlinit, şi? Am un frate, o soră, o mami, un tati, o buni şi mami are un bebe în burtică. Avem două camere, o baie şi o bucătărie. Stăm la bloc, da mie mai mult îmi place la buni ailaltă, la ţară. De-aia îmi place, că pot să stau afară. Uite-aşa e: ca un bloc mic, cu parter şi pod. Are gard, uite-aşa. Da nu-ţi arăt ce e în spatele gardului, vino acolo şi-o să vezi!
O casă la umbra gardului Teodora
Când voi fi mare, aşa un gard o să-mi fac. Înalt până la cer, să nu sară hoţii peste el. Dacă aş avea bani, mi l-aş face din plăci prefabricate din ciment, cum am văzut eu la vecinul meu, colorat în roz şi cu doi lei puşi la intrare. Dar tata zice că n-avem bani, deci o să fac unul ieftin, din scânduri rebut. Sus de tot o să-l tai ascuţit şi, dacă o să am bani de un colac de sârmă ghimpată, o să trag şi două rânduri pe deasupra. Ah!, am uita să spun, în dreapta e casa mea. E modestă, fiindcă am băgat toţi banii în gard.
Căţel cell61
– Ionuţ, cum ai vrea să fie casa?
– Să am camera mea, jucării, să fie o curte maaare, şi un căţel pe care să-l cheme Căţel. Să-l chem toată ziua: Căţeel! Căţeel! Şi el să vină ca să-l mângăi. Mara, hai s-o desenăm!
***
– Ionuț, Mara, veniți înăuntru! Avem oaspeți, posibili părinți.
– Dar încă nu l-am desenat pe Căţel!
– Ionuţ, dacă ești cuminte, poate te iau cu ei și vei căpăta în dar unul adevărat.
– Bine, vin. Hai, Mara. Nu-ţi fie frică, dacă nu mergi și tu, Căţel poa’ să rămână singur.
Prezicere Leo
N-am o memorie prea bună, însă îmi amintesc limpede ziua în care, oprindu-se pe bancă să-şi aprindă pipa, mi-a vorbit pentru prima şi ultima oară : “Viaţa-ţi va transforma în realitate orice dorinţă desenată pe trotuar.” Nu l-am înţeles prea bine, nici nu l-am luat în serios. Îl porecleau “Nebunu’”, şi umbla în haine ponosite. Cu creta colorată între două degete, desenam mereu : case, maşini… Acum le am pe toate. Posed. Regret atât : că n-am priceput atunci să desenez o fericire mare.
Casa dintre ziduri Leo
Copilul care-am fost odinioară încă mai desenează pe trotuarul din faţa sufletului meu case cu ferestre din zahăr ars, care cern lumina arămiu, caramelizand-o în întreaga fiinţă şi umplând fiecare colţişor ondulat cu zvonuri dulci, solare. Casa nu are pereţi. Doar ferestre care te învaţă ce simple pot fi miracolele. Şi nu trăieşte nimeni sub acoperişul ei. Mai degrabă, ea e cea care trăieşte între zidurile mele fără ferestre.
Piatra cristian
Pe apa face volute. Cercuri mai mari sau mai mici, mai multe sau mai putine. Cat de dibaci e Aruncatorul. Numai ca Aruncatorul nu sta intotdeauna pe marginea apei.
Aruncatorul de la bloc trebuie sa fie la fel de dibaci. Intotdeauna aruncarea unei pietre te poate duce in Casa.
Insa trebuie sa stii Sotron. Pe asfalt. Si sa ai o piatra buna.
Casuta pe asfalt LePetitPrince
Micul arhitect ar fi vrut sa-si cladeasca o casuta, ca orice casuta. Dar in timp ce o proiecta a indragit-o atat de mult incat a prins a se teme pentru ea. Ca sa nu se darame niciodata a construit-o culcata.
Copilul si cutiuta LePetitPrince
Copiii se jucau cu masinute, papusi, ursuleti, fiecare cu ce avea. Cand se plictiseau de jucaria proprie se luau la harta dorind alta jucarie. Un singur baietel nu se certa niciodata. Nimeni nu ravnea la jucaria lui. Gasise o cutiuta si se juca cu ea. Isi imagina ca acea cutiuta e o casuta. O casuta plina cu fel de fel de jucarii de care stia numai el.
