Azi e 1 decembrie și te-ai întors în unitate din permisie. Te clatini de parcă te-ai fi aflat pe puntea unei corăbii bete. De parcă tu însuți ai fi fost beat criță. Însă doar răcit. Frisoane, tuse, gât cu țepi pe dinăuntru. Jumătate dintre băieți sunt la fel.
Totuși, sunteți scoși afară, cu toate „materialele”, la raportul companiei. Treabă serioasă. Se pun să numere și ajung la concluzia că treaba e mai complicată decât părea, așa că vă trimit în sălile de curs.
Așteptați nițel, până vine un plutonier să vă măsoare temperatura. Te miri că nu curge plumb din termometrul ăla: coloana e întreruptă binișor între 36 și 37. La tine ies 37,8C. Pe ăia la care apărea mai puțin de 37,5C i-a scos afară. Pe ceilalți, v-a „izolat” în clasă, să studiați. Studiezi arta somnului pe furate. Între câteva reprize de somn, delirezi (ți-au povestit colegii de febră): reciți șiruri de 20-30 de versuri cu aceeași rimă. Regreți că nu le-ai notat, n-au făcut-o nici ceilalți; dârdâiați cu toții, cine s-ar fi gândit să s-ți țină echilibrul de-un pix, pe hârtie?
La un moment dat, ca într-o ceață, sunteți încolonați și duși, șerpuit, la infirmerie, unde era o coadă enormă, mai ceva ca la carne. Se „dădea” doar termometrul, de la unul la altul. Cei cu 39C sau mai mult, erau internați. La cei care aveau sub 38C se uitau cu dispreț: „Dispari de-aici, soldat!”. Pe unul cu 38,9C, care abia se ținea pe picioare, l-au respins; l-au trimis la pluton cu o scutire pe 3 zile pe care nefericitul o mototolise în mână; părea că nu știe ce i se întâmplă. Ție ți-a ieșit o febră de 38,2C și ai „câștigat” scutirea și o replica ce trecea prin tine: „Hai, repede, următorul!”.
Adevărul e că v-a lovit pe toți: din ceea ce auzi, peste trei sferturi din efectivul companiei voastre e afectat. Inclusiv APV-iștii. Se pomenește tot mai des cuvântul „carantină”.
Următoarele două zile le petreci în sala de clasă. Cei câțiva colegi care ies la instrucție numai cât să facă stânga-mprejur imediat ce intră în ceață (e ceață groasă zilele astea), apoi se scurg pe tăcute în sălile de clasă, unde se stă pe șest, cu lumina stinsă.
Norocul tău proverbial: cele trei zile de scutire se suprapun cu ceața și cu celelalte trei zile libere primite pentru activitatea patriotică de la brigada artistică. Dar important e că te simți deja mai bine.
A treia zi, morți-copți, sunteți scoși pe teren. Aveți oră de geniu și doar așa se poate, vi se spune cu seriozitate. Tu te simțeai binișor, băgasei în tine un cocktail alcătuit din biseptol, aspirină Bayer, Codeină, Tarosin și Vitamina C). Vreo doi erau însă tare aerieni; ei nici nu erau acolo, erau la mare, cu prietenele lor, beau bere, fumau, dansau, cântau, se lăfăiau la soare.
Ați „executat” amorse, ați dat chiar foc la fitile; s-au auzit câteva bubuituri, cam la jumătate dintre ele; restul fie erau prea umede, fie lipsea încărcătura din proiectile (am auzit că se mai fură), fie era fitilul prost.
Alte texte din seria Servesc patria: https://calinhera.com/2009/12/15/servesc-patria-index-partial/#more-2828
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu