Archive for decembrie, 2012

30/12/2012

Cravata maro

Va vine bine aceasta cravata maro. Se asorteaza cu mecla. Vorbesti ca prostu-n targ, poate ma enervezi si-ti trag una!. Mai bine i-ai da un colt de paine cu salam acestui caine ciufulit, “cutu-cutu”! De ce nu mananca? O fi vreun sclifosit! Va stiu eu bine, stati tolaniti toata ziua intre perne, iar cand vine stapana acasa, tusti, pe sub fuste, o ciupiti de pulpe cu coltii (dar n-o raniti), sa va scoata afara la plimbare. Ma enerveaza astia de lasa rahat de caine in mijlocul trotuarului de numa’!

NOTĂ. PA scris în stilul unui fost coleg din Pahico.

Etichete: ,
29/12/2012

Despre zornăieli sau ce face O. Părăluţă atunci când îi e sete

Atunci când îi era sete, mergea la cel mai apropiat supermarket şi cumpăra o sticlă cu apă plată, la jumate, pe care o bea cu nesaţ acolo, în magazin, imediat după ce plătea şi lua restul şi-l îndesa în buzunarul drept al pantalonilor, buzunar din care se auzea mereu, când mergea, o zornăială devenită atât de familiară celor care-l ştiau, unde mai pui că-n vremea aia avea mersul săltăreţ şi grăbit, lucru care nu mai e valabil astăzi, când O. Părăluţă s-a mai rotunjit şi l-a cam apucat leneveala.

Etichete: ,
27/12/2012

Pilaf din Pont

Se lungise pe nisip, mijind ochii. Voia s-o facă. Acum! „Că doar n-o fi foc!”, şi-a făcut curaj. Era om în toată firea, ce naiba!
O oră mai târziu, un domn prezentabil a intrat imperial, întorcând privirile celor care erau deja înăuntru. Avea pantaloni uşori de in, albi, şlapi Adibas şi o cămaşă aproape lejeră, înflorată, ai cărei nasturi din zona burţii păreau uşor cam tensionaţi. I-a descheiat cu un gest nobil, a scuturat câteva fire de nisip, apoi a spus, calm:
– O porţie de pilaf. Sârbesc.

Etichete: ,
26/12/2012

Ţigara electronică

Dincolo de uşa metalică a biroului său de la secţia Profile U, vopsită în gri, inginerul Popescu stă tacticos în fotoliul tip „Director”, pufăind, fără prea mare plăcere, din ţigara electronică. Fumul se ridică uşor şi se risipeşte rapid. Inginerul Popescu nu poate face rotocoale şi asta îl enervează mai mult decât dosarul aruncat pe birou, pe care scrie „Date statistice privind evoluţia financiară după montarea plăcuţelor inscripţionate Fumatul interzis”.
– Tâmpiţii ăştia m-au luat în serios.

Etichete: ,
24/12/2012

În ziua de Crăciun

Respiram greu, cu abur gros. Am intrat în biserică fără vreun gând anume, cu căciula în mână. Intraţi, închinaţi-vă, mi-a zis părintele. Trebăluia la o sobă de fontă. M-am închinat şi am sărutat icoana cu Naşterea. Nu fiindcă aşa trebuie. Aşa mi-a venit. Era destul de întuneric, lumina venea doar de la jarul din sobă, nişte lumânări şi nimburile pictate pe pereţi. Afară am stat şi m-am uitat la brazii pudraţi din vale până am simţit ace în urechi. Atunci mi-am pus căciula şi am început să cobor.

P.S. Am publicat prima oară acest PA în anul 2010, dacă nu mă înşel. L-am scris pe un telefon Nokia, ca SMS (ştiţi moda, v-am rugat, chiar, să o înlocuiţi cu felicitări scrise frumos, de mână, pe hârtie). Am impresia că acest PA a devenit, cumva, o tradiţie, cel puţin pentru acest blog, un fel de Singur acasă. Crăciun fericit, dragii mei!