Dorintă starsgates
– Uite! Vezi aşa arată o căsuţă, explică băieţelul cel sfătos copilului de lângă el. Are uşă, ferestre, un acoperiş roşu un gard înalt să nu poată să-l sară hoţii…
– Şi înăuntru? Întrebă celălalt curios.
– Acolo stau eu cu mama, cu tata cu surioara mea…
– Ai terminat căsuţa?
Două mâini gingaşe ridicară băiatul în braţe…
Celălat rămase privind desenul; ,, Ştiu ce-o să-i cer Moşului anul acesta! Sigur că da, o căsuţă cu o mămică, un tătic şi…o surioară dacă nu-i prea mult, doar am fost foarte cuminte.
Acasa mea Mariana
Domnişoara Liza păşea uşor pe asfaltul crăpat printre ghemotoacele de copilaşi cu degetele pline de praful colorat. Oftă! Toţi, fără vreo excepţie, au desenat case. Case şi garduri… Bine măcar că-s diferite! Ajunge la ultima fetiţă, mult prea retrasă. O întrebă scurt:
– Tot casă ai desenat şi tu? Fetiţa o privi cu ochii mari şi răspunse fericită:
– Ata e acata mea!!! Io n-am o cată…
Domnişoara Liza oftă din nou, înlăcrimată, amintindu-şi că e prima zi de muncă la Casa de copii.
Alee Simion Cristian
Era un zgomot infernal. Când treceau prin dreptul lui trecătorii iși puneau mâinile la urechi. El nu îi vedea, muncea cu sârg și cu gândul în altă parte! Avansa încet-încet, metru cu metru… Pe banca din parc, copilul era trist! Privea spre aleea plină de desene. Căsuța albă cu acoperiș roșu era primul său desen. Omul cu pickhammer sparge bucăti mari de asfalt. În curând casuța dispare. Când o să fiu mare, o să mă fac arhitect!
Sperantă gabi
Pe mine lăsaţi-mă să fiu mic şi să mă joc cu creta colorată.Iată-mă, stau în faţa blocului şi cu amândouă mâinile trasez cu ciudă gardul care mă desparte de viaţă. Alături de mine rămân zilele, rămân anii şi casele-n mal neclădite. Iar pe când timpul, va ridică în voi alt val de temeri, eu voi muri veşnic într-o splendidă pictură naivă.
Secretul LordDIf
In căsuta cu mansarda roz e liniste. Trecem grăbiti în drumul nostru pe langă ea nebanuindu-i secretul. Lumea noastră a uitat de farmecul culorilor desenate cu naivitate pe asfalt. Ganduri pictate in nuante de gri ne împiedică să privim dincolo de aparente. Pentru noi e doar o simplă mazgăleală, pentru el e schita in care a ascuns cu dibăcie ceea ce noi ne-am pierdut demult, inocenta.
Fotografia a fost făcută de fiică-mea
Dl. Lică a trăit toată viaţă la bloc. Nu chiar toată, dar prima parte, aia de la ţară, nu se pune – e prea mult de atunci. A avut parte numai de blocuri tip cutie de chibrituri. A stat la diferite etaje, a deschis şi a închis tot felul de uşi, a luptat cu igrasia şi cu gândacii de bucătărie, a inundat şi a fost inundat. Şi a iubit, Doamne cât a iubit! Căci, spune dl. Lică, nimic nu e dacă dragoste nu e, iar dacă dragoste e, atunci blocul de zece etaje, care e ca trupul, se însufleţeşte. Însă, mormăie Lică, acum mai cinic, cum naiba să-ţi imaginezi o Julietă în balconul scorojit de la trei?
Am un aparat de fotografiat. Nu e de jucărie. L-am primit când m-am făcut mare. Da, am împlinit cinci ani, şi? Îmi place să fac poze. Îmi plăcea mult să fotografiez cu aparatului lui tati. Acum e altfel. Nu mai pot să pozez chiar orice. Trebuie să fiu atentă. Are dreptate şi tati: trebuie să mă gândesc un pic înainte de a face click. Fratele mei zice că am făcut o rimă. Eu vreau să fac poze frumoase. M-am hotărât, voi fotografia jucăriile. Nu pe toate, că n-am destui giga. (Nu ştiu ce-s ăia, dar îmi place cum sună.)
Fotografie de Carina
Fotografie primită de la Leo
Aceasta e, deci, fotografia-temă pentru etapa a treia. Vă astept PA-urile, aici, până joi, 10.00. Baftă!
Eliberări Simion Cristian
Eliberarea focului lăuntric este primul pas important, dar şi dificil, pe care un om trebuie să-l facă pentru a putea merge mai departe pe drumul lui. Focul interior mistuie până şi dorinţa de luptă cu sinele. Sirena îl trezeşte din visare. Trebuie să plece în grabă. Să stingă focul altora. – Oare nouă cine ne stinge focul, gândeşte el în timp ce aleargă spre maşina mare si rosie.
Phoenix Dan
Herodot a văzut pasărea în Egipt cum sta cocoţată pe un curmal.
Avea orătania asta o coadă policromă, o minunăţie; iar una dintre pene era din aur şi ea îi asigura Stăpânului bogăţie, căsătorie fericită şi viaţă îndelungată.
Pentru a-şi conserva pentru totdeauna aceste binefaceri, odată la 500 de ani, Stăpânul îşi incendiază fabulosul izvor de privilegii, convins fiind că el va renaşte mereu din propriu-i scrum.
Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punând restul de cenuşă într-un ou pe care îl duce apoi la sanctuarul din Heliopolis.
“Hot” fara ficat, sef necondamnat LePetitPrince
Oamenii erau lipsiti de foc – darul acesta Zeus nu le-a dat. Dar intr-o noapte Prometeu i l-a furat. Asa se face ca “hotul”, din ordinul lui Zeus, a ramas fara ficat. Cu toate acestea Zeus n-a fost condamnat. Zeu-sef fiind nici n-a fost judecat.
Asteptare Ioana
Aproape de miezul nopţii,
caut după tine cu vătraiul prin foc.
Spre zori ai să te prefaci cenuşă
şi voi rămâne eu, tăcerea ta.
Prezicere Ioana
Pagini pătate cu funingine –
îmi alegi din vatră
tăciuni îngheţaţi cu care
se ghicesc sufletele:
ţigăncile ţi-au amintit azi
de nenorocul celor care
ard.
Definitie LePetitPrince
De cand scria PA se intampla sa exclame tot mai des: este ca un PA! Pana si cafeaua preferata, espresso, i se parea ca seamana cu PA. “Merg sa iau un PA”- spunea si zambea misterios. Intr-o zi a vazut un foc cu flacara mai asa, intr-o parte. L-a asemuit cu un PA: la inceput mocneste apoi izbucneste. Te incalzeste si te ia cu el. E iute si sprintar. Sau constant arzator pentru ca in final sa te arda.
Prietenia şi iubirea Mariana
Altarul incandescent al iubirii şi prieteniei ia cu ambele braţe de jăratec tot ce jertfim de dragul lor. Flăcările îşi destramă zburdalnic vers de căldură şi lumină. Ne înfăşoară inimile în forma devenirii UNA. În cercul de Lumină e cald şi e bine. Poemul iubirii şi prieteniei noastre se scrie strofă după strofă…Mai pui tu un lemn, mai pun eu un vreasc…
În pauza prea lungă dintre strofe, fumul albastru şopteşte ameninţător:
– Păstraţi iubirea şi prietenia! Degeaba veţi sufla în spuză după ce s-a stins scânteia…
Încercare gabi
Drumurile sufletului se încâlceau exact când ar fi vrut să-şi urmeze natura. Slăbiciunea inimii aducea în faţa ochilor plăsmuiri amăgitoare care exprimau cât de puţin reuşesc forţele sufletului să rămână unite. “Mă voi strădui din nou deci, să aprind în mine cuvintele care trimit lumină”. Îşi dorea nespus să atingă obrazul ce dogorea.
Bărbatul de foc gabi
Un balaur feroce îi răpise câteva flăcări din copilărie. De mult timp băiatul era un bărbat plecat într-un oraş străin. Departe de casa părintească şi de adâncul pădurii gândea la ce i-ar mai putea aduce viaţa. Atunci când enigmele vieţii îl năpădeau se lipea de pervazul răstignit insomniei. Dar într-o seara, trudit după o muncă grea, se simţi din nou băiatul răpit de glasul izvorului din stâncă. Chipul i se înnobilă de noua viziune şi se porni să scoată din foc cu mâna lui, poeme.
Prieten şi duşman starsgates
Îşi ridică privirea.
Zări flăcările jucăuşe din ochii aţintiţi asupra ei. O învăluiau cu aceeaşi căldură cu care o îmbrăţişa căldura focului din vatră.
Închise ochii lăsându-se legănată de liniştea întreruptă doar de lemnele care trosneau în foc…
Simţi brusc o arsură, deschise ochii speriată şi zări ochii cuprinşi de groază în care se reflecta focul şi o palmă care lovi peste locul unde simţise arsura.
Începu să schelăie…
– Vezi măi prostuţă, te-ai apropiat prea tare de foc, ţi-a luat foc blăniţa, murmură stăpânul, luând căţeluşa în braţe.
Vremea povestilor LordD’If
Adunati în jurul focului jucaus, copii asteptau cu sufletul la gură ceea ce avea sa urmeze. Pe chipurile fragede, umbre dansau în ritm numai de ele stiut. Pocnetul jarului tulbură linistea noptii trimitand într-un zbor năuc către nicaieri, o ploaie de scântei. Aproape că le puteai auzi bataile inimioarelor încărcate de suspans. Bătranul umplu pipa cu tutun, o aprinse tragand cu pofta fumul înecacios, si începu:
A fost odată ca niciodată
Pinguinul cristian
Cincisprezece pinguini, mascati, dadura buzna in benzinarie.
-”Un sac de cabuni, repede !” rosti unul cu o voce subtire-amenintatoare.
Vanzatorul ii intinse cu maini tremurande un sac de cabuni. Cei cinsprezece pinguini plecara. Totul a durat fix 24 de secunde.
La centrala, fochistul dormea langa o sticla de vodca ieftina.
Pinguinul de pe caloriferul meu tasni pe usa, brusc. Cincisprezece pinguini i-au inmanat, langa bloc, sacul cu carbuni.
N-am apucat sa clipesc bine si saisprezece pinguni se balaceau pe caldura din caloriferul meu…
Fochistul visa…
Ultima dorinţă Leo
De câţiva ani buni, ne făcusem un obicei : Marti aduce carnea, Epu lemnele, iar eu băutura. Înfiripam un focuşor vioi şi ne adunam în jurul lui, cu umbre dansându-ne pe obraji. Marti îmi lăuda, ca întotdeauna, vinul, închinând un pahar în cinstea zdravenei noastre prietenii. Eu îl tachinam, elogiindu-i vocaţia de măcelar. Epu tăcea şi privea flăcările. Din când în când, un zâmbet îi răsărea în colţul gurii, semn că era cu noi. În acea ultimă seară vorbi pentru întâia dată :
– Vreau să fiu incinerat.
Conversaţie fierbinte între cinci lemne româneşti Teodora
B1 către B3: dă-te mai încolo, mi-e cald. Şi nu mai sta cu spatele la mine!
B2 către B5: dar B4 de ce e cel mai sus? Cu ce e el mai bun?
B3 către B1: nu pot să dorm decât pe dreapta. Dacă mă pun pe spate sforăi, pardon, sfârâi!
B 4 (închis la culoare, esenţă tare): să mă arză focul dă nu m-aţi înebunit cu troscănelile voastre, putregaiurilor!
B5: aşa a fost să fie, B2. Să ne resemnăm. Ba nu, mai bine ne punem măşti. E cam fum p-aci, simt că mă sufoc.
B1: mă cam ia cu călduri. Are careva un pahar cu apă?
În jumătate de ceas, din conversaţia lor s-a ales scrumul
Legendă Leo
Legendă
Aquelat, entitatea plăsmuită din foc şi apă laolaltă, sta deasupra zorilor Lumii, puţin înainte de împlinirea Facerii, şi-i contempla întinderile. Mult îi mişcă sufletul frumuseţea acestei creaţii neasemuite, încât rugă Divinitatea să-i încuviinţeze a se jertfi, întru desăvârşirea ei. Mâna Divină-i coborî pe creştet, binecuvântând sacrificiul.
Astfel, entitatea duală se aruncă din ceruri cu setea unei noi lumi care să-i slăvească trupul înjumătăţit în Apa Vieţii şi Focul Poveştilor.
Operă completă.
