Autorul doreşte să-şi păstreze anonimatul, încă
aceasta este o poveste
o poveste dintr-un film transparent
din vremea când descoperisem că vreau să hălăduiesc
printre pereţi de sticlă în cautarea fericirii
două uşi se deschid în direcţii diferite
peste un covor de neuroni cresc peştişorii de aur
cu tulpină şi frunze de apă
trebuie să ghiceşti
care dintre ei a căzut din poveste
şi ştie să împlinească dorinţele
un bileţel pluteşte deasupra lor
mă chinui să citesc în fugă
„alabalaportocala e o formulă magică”
am uitat să număr de la unu la zece
nu ştiu cum mă cheamă şi nici unde locuiesc
ştiu să pescuiesc
doar în barca de lemn din apele tulburi
lumea îmi spune că visez şi ar mai trebui să cresc
eu îi spun imaginaţie
ieri un trecător trăgea cu disperare
ferestrele care dau spre anticamera iubirii
şi-mi spunea că e zidită
eu am privit la stânga şi am râs
ce poate să facă un copil cu dalta şi ciocanul?
îşi zdrobeşte mâinile
apoi din nisip şi sare înmulţeşte peştii
îşi fărâmiţează picioarele
apoi din var şi siliciu modelează un alt peşte
se dă de trei ori peste cap
până restul de carne devine sticlă
şi râde colorat
trecătorii nu ştiu taina de la etajul şapte jumate
unde suflătorii ştiu că fericirea se ascunde în fiecare peştişor
aceasta este o poveste
de pe vremea când ştiam să stau cuminte
să las sticlarul să-mi modeleze sufletul
Călin Hera. PA-uri şi mirări 