Sulina
Un targ linistit care se intinde de-a lungul Dunarii si traieste prin ea.
Dupa ce rumoarea debarcarii se sfarseste si ne imprastiem care incotro, oraselul se cufunda in linistea lui de capat de lume, parca dormitand sub un soare ce arde nemilos.
Doar pe strada 1 mai misca cate ceva – strazile paralele cu Dunarea nu au nume, sunt numerotate dinspre faleza spre interior. Toata viata oraselului pare a fi concentrata pe faleza: farul, biserica, banca, magazine, restaurante. Pe restul strazilor, de-o parte si de alta, se insiruie case, unele foarte vechi, case grecesti, placate cu scanduri de lemn. Recunosc chiar si cateva case pescaresti tipice asa cum sunt multe pe litoralul bulgaresc la Sozopol si Nessebar. Acolo ele sunt incluse in patrimoniul cultural Unesco. Aici sunt in paragina. Pacat.
Oricat te-ai invarti prin orasel pasii iti sunt atrasi de faleza. Pe o cladire impunatoare poti citi “pensiunea Jean Bart” – un localnic crede ca acolo ar fi fost sediul capitaniei.
Memoria Sulinei
Majoritatea localnicilor nu pot sa indice casa in care a locuit Jean Bart. Intrebi de ea si esti directionat spre casa natala a dirijorului George Georgescu. Casa marelui dirijor: o casuta de lemn, parasita, cu geamuri sparte. Cu o placa memoriala pe ea.
Adevaratele urme ale lui Jean Bart( Eugeniu P. Botez) se gasesc de fapt intr-o aripa din batranul far transformat in muzeu.
DunareaFluviul stie. A fost aici si cand Sulina era un mic catun in care piratii isi faceau de cap si cand a venit Comisia Europeana si a sprijinit construirea farului si a digului. Tot aici era si mai tarziu, cand siguranta navigatiei a facut din Sulina unul dintre cele mai cosmopolite orase unde convietuiau laolalta greci, romani, rusi, lipoveni, turci, englezi, francezi.