Poveste de demult ? cell61
În vremurile străvechi, oamenii se încălzeau în nopţile lungi şi geroase lipindu-se unul de celălalt. Apoi, un om ursuz, care ajunsese să nu mai suporte atingerea celorlalţi, a inventat focul. Când s-a săturat definitiv de oameni, omul ursuz a descoperit roata. Şi a plecat. Cei din neamul lui s-au bucurat, pentru că omul ursuz a luat şi focul cu el. Iar ei au redescoperit nopţile lungi şi geroase, în care se lipeau unul de celălalt.
Vestala LePetitPrince
Am cladit un templu inimii tale si as fi vrut sa fiu vestala in el. Dar tu nu erai decat un biet muritor. Si nici acela complet utilat pentru iubire: iti lipsea sufletul.
Lumina cristian
Se scalda intr-o dimineata neinceputa in ochii unui chip de fecioara. Fulgerari alunecau tacute intre pometele unui gand si rasuflarea unei tample. Intunericul era injunghiat de neliniste.
Si s-a facut zi.
Dragii mei,
Pornim astăzi un nou concurs de PA-uri. De data asta, încerc cel mai simplu regulamet cu putintă.
1. Organizatorul publică o fotografie.
2. Participantii scriu un PA (poveste de aproximativ 500 de semne) sau mai multe, după cum doresc inspirate de respectiva fotografie.
3. PA-urile sunt postate la comentarii aici, eventual si pe propriul blog.
4. Arbitrii trimit votul prin e-mail la ticorosu@yahoo.com. Fiecare are de împărtit 10 voturi către cel putin 3 si cel mult 7 PA-uri.
5. Premiul – la alegerea castigătorului + prezenta pe Pagina de onoare.
Acestea fiind zise, purcedem la
Prima etapă – Melci
Autorul fotografiei, Sorin Stanciu, a denumit-o „Înmultiri”
Puteti posta PA-urile până joi, 13.00. Baftă!
El si ea (Mariana)
Cei doi, un ,,el” şi o ,,ea”, mai merg câţiva paşi prin luncă, fără să se mai ţină de mână… Se aşază pe o lespede mare, rotunjită de valurile râului zburdalnic. Privesc amândoi în iarba pe care străluceau firele de nisip alb…Totul pare încremenit…Pare, până să apară, de nicăieri, doi melci…Cochiliile sidefii se mişcă încet…Corniţele melcilor se întind moi către soare…Când ating un fir de iarbă se retrag ca într-un ritual…La un moment dat, melcul ce părea mai ,,melc”, a atins coarnele celuilalt, ce părea a fi o ,,ea”…Brusc, a dispărut…A rămas doar cochilia…
Băiatul zâmbi şi şopti ca pentru sine:
– Aşa e femeia. Când se simte ameninţată, se retrage în cochilia ei…
Infinit fragil (LePetitPrince)
Te uiti la melc si vezi o creatura urata, baloasa si pe deasupra atat de inceata incat nu poti sa-ti imaginezi cum se face ca l-ai lasat intr-un loc si l-ai gasit in altul. Sau nu l-ai mai gasit deloc. Caci, contrar aparentelor, melcii au vocatia libertatii. Poate de aceea isi cara cu ei cochilia. Dispar inauntrul ei sau pot pleca oricand fara sa-si paraseasca casa. Iata unul care nu se plange ca isi cara toata viata casa in spinare.
Poti invata multe de la melc. Poti invata sarguinta. Incet, cu rabdare, el merge pe drumul lui. Daca cade o ia de la capat. De la melc poti invata si delicatetea. Daca observi dansul gratios al cornitelor – pe care e nevoit uneori sa si le retraga. Dar cel mai pretios lucru al melcului este vocatia lui pentru infinit. Cand se retrage in cochilie, corpul sau ia forma acesteia, piramida rotunda cu varful spre cer. Un infinit care poate fi calcat in picioare de oricine.
Doua cochilii si acelasi infinit.
Melc,melc,codobelc (Teodora)
Melc, melc…
Vă mai amintiţi poezia copilăriei noastre? Aceea în care-l conjuram pe melc să scoată coarne, iar dacă făcea asta îl răsplăteam cu un mic dejun atât de nepotrivit lui încât, dacă şi-ar fi putut permite, şi-ar fi scos cochilia şi ar fi dat cu ea de pământ, de supărare că e forţat să aibă aşa un regim?
