Archive for noiembrie 12th, 2012

12/11/2012

Cel mai înalt semafor din România

Semafor de pe Calea Floreasca. În plan secund, cea mai înaltă clădire din România. Probabil cea mai nereuşită fotografie a ei. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Desigur, subiectul nu e semaforul, unul banal, ci Sky Tower, care face să se vorbească despre acest semafor (nu prea mult, însă). Atunci când mi-a plăcut perspectiva n-am putu fotografia (eram la volan), atunci când am putut fotografia nu mai era perspectiva aia. Dar, măcar, era roşu la semafor.

12/11/2012

Linia continuă din palmă

Andu avea 31 de ani când şi-a dat sufletul între fiarele contorsionate ale maşinii (de care era atât de mândru). Cu câteva secunde înainte se gândise intens la soţie şi la copii, la care se grăbea. De obicei respecta regulile rutiere şi nu făcea depăşiri pe linie continuă. Atunci a fost o excepţie. Era o zi liniştită de vară târzie. Lăcustele de pe câmpul unde s-a rostogolit maşina lui Andu (în urma impactului) şi-au continuat salturile nepotolite până spre seară, când s-au pus a cânta greierii.

Etichete: , ,