Călin Hera. PA-uri şi mirări

Autorul doreşte să-şi păstreze anonimatul, încă

aceasta este o poveste
o poveste dintr-un film transparent
din vremea când descoperisem că vreau să hălăduiesc
printre pereţi de sticlă în cautarea fericirii

două uşi se deschid în direcţii diferite
peste un covor de neuroni cresc peştişorii de aur
cu tulpină şi frunze de apă
trebuie să ghiceşti
care dintre ei a căzut din poveste
şi ştie să împlinească dorinţele

un bileţel pluteşte deasupra lor
mă chinui să citesc în fugă
„alabalaportocala e o formulă magică”

am uitat să număr de la unu la zece
nu ştiu cum mă cheamă şi nici unde locuiesc
ştiu să pescuiesc
doar în barca de lemn din apele tulburi
lumea îmi spune că visez şi ar mai trebui să cresc
eu îi spun imaginaţie

ieri un trecător trăgea cu disperare
ferestrele care dau spre anticamera iubirii
şi-mi spunea că e zidită
eu am privit la stânga şi am râs
ce poate să facă un copil cu dalta şi ciocanul?
îşi zdrobeşte mâinile
apoi din nisip şi sare înmulţeşte peştii
îşi fărâmiţează picioarele
apoi din var şi siliciu modelează un alt peşte
se dă de trei ori peste cap
până restul de carne devine sticlă
şi râde colorat

trecătorii nu ştiu taina de la etajul şapte jumate
unde suflătorii ştiu că fericirea se ascunde în fiecare peştişor

aceasta este o poveste
de pe vremea când ştiam să stau cuminte
să las sticlarul să-mi modeleze sufletul

Autor: vom afla cine e, desigur!

Omul transparent

Avand planuita o zi caritabila – Mos Craciun prin spital – era convinsa ca ziua urma sa fie una reusita.
Cand a intrat in salon, Speranta nu se astepta sa vada zambete. Stia de la personalul medical situatia lor – erau sufletelele condamnate – copilasi intre 5 si 7 ani, in ultimul stadiu de leucemie.
Doar o pereche de ochi a privit-o cand a spus buna ziua, ai Angelei. Ceilalti dormeau. Mamica o tinea de manuta. De manuta ciuruita de perfuzii. Mana unui omulet greu incercat. Speranta s-a indreptat catre ea.
– Ce faci, Angelica?
– Sunt bine, mosule, raspunse copila cu voce stinsa, in soapta parca. Ma bucur sa te vad – ai venit acum special?
– Cum adica – special?
– Pai nu veneai mereu noaptea? Ai venit acum special la mine, stiai ca maine nu ma vei mai gasi?
Mama Angelei ridica privirea catre Speranta, intrebatoare si tare mirata.
– Dar unde pleci, Angela?
Atat mama cat si Speranta isi indreptara privirile sprea ea, asteptand misteriosul raspuns.
– Iti spun mai tarziu, acum arata-mi ce mi-ai adus! Ai venit singur? Omul Transparent nu a venit cu tine?
– Cine? Omul Transparent?
– Da, mi-a promis ca azi ma ia cu el, acolo.
– Unde, acolo?
– Arata-mi odata, ce mi-ai adus?
– Pai… eu cred ca iti doreai… o papusa Barbie si o trusa de doctor.
– Uraaa… Ce bine stii tu mereu! Pot sa te pup?
O stranse cat putu de tare in bratele ei firave.
– Mami, imi promiti ca vei avea grija de ea? Nu vreau sa se simta singura fara mine.
– Da, mami, dar unde pleci?
– Ti-am mai zis! Plec in calatori cu Omul Transparent, intr-un orasel frumos, cu multi copii, unde nimeni nu este bolnav, nimeni nu este trist si nu plange.
– Cine este omul Transparent?
– Nu stiu, a venit mai devreme si mi-a zis sa ma pregatesc, pentru ca vine mai tarziu sa ma ia. L-am rugat sa astepte sa-mi primesc cadoul mai intai.
Speranta si mama copilului se privira mirate.
Angela se intorsese cu fata la perete.
– Angela, iti este somnic?
– Da, putin! Aaaa… uite, a venit! – si isi ridica privirea spre luminatorul di ntavan.
– Cine, mama? Cine a venit?
– Omul transparent! Ce, nu il vezi? Eu plec, mami, imi dai un pupic?
– Angela, nu este nimeni acolo! Hai, culca-te, vorbim mai tarziu!
Mama isi saruta fetita cu dragoste, o mangaie pe frunte ocrotitor si o privi nostalgic.
Dintr-o data scoase un tipat animalic.
Angela plecase. Cu Omul Transparent. Acum era intr-un loc mai bun, fara durere si suferinta.
Speranta o mangaie pe femeie. Nu stia ce sa spuna.
Nu existau destule cuvinte pentru durerea ei. …
– Acum este linistita.
– Adio, Angela!