Hai să ne amintim: „melc, melc, codobelc/ Scoate coarne de berbec/ că te duc la baltă/ să bei apă caldă/ şi te duc la Dunăre/să bei apă tulbure/ Şi te sui pe un buştean/Să mănânci leuştean…”. Să fim sinceri: cine s-ar da de ceasul morţii să scoată coarne, ştiind că răsplata pentru aşa ceva e o gură de leuştean, urmată de un ţoi de apă tulbure şi caldă? Nici măcar melcii nu pot fi aşa de perverşi…
Nu, dimpotrivă, melcii sunt suflete sensibile, delicate, şi nu cunosc casă mai frumoasă decât scheletul spiralat pe care-l poartă ei în spinare.
Să-l cinstim cum se cuvine.
Cică aduce noroc!
Rendez-vous(Leo)
– La mine sau la tine ?
Şi-au dat întâlnire sub o frunză de brusture. Melc îşi unsese corniţele cu gel – secreţie proprie. Avea emoţii ca la prima întâlnire. Drăguţă moluscă, gândea. Ce picior musculos, ce corp moale !
Melca îşi lustruise cochilia, şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Poate-l invită la un ceai, şi-o prinde cu podelele nematurate ! Atrăgător băiat, Melc. Are şi casa ! Bine că n-are coloană vertebrală !
Un greiere cânta din scripcă, subţirel, într-o scorbură.
– Dansăm, mon amour ?
Poveste cu melci starsgates
Nu mai ştia prin ce metode s-o facă pe fată să renunţe la fardatul cu creion dermatograf, prea negru, prea accentuat…
– Ştii că aceea parte neagră a creionului, este de fapt substanţa lipicioasă pe care o lasă melcul în urma lui?
Fata s-a uitat mirată la ea.
– Tu glumeşti sau vorbeşti serios?
Cel cu corniţe, nu, nu melcul; o îndemna să spună că vorbeşte foarte serios, dar dacă apoi fata se face de râs la şcoală….
Acum a aflat că cea mai bună cremă împotriva cicatricilor, conţine 80% extract de melc.
Misterele iubirii melcilor (Maria Postu)
Iesise din padure si asfaltul o tenta si speria.Ce idée!Sa-I dea intalnire departe de padure!Dar nu putuse rezista tentatiei….sa alunece usor pe “iarba” gri , sa auda zgomotele masinilor, sa vada atatea lucruri noi.Se temea sa nu se rataceasca dar langa cateva creangi uscate o astepta el:traversase asfaltul tocmai din cealalata parte a autostrazii si venise pana aici sa o ajute pe firava lui logodnica sa traverseze cu bine strada.Trebuiau sa ajunga in siguranta in padurea lui, unde ii asteptau Frunze si scorburi protectoare.O privi cu admiratie.E atat de frumoasa, cocheta, are cochilia de cea mai buna calitate, cornite de firma, atingeri de catifea…Abia astept sa o fac stapana in scorbura familiei mele.
Pornira amandoi sa traverseze autostrada de-a latul, apropiindu-se unul de altul, fara sa stie ca, dintr-o masina parcata la marginea strazii,Sorin Stanciu si Calin Hera, se pregateau sa dea lovitura cu un articol despre misterele iubirii melcilor.
Curiozitate morbidă (Simion Cristian)
-Tristețe mare, surioară! Ăsta e al treilea deces din cartier, săptămana asta!
-Ce naiba se întamplă? Doamne iartă-mă! Pâna acum era un cartier liniștit! Fiecare avea casa lui, se diminuase migrația, nu mai lăsa nimeni urme pe alee și deveniserăm toți vegetarieni! Săptămana asta parcă e blestemată! Trei decese! Crezi că sunt crime sau este epidemie de suicid?
-Nu surioară! Nici gând! Toate astea sunt din cauză că și-a reparat stapânul priza din grădină! Știi cum suntem noi melcii…curioși! Ne uităm în toate găurile!
