Un cârd de gâște ridică praful de pe uliță, chiar lângă gardul bătrânului Zsigmond Laár. Gard e mult spus. Ulucile, ca o uriașă gură știrbă, abia stau la un loc. Te miri ce le ține laolaltă. Poate culorile. O fi moș Laár un neica-nimeni (a risipit agoniseala de-o viață în șapte ani, de când e văduv), dar sufletul de artist încă nu și l-a băut cu totul. Lunar, când primește bani de la fiu-său, cumpără patru găleți de vopsele și schimbă culoarea ulucilor, după un cod doar de el știut. Și de gâște.
Culorile
10 comentarii to “Culorile”
-
-
-
-
-
-
Am trecut si eu odata pe linga gardul lui Zsigmond. Aveam un rucsac in spate si vezica plina. Pe atunci inca nu primea vopsele din strainatate, folosea numai var. Si mi-a parut rau sa patez albeata aia neprihanita.
Asa ca am m-am usurat pe gardul lui Costache, adjunctul de la Partid.ApreciazăApreciază
-
-
Moșul ăsta! Suflet de artist, ce mai! Bine că nu s-a apucat să picteze tot satul.:)
ApreciazăApreciază
-
-
Călin Hera. PA-uri şi mirări 