Ştiu oameni care iau asta în serios. Adică, aparent se amuză. Fac miştouri. Dar tot trag cu coada ochiului la cele „serioase”, de pe net sau din broşuri. Aşa, şi? Aşa şi nimic. Cel puţin în cercul meu de cunoscuţi şi în cel al cunoscuţilor de rangul doi (cunoscuţi ai cunoscuţilor), nu se iau decizii în funcţie de ceea ce scrie la horoscop.
Eu am trei amintiri cu horoscopul. Prima e din vremea studenţiei. Se schimbaseră vremurile, era în primele luni ale anului 1990, scriam la revista ING (a Politehnicii), şi aveam de umplut rapid un colţ de pagină rămas gol. Am „tras” un horrorscop la mişto, că se purtau atunci horoscopuri prin toate publicaţiile.
Două zile mai târziu, eram în tramvaiul 34. Pusesem ochii (aşa, estetic) pe un pâlc de trei tipe foarte vesele. Ce zic eu vesele, râdeau în hohote! M-am apropiat. Din ce în ce mai mult. Şi am văzut că râdeau citind horrorscopul. M-am simţit cu conştiinţa datoriei împlinite. Am scris despre asta şi aici (şi mi-am luat-o!).
Despre a doua nu vreau să povestesc. Persoana căreia i-am editat o vreme horoscopul activează încă, e o somitate, cred, şi îmi spunea că ea chiar studiază înainte de a spune ce şi cum.
A treia întâmplare e legată de un puştan de 16 ani, care se apucase să scrie la un ziar local dintr-un oarecare oraş. La un moment dat, pe lângă alte nimicuri importante pe care le scria acolo (era foarte talentat), a trebuit, nu ştiu de ce, să scrie rubrica horoscop. A dat o notă personală subiectului şi a ţinut rubrica respectivă vreo 4-5 luni.
Finalul a urmat unei întâmplări anume: o mătuşă a vizitat-o pe mama puştiului spunându-i cât de încântată e de horoscopul din ziarul local, mult mai buna, incomparabil!, decât cele din ziarele de la Bucureşti. „Numai de-aia cumpăr ziarul ăsta, pentru horoscop. Mă nimereşte la fix. Nu fac nimic până nu citesc horoscopul”. Când a aflat una ca asta, puştanul a renunţat la această îndeletnicire. Nu poţi să te joci „din burtă” cu soarta semenilor.
Voi ce experienţe aveţi cu horoscopul?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 