Dedicat tuturor sufletelelor care sufera amarnic, fara a avea nici o vina.

Autor: deocamdată anonim

Omul transparent

a şuierat vântul pentru ultima oară,
zăngănitul de lanţuri îmi acoperă cuvintele
când inocenţa lunii separă pământul de cer.
cei vii îşi caută locuri de veci printre regrete
ierburi amare îmi cresc prin lanuri
luând forme de spice.

a şuierat vântul pentru ultima oară,
coliviile sunt deschise, dar nimeni n-a zburat
omul transparent mă priveşte peste umăr
îşi lasă urmele printre rânduri
încercând să scap de-nlănţuirea nimicului,
îi scriu poeme translucide.

Autor: vom afla cine e, la timpul potrivit

Se trezea dis de dimineaţă , de ani de zile încercând să surprindă răsăritul.
Deschidea ochii cu emoţie, şi în tăcerea camerei se auzea doar foşnetul genelor ştergând noaptea de pe cearcănele adânci.
Căuta fereastra aşteptând ca soarele să se-anine de ochiul ei .Dar , ca de fiecare dată, cu privirea cernută prin ochii bărbatului, zărea …asfinţitul.
Am să-mi schimb locul în pat, gândi femeia după încă zece ani,timp în care el deveni transparent precum geamul spre răsărit…

Autor: îl vom afla după jurizare!

Naratorul transparent s-a întâlnit cu noi pe o uliță singuratică, întunecoasă, la umbra unei grădini fără flori. Iarba părea arsă, din loc în loc pământul se răsfrângea ca o rană, răscolit ca de gheare uriașe. Căutaseră cu toată furia, ne explica el tot ce vedeam și simțeam, plutind lent printre noi, căutându-ne privirile. Știam că minte. Ne adusese în colțul ăsta de reculegere doar să trezească atenția cititorului. Nu avea să se întâmple nimic. Aluneca printre noi într-o cheie ușor ironică, știind că astea sunt ultimele lui clipe. Alte tehnici literare vor încolți în sufletul autorului, alte transe de cinism literar ne vor amâna biografiile, în universuri narative mai greu de localizat… Dar acum, mii și mii de clipe de liniște. Atât de transparente.

Autor: veți afla cine după jurizare 😉

M-am reconstruit din cioburi,
Bucată cu bucată,
Vitraliu de sentimente,
Puzzle al contradicţiilor interioare
Şi suflet transparent prin care au putut privi
Nelipsiţii curioşi…
Peticirea constantă nu a atras după sine
Oboseala meşterului sticlar,
Astfel încât, dacă las în urma mea
Frânturi tăioase,
Găsesc timpul necesar pentru a mă apleca
Asupra bancului de lucru numit „eu”
Şi o iau de la capăt cu pasiune sporită.
Sticla din compoziţia mea nu valorează o avere,
Poate fi şi de lampă dacă e nevoie.
Mă şterg din când în când,
Ca să-mi văd mai bine interiorul,
Dau lustru nou frământărilor vechi,
Am uneori intenţia de a intra într-un cuptor,
Spre topire rapidă
Şi îmi imaginez că aş putea deveni
Chiar cristal în urma unei paradoxale reîncarnări
A sticlei personale…
Fiind alcătuit din cioburi, precum spuneam,
Trăiesc fiecare zi prin clinchet.
În nopţile prea lungi devin pahar cu picior
Şi beau gânduri seci, cu dor de beţie cruntă,
Sperând să cad şi să mă sparg
Spre a mă plăsmui la loc, cu răbdare,
Ciob lângă ciob…

Iată primul text din concurs (autorul îl veți afla abia după jurizare!).

