Mă întreb care e originea expresiei „a pica de fazan”. Nu cred că vine de la jocul „Fazan”, ar fi prea simplu. Oare cât de vechi e jocul ăsta? Atunci când l-am descoperit (eram la grădiniţă) mi se părea foarte nou. Nu mi-am întrebat părinţii dacă ei îl ştiau, aveam impresia că l-au descoperit odată cu mine. Copiilor mei le-am dat aceeaşi impresie, cred; atunci când jucăm Fazan o fac, mereu, cu entuziasm – mă încântă să-i văd căutând cuvinte şi mă topesc atunci când găsesc la ei cuvinte pe care nu credeam că le-ar şti.
Revenind la mirarea de la început. Dacă expresia cu pricina nu vine de la joc, atunci mă gândesc că s-ar fi putut folosi mai degrabă „a pica de iepure”, „a pica de raţă/căprioară/porc mistreţ/urs/prepeliţă/şoarece”. Ideea e că fazanul nu pare chiar cel mai prost, naiv, uşor de păcălit animal – se zice că zic vânătorii.
M-am pornit pe această dilemă, din care, poate, mă veţi ajuta să ies, după ce m-am înfruptat dintr-o fazană, care stătuse 48 de ore la fezandat în vin şi nu mai ştiu ce mirodenii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 