Auzise despre căpăţâna de măgar de pe aşternuturile condamnatului la moarte şi despre ramura de măslin, ca semn al păcii înşelătoare.
Odată a venit acasă cu o duzină de porumbei albi cărora le scosese ochii, apoi i-a aruncat în văzduh, zboară, puiule, zboară, striga.
Dar el era chinez, cel puţin aşa spunea turcul după a treia bere: îi văd pe ambii cum se uită la mine bă, urâţilor, bă, drogaţilor, bă, chinezilor, verbul la mine, focul la ei! Aşa făceau când se îmbătau, îi îmbăta imaginaţia.





