«   |   »

Spre Orașul exotic

Autor: LePetitPrince

După o noapte petrecuta la Murighiol, într-o pensiune ce ne-a oferit un confort surprinzator pentru Deltă, ne îndreptam spre Mahmudia și, în scurt timp, ajungem la Tulcea.

În spatele hotelului Delta, parcare largă e plină de mașini. Are loc și a noastră, pe care o „lepădăm” pentru cateva zile. Luăm rucsacii, pornim spre faleză. Portul moțăie toropit sub soare, ambarcațiunile acostate la chei se leagănă abia perceptibil. Nici țipenie de om. O pancardă afișează orarul curselor spre: Sulina, Crișan, Sf. Gheorghe (via Mahmudia). De data asta, va fi Sulina!

N-am reușit să ne îmbarcăm la prima cursă a navei rapide. Pur și simplu nu am avut loc. Au avut prioritate cei cu programări și, probabil, tupeiștii. Am luat, astfel, următoarea cursă, care a plecatr după două ore.

Poreclisem Sulina „oraș exotic” poate pentru că se ajunge la el doar pe apă, poate gândindu-mă la negoț și la fostul lui statut de porto-franco. Numele orașului îmi sugera, astfel, o lumină înfiptă în mare.

În scurt timp, aveam să văd farul unde s-a filmat pentru „Toate pânzele sus”, film drag tinereții mele.

Dar rămăsese suficient răgaz pentru o bere, cu ochii pe valurile Dunării.

Posted on 12/06/2009 at 20:18 in ZideZi   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

4 comentarii to “Spre Orașul exotic”

    
  1. Avatarul lui LePetitPrince
    LePetitPrince
    23/06/2009 la 11:15

    Episodul 2 – Toate panzele sus!

    La ora imbarcarii, pontonul Hera, (chiar asa se cheama), s-a umplut de lume plecata la drum „cu catel, cu purcel”: rucsaci , saci, sacose; un nene cara niste cazane imense, o tanti impingea un carucior. Localnici, turisti, tineri, batrani, copii. Dupa ce lumea si-a ocupat locurile totul a intrat in normal, calatoria a decurs in conditii civilizate.
    Aveam sa navigam prin inima Deltei – canalul Sulina trece chiar prin mijlocul Deltei. Adevarata inima a Deltei, pulseaza, insa, dincolo de stufaris.
    Drumul de apa trece printre malurile inverzite, umbrite de salcii ce plang pana aproape de pamant. Din loc in loc se vede cate o bucata de barca iesind din stufaris. Pescari. Pasarile tulburate de zgomotul motorului isi cauta plutire in alta parte.
    Nava isi urmeaza drumul lasand in urma pontoanele -„gara”, guri de intrare in satele insirate de-a lungul canalului: Partizani, Crisan, Maliuc.
    Dupa cca 2 ore de navigatie ajungem in cel mai estic punct al tarii. Sulina.
    (va urma)

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui gabi
    gabi
    23/06/2009 la 12:08

    Calin,
    n-am stiut ca esti proprietar de pontoane 🙂

    Frumoase amintiri ai adunat, Prince. Si frumos le-ai asternut aici. Abia astept sa ajung si eu prin locurile acelea minunate.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui LePetitPrince
    LePetitPrince
    23/06/2009 la 20:38

    Minunate doar pe alocuri, ai sa vezi.
    Acum ca mi-am gasit un cititor pentru modestele mele insemnari, am o responsabilitate.
    Asadar, continui povestea mea cu episodul 3.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui LePetitPrince
    LePetitPrince
    23/06/2009 la 21:03

    Sulina
    Un targ linistit care se intinde de-a lungul Dunarii si traieste prin ea.
    Dupa ce rumoarea debarcarii se sfarseste si ne imprastiem care incotro, oraselul se cufunda in linistea lui de capat de lume, parca dormitand sub un soare ce arde nemilos.
    Doar pe strada 1 mai misca cate ceva – strazile paralele cu Dunarea nu au nume, sunt numerotate dinspre faleza spre interior. Toata viata oraselului pare a fi concentrata pe faleza: farul, biserica, banca, magazine, restaurante. Pe restul strazilor, de-o parte si de alta, se insiruie case, unele foarte vechi, case grecesti, placate cu scanduri de lemn. Recunosc chiar si cateva case pescaresti tipice asa cum sunt multe pe litoralul bulgaresc la Sozopol si Nessebar. Acolo ele sunt incluse in patrimoniul cultural Unesco. Aici sunt in paragina. Pacat.
    Oricat te-ai invarti prin orasel pasii iti sunt atrasi de faleza. Pe o cladire impunatoare poti citi „pensiunea Jean Bart” – un localnic crede ca acolo ar fi fost sediul capitaniei.

    Memoria Sulinei

    Majoritatea localnicilor nu pot sa indice casa in care a locuit Jean Bart. Intrebi de ea si esti directionat spre casa natala a dirijorului George Georgescu. Casa marelui dirijor: o casuta de lemn, parasita, cu geamuri sparte. Cu o placa memoriala pe ea.
    Adevaratele urme ale lui Jean Bart( Eugeniu P. Botez) se gasesc de fapt intr-o aripa din batranul far transformat in muzeu.

    Dunarea

    Fluviul stie. A fost aici si cand Sulina era un mic catun in care piratii isi faceau de cap si cand a venit Comisia Europeana si a sprijinit construirea farului si a digului. Tot aici era si mai tarziu, cand siguranta navigatiei a facut din Sulina unul dintre cele mai cosmopolite orase unde convietuiau laolalta greci, romani, rusi, lipoveni, turci, englezi, francezi.
    ( va urma)

    Apreciază

    Răspunde
    

Lasă un comentariu