«   |   »

Conversaţie la Cal

Azi-dimineaţă am fost la Cora. Întâlnire cu Iepuraşul. În timp ce încărcam pachetele în portbagaj (parcasem în zona Cal), am auzit o voce:
– Cred că o să mă spânzur până acasă.
N-am crezut că e pentru mine, aşa că mi-am văzut de treabă. Era soare, era plăcut, îmi dădusem jos haina, eram doar în tricou. Dar am auzit iar:
– Cred că o să mă spânzur până acasă.
Atunci am întors capul. Era o femeie care îşi oprise căruciorul cu cumpărături în dreptul meu. Avea un pardesiu maro pe ea şi o helancă tot maro, un maro mai închis. Exact asta şi voia să-mi spună, că e cam gros îmbrăcată.
– Am crezut că o să fie mai răcoare, cred că mă spânzur până acasă, a mai zis.
– Da, i-am răspuns, e cald.
N-am ştiut ce altceva să-i zic, nu excelez la capitolul spontaneitate, dar se pare că a fostr OK. Mi-a surâs şi a plecat mai departe.

Mă tot întreb de ce a avut nevoia să-mi vorbească. Se simţea prost că e îmbrăcată neadecvat? Primăvara şi toamna ni se întâmplă ades lucrul ăsta, să credem că afară e mai cald sau mai frig decât este în realitate. Nu e vina noastră, așa e în anotimpurile de trecere. Iar femeia nu era o puştoaică, știa cum e cu primăvara, deci nu cred că s-ar fi putut simţi stânjenită în acest fel. Atunci? Voia doar să facă, niţel, conversaţie? Se oprise să-şi tragă sufletul în dreptul unui om şi i s-a părut firesc să schimbe două-trei vorbe? Poate.
Până la urmă, faza cu spânzuratul era doar o figură de stil. Era o parte a unei posibile conversaţii.

Posted on 07/04/2009 at 13:07 in Mirări, ZideZi   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

3 comentarii to “Conversaţie la Cal”

    
  1. Avatarul lui Anca
    Anca
    07/04/2009 la 13:23

    Diversiune ..voia sa-ti fure tricoul:))

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui liana
    liana
    07/04/2009 la 13:55

    Intr-un film exceptional al lui Richard Linklater, cu numele Waking Life, doua personaje se ating din graba, unul coborand, altul urcand scara de la metrou, si fac ce facem toti in asemenea situatii: isi cer scuze, automat. Asta e traducerea momentului:
    Ea: Scuzaţi-mă
    El: Scuzaţi-mă
    Ea: Hei. Putem face asta din nou?
    Ştiu că nu ne cunoastem, dar nu vreau să fiu o furnică, ştii?
    Vreau să spun, e ca şi cum am trece prin vitaa cu antenele noastre lovindu-se una de alta, continuu pe autopilotul furnicii, fara sa ne fie necesar nimic uman.”Stop”. „Mergi”. „Traversează pe aici.” „Condu pe acolo.”
    Toate acţiunile de bază pentru supravieţuire.
    Toate comunicaţiile doar pentru a menţine această colonie de furnici în stare de funcţionare într-o manieră eficientă şi politicoasă.
    „Poftim restul.” „Hârtie sau plastic?“ „Credit sau debit?“
    „Doriţi ketchup cu asta?”
    Nu vreau un standard. Vreau momente umane reale.
    Vreau să te văd. Vreau să mă vezi.
    Nu vreau să renunţ la asta. Nu vreau să fiu o furnică, ştii?

    Poate ca asta ar fi vrut sa iti spuna. Sau poate iti voia doar tricoul.

    Am fost educati sa nu vorbim cu strainii, sa interpretam orice tentativa de comunicare de la reprezentantii necunoscuti ai sexului opus ca avand continut sexual, in general necunoscutii sunt o piaza rea si e mai bine sa nu te amesteci cu ei. Si atatea alte ineptii de care cei care ne-au „format” credeau ca avem nevoie ca sa supravietuim in colonie. Dar tu ai retinut momentul de la cal, chiar daca ti s-a parut straniu, nefiresc. Data viitoare cand te va vizita, incearca sa nu interpretezi nimic, prin nici un filtru. Imi cer scuze, doar de forma, pentru ca mi-am permis sa iti fac o sugestie, de parca as fi io vreo inteleapta:)

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui CalinH
    calinhera
    07/04/2009 la 14:12

    @Anca: cred ca ar fi fost ciudat sa-si lepede maroniile pt tricoul meu negreu

    @Liana: ai toate datele sa fii inteleapta, pentru ca traiesti. Si eu cred ca in toata povetea asta nu e vorba despre oameni singuri care n-au cu cine schimba o vorba, ci despre oameni care vor sa comunice unii cu altii pentru ca traiesc intr-o lume reala.

    Apreciază

    Răspunde
    

Lasă un comentariu