20/06/2010
Am fost în vizită la Nuţu. Mami m-a lăsat pentru că la noi era prea cald. Nuţu stă la vilă şi are doi cireşi şi un leagăn sub prun (are şi un prun). Când am vrut să fac pipi, Nuţu mi-a zis să nu fac pe prun, că se împute toată curtea. Am mers în casă. Era răcoare. Au aer condiţionat. Mirosea a plăcintă cu vişine şi m-am dus la bucătărie (de unde venea mirosul). Acolo era cald. Mami lui Nuţu m-a auzit. Când s-a întors spre mine, am văzut că are ţâţe cam ca mami, dar cu bube mai mari. Se vedeau prin maioul ud.
PA scris pentru etapa 14, Căldură mare, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
7 Comments »
19/06/2010
Atunci când se îmbăta, Filimon se îmbăta zdravăn. Însă niciodată nu i se întâmplase să cadă sub masă după doar cinci halbe de bere, ca atunci. Îmi bătea soarele în cap, avea el să le spună amicilor care l-au vizitat la spital, dar nimeni nu l-a crezut. Se uitau la el cu milă, privirea aceea gen „Se duce, siraacul!”. Şi chiar s-a dus. Ulterior, proprietarul cârciumii a construit o copertină care se întinde până deasupra mesei lui Filimon, unde amicii lui beau bere la halbă, cu spumă uscată fiindcă e al dracului de cald.
PA scris pentru etapa 14, Căldură mare, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
8 Comments »
16/06/2010
Tragerea la sorţi începuse cu o jumătate de oră întârziere, dar spectatorii puseseră acest amănunt pe seama showului remarcabil, a bisurilor. Atunci când l-au văzut pe Dani F. ştergându-şi sudoarea cu batista s-au gândit că e doar foarte cald în sală. Era însă chiar mai cald decât atât, iar tragerea la sorţi a fost un dezastru. Degeaba încălziseră aproape la roşu cele două bile de care trebuia să aibă grijă; aerul fierbinte făcuse ca toate bilele din urnă să frigă. Si asta o ştiau cel mai bine palmele lui Dani F.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
1 Comment »
14/06/2010
Era o străduţă cu două benzi pe care trecea un autobuz, de trei ori pe oră. Patru băieţi aşteptau cuminţi pe trotuar. Când autobuzul se apropia, ţâşneau. Cel mai curajos era considerat acela care-şi începea ultimul goana.
Într-o zi, Liviu a pornit când ceilalţi trecuseră deja. A fost descălţat de bara de protecţie şi a ajuns dincolo cu inima ca un greiere neliniştit. A câştigat pariul pe nimic, dar şi acum, când e ditamai domnul, i se face pielea de găină amintindu-şi cât de proşti puteau să fie.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
3 Comments »
10/06/2010
El şi ea pe Aleea Trandafirilor s-au văzut prima oară. Fiecare, la braţul altcuiva era. Un an mai târziu, ea şi el unul la braţul celuilalt se plimbau. Într-o zi, el pe fosta ea a zărit-o, într-o doară. Fericită părea, ceea ce lui ca o săgeată din burtă până-n piept i-a părut. Poate că n-o mai iubea, dar un pic de gelozie tot îl încercase. Mai departe a trecut, nepăsător, dar ciudă i-a fost apoi că n-a salutat-o măcar. În acelaşi parc nepoţii şi-i plimbă acum el. Acasă dulceaţă de trandafiri face ea.
PA scris pentru etapa 11, Parcul, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
6 Comments »
07/06/2010
Era pe cale să-şi scrie PA-ul când laptopul i-a fost ucis de celebra pană de curent din 25 mai. Calm, a luat un pix, o foaie şi a transcris de mână. Asta l-a obosit. Cum să-l trimită? Scannerul era