Am auzit ochii pădurarului. Tu aveai o bluză roşie, atât de roşie încât parcă zburase de la sine, mototolită, pe covoraşul negru. Îţi muşcam buzele şi degetele tale lăsau şanţuri pe spatele meu gol. Delicat şi deopotrivă sălbatic!
Te veneram, cu respect şi cu poftă, ca un poet muza, ca un leopard femela. Culorile toamnei înnobilau pădurea. Prinţul meu, parcă-mi spuneai, trăgându-mă spre tine.
Apoi am văzut pădurarul privindu-ne, cu ochii lipiţi de parbriz, cu fruntea îngustă, tâmpă, transpirat.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 