De peruzea gabi
“Avea un orgoliu mai tare decât casa de melc şi un interior mai fragil decât vârful, corpul, inima sau corniţa moluştelor comestibile.Spunea frecvent hahaha sau pe scurt ha, adică încerca să aşeze ora exactă pe cochilia sa. Nimic mai simplu atunci când vai, uita să se uite la vântul care sufla.Odată i s-a intâmplat ca urechea dreaptă să i se inunde până la tâmplă. Nu mai auzea normal, dar ce era mai grav, nici nu mai simţea, având în vedere că dreapta lui…nu răspundea. Vremea anunţată la meteo îi accentuase puterea de a ceda, melcului de peruzea.
Dragoste filială cell61
Vestea i-o dăduse un bondar. Poştaşul leneş al marginii de drum. Cine ştie cât timp trecuse deja?
Tatăl lui era pe moarte şi trimisese vorbă că ar vrea să-l vadă.
Îşi aşeză mai bine cochilia pe spinare şi purcese. Avea drum lung de străbătut, cale de trei copaci bătrâni. Era toamnă, iar frunzele căzute formau stavile de netrecut. Merse zi şi noapte, se rătăci de două ori, dar când, în sfârşit, ajunse, privirea recunoscătoare din corniţele tatălui îi fu de ajuns pentru a uita de orice oboseală.
Infinit fragil LePetitPrince
Te uiti la melc si vezi o creatura urata, baloasa si pe deasupra atat de inceata incat nu concepi sa-l lasi intr-un loc si sa-l gasesti in altul. N-ai crede ca aceasta faptura are vocatia infinitului. Desi cochilia lui arata in mod evident acest lucru. Cand se retrage in cochilie, corpul sau ia forma infinitului. Un infinit ce poate fi calcat in picioare si strivit de oricine. Cand doi melci sunt impreuna sunt doua cochilii. Doua cochilii si acelasi infinit.
Defect femeiesc LePetitPrince
Asteptasera tot anul sa vina clipa vacantei. Sa plece amandoi si sa fie impreuna clipa de clipa. Vor sta unul in bratele celuilalt toata ziua. Se vor contopi intr-o singura fiinta. Ardea de nerabdare. Ce-o fi cu ea de nu mai vine? Ah! Uite-o ca apare…Iar a luat toata casa cu ea!
Inocenta LePetitPrince
Georgel vede pe o tufa o cochilie si un melc care incearca sa iasa din ea pipaind si uitandu-se in jur cu coarne intrebatoare. ” Ce melc dragut!”-zice, asezandu-se pe vine. Se uita putin la el si apoi o zbugheste la joaca. Dar in curand mingea i se rostogoleste chiar langa tufa unde vazuse melcul. Era tot acolo, cu casa pe spinare. Langa cochilia melcului, Georgel mai vede inca una. “Unde o fi al doilea melc?” – se intreaba si ochisorii lui prinsera a se rotunji de mirare: melcul dintai parca crescuse si se ingrosase.
Crescatorul de melci LePetitPrince
Te pomenesti ca balosii astia ma pot scoate din criza. Am auzit ca in strainatate carnea de melc e foarte cautata. Gata! Imi fac melcarie. Dar, daca evadeaza? Astia cu casa in spinare isi iau talpasita cand nu te astepti! Plasa. II acopar cu plasa. Bun! Mai trebuie sa fac rost de niste perechi de melci. Dar de unde am sa stiu care-i “el” si care-i “ea”? In fine! N-o sa ma impiedic acum de un amanunt. Important e sa se inmulteasca. O sa le cant sa-si scoata coarnele. Pardon! Aceia sunt ochii!
PA Mikal Eon
Ea i-a zis pa. El i-a zis pa. Sa fi fost oare invers? Gata. S-a sfarsit totul. Au mai ramas o clipa buza in buza, sa-si aduca aminte de clipele placute petrecute impreuna. Drum lung au si anevoios fiecare in calea lui. Melcii, se stie, merg incet dar sigur. Pericole ii pandesc la tot pasul, o sa ramana increzatori iubirii lor. Poate se vor revedea vreodata. Cel putin intr-un restaurant la Paris.
Am descoperit în aparatul de fotografiat al fiicei mele câteva fotografii din primul set. Sunt un pic, dar numai un pic, surprins. A trebuit să-i fac blog, asa că sunt în negocieri cu ea: ar putea să vrea să publice la ea sau deloc. E o serie foarte interesantă.
Extrag, totusi, două fotografii, care oricum nu fac parte din seria despre care pomeneam. Au o poezie în ele, veti vedea.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 