Provocat de un articol* surprinzător din blogul lui Mihnea Măruţă, voi ridica mănuşa.
Despre ce este vorba: Mihnea a publicat, ieri, câteva poezii scrise de Radu Tudoran. Nu știu ce l-a apucat, dar l-a apucat bine. I-am zis că n-ar strica să citim măcar o poezie pe săptămână; hai, lunar. De ce nu zilnic?, mi-a răspuns. I-am zis că mi-am imaginat că eu sunt cel mai naiv om din România.
Dar, de ce nu?
Așa că, o vreme, vă voi asasina cu poezii scrise de mine. Mai precis, de Călin Hera, cel de acum 20 de ani. Acela care era, probabil, mai bun decât cel de acum. Mă plec astfel în fața lui și încerc să-mi amintesc cât mai des că trebuie să-ncerc să-i semăn.
UPDATE. Deocamdată, după știința mea, la „proiectul” O poezie pe zi va participa amicul meu Dan Koblicska, clever pentru colegii din Pahico.
* Iertați-mă că nu sunt încă familiarizat cu limbajul specific. Cum se numește ceea ce publicăm pe blog? Postare sună aiurea.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 