Omul transparent

S-a dus… Dar îl revăd mai încolo… Uite-l şi acolo!
Hmmm, dar se pare că omul transaprent e mic de statură şi, odată cu trecerea anilor, devine opac.
Când e mic-mic e atât de… transparent că-i poţi citi tot pe faţă. Uite, urlă şi două perluţe îi curg din ochişori!
Sigur nu-i convine ceva! I-o fi foame, frig…
Când e fericit are un zâmbet atât de frumos pe faţă şi gângureşte…
Apoi încetul cu încetul creşte. Poţi vorbi cu omuleţul transparent şi ceea ce-ţi spune se vede şi pe faţa lui.
Mai târziu când creşte, de cele mai multe ori omul transparent… dispare.

M-a iscat un schimb de replici cu dielda. Mi-a venit un titlu: Omul transparent. Nici genial, nici banal. Dar e o provocare.

Vă provoc la un concurs. Scrieţi un text care să aibă acest titlu. Preferabil un PA, dar sunteţi liberi să alegeţi ce gen literar doriţi. Trimiteţi textul pe mail-ul ăsta, ticorosu@yahoo.com. Voi publica textele aici, fără semnătură. Le vom juriza împreună. La final, vom afla ce şi cine a câştigat. Câştigătorul îşi va alege singur premiul.

Cine ridică mănuşa?

UPDATE (ca să zic asa). Regulament.
1. Este vorba despre un concurs cultural. Participantii trebuie să producă un act de cultură original care să reprezinte/să transmită ideea „Omul transparent”.

2. Prin act cultural înteleg: text (poezie, proză – roman, nuvelă, proză scurtă, PA), desen, pictură, muzică, film, filmulet, artă culinară sau altele la care eu nu m-am gândit încă.

3. Creatiile participantilor trebuie trimise prin mail către organizator (ticorosu@yahoo.com). Organizatorul va le publica pe acest blog, fără a dezvălui identitatea autorilor.

4. La jurizare va putea participa oricine doreste. (Mă mai gândesc la detalii legate de jurizare, accept bucuros idei care pot fi mai bune decât ale mele sau le pot completa)

5. Deadline. Sunt două variante: a) până cel târziu miercuri, 17 iunie, ora 12:00 sau b) până cel târziu marti, 30 iunie, 12:00. Propun să luăm în calcul varianta a) si să luăm în calcul varianta prelungirii doar în caz de nevoie. Am ales aceste deadline-uri tinând cont de cele zece zile pariziene.

6. Premiul/premiile. Dacă vor fi multe creatii (a se defini „multe”), le vom împărti în categorii, fiecare categorie urmând a furniza un câstigător. Marele Premiu va putea coincide cu unul din premiile pe categorii..
Câstigătorul/câstigătorii are/au dreptul să-si aleagă premiul. Acesta poate fi orice îi stă în puteri Organizatorului să ofere, conform principiului nedisproportionalitătii (de exemplu, nu-mi pun masina la bătaie 😉 si nu cred că as putea urma exemplul lui Moş Dotat).

ADĂUGARE.
7. oricine are dreptul la a doua şansă; cu alte cuvinte, fiecare Participant poate participa cu câte lucrări crede de cuviinţă. Va fi luată în considerare lucrarea care punctează cel mai bine în clasamentul general.

P.S. În cazul în care considerati de cuviintă, puteti populariza concursul pe blogurile voastre. Hai să vedem ce iese, dacă iese ceva.