Mã descopãr iscat de dezbaterea cu/fãrã coroniţă.
Şi constat că s-a activat în mine gena care-l făcea pe tata să spună despre bunicu-meu că „toată viaţa s-a p.şat împotriva vântului”. (Trebuie să-l povestesc pe bunicu-meu!). Cu alte cuvinte, când observ că o opinie tinde să devină cvasigenerală, mă mănâncă să o îmbrăţişez pe cea contrară, de dragul discuţiei.
Cu menţiunea că sunt de partea argumentelor exprimate deja de Anca, gala, Gabi plus subsemntatul (sic!), vin şi adaug: totuşi, o „nivelare” constructivă, văzută ca încurajare a celor mai puţin dotaţi, are părţile ei bune. Făcută cu cap, cu tact, cu har pedagogic, îi poate isca pe cei care ar fi pierduţi într-un sistem concurenţial clasic.
Dacă reuşeşti să-i salvezi pe aceştia fără a blaza vârfurile, câştigi partida. Un argument e acela că nu întotdeauna reuşesc în viaţă „tocilarii”. Fac averi, inventează, scriu istorie, au familii minunate nu neapărat aceia care învăţau bine la şcoală, care aveau coroniţă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 