Etichete: ,
24/12/2012

Unde este Moş Crăciun în clipa asta

Moş Crăciun a ajuns aproape de Australia

Moş Crăciun a ajuns aproape de Australia

Dacă aţi terminat cu pregătirile pentru Crăciun (ceea ce vă doresc) şi aveţi copii nerăbdători, trimiteţi-i pe site-ul oficial al lui Moş Crăciun pentru a vedea unde se află Moşul. Când m-am uitat eu era aproap de Australia şi distribuise deja peste 494 de milioane de cadouri. Cu siguranţă va veni şi pe la voi, dragii mei. Să aveţi un Crăciun fericit!

24/12/2012

Ecologie

Inginerul Popescu de la Fabrica Avântul priveşte pe fereastră. Rafalele de vânt zbenguie panourile cu normele de protecţia muncii şi ridică fusta secretarei, care aleargă zgribulită spre parcare. Dar Popescu n-o vede. Atenţia îi e atrasă de televizor: „… de vânt au făcut pagube incalculabile după ce acoperişul garajului s-a prăbuşit cu zgomot omorând pe loc trei oameni, rănind patru şi distrugând opt maşini de lux, dar şi un copac”.
– Bravo, domnule, îmi place, jurnalist ecologist, genul meu.

Etichete: ,
20/12/2012

Felicitare de Crăciun foarte retro (din 1941). Document

Felicitare de Crăciun din anul 1941, trimisă acasă de un soldat german. Sursa: Der Spiegel

Felicitare de Crăciun din anul 1941, trimisă acasă de un soldat german. Sursa: Der Spiegel

Trăitori resemnaţi ai unei ere a internetului, vom fi uitat deja ce sunt alea felicitări scrise cu stiloul, pe hârtie. Hai, că noi ne-om mai aminti vreun pic, dar copiii noştri nu ştiu dacă vor apuca să mai prindă gustul. Cred că, pentru marea masă a oamenilor, viteza cu care se transmit acum informaţiile e prea mare pentru ca acestea să fie filtrate şi asimilitate. E un vârtej din care nu mai prea poţi ieşi.  Chiar dacă afli mai multe şi mai repede, există riscul să le uiţi la fel de repede. Când tragi linie, cu ce rămâi? Câte SMS-uri tip „Crăciun fericit!” de acum doi ani vă mai amintiţi?

Aţi prins ideea. Ceea ce a publicat Der Spiegel azi îmi serveşte de minune: iată o felicitare tipărită în anul 1941, în plin război mondial (al doilea), trimisă acasă de un soldat german cantonat în insula Jersey, în plină ocupaţie nazistă. Scrisoarea a ajuns la destinatar abia în aceste zile, după 71 de ani, la capătul unor cercetări minuţioase. Vă recomand articolul din Der Spiegel.

Încă ceva, apoi vă las: vă îndemn să scrieţi scrisori de felicitare, cu stiloul sau cu pixul, şi să le trimiteţi prin poşta clasică. Efectul e mult mai mare, vă garantez. Şi, cine ştie,poate veţi primi, la rândul vostru. Va fi plăcut.

08/12/2012

Bănci în dialog

dialog in parc

Dialogul generaţiilor. Foto: Calin Hera

Îmi stăruie de-o vreme privirea pe băncile din parcuri, ceea ce mă provoacă la a-mi imagina poveşti. Am întâlnit pe o alee din Parcul Herăstrău, într-una din plimbările mele solitare, această alăturare ca un poem nezis: banca veche, la care n-au renunţat, cine ştie de ce, lângă banca nouă, cu mult fier forjat, zdravănă, dar fără atât de multe poveşti.

02/12/2012

Moment ratat

Copilul şi-a dat seama că are degete. Le mişcă. Le priveşte ca pe o minune. A uitat până şi de sânul din care picură lapte. Maică-sa nu e atentă. La televizor e o telenovelă cu personaje coafate perfect până şi atunci când se scoală din aşternuturi. Sună telefonul. Femeia îşi lasă copilul din braţe, pe fotoliu, îşi şterge picătura de lapte cu un scutec albăstrui şi merge dincolo.
Copilul scânceşte. Nu mai simte pielea caldă a mamei, dar îşi aminteşte că are degete.
– Alo?, se aude vocea mamei.

%d blogeri au apreciat: