iubito azi am împuşcat o cioarã
mergi de-o caută i-am spus câinelui
şi el pauză
mă privea aşa într-o doară
ştiam că există o formulă ceva
dar uitasem cuvântul parola
trebuie respectate nişte reguli
că doar nu suntem de capul nostru ha ha
iubito câinele mă privea tâmp
aşa că am început eu să o caut
căutam cioara cu lumânarea
se-adunase o baltă de ceară pe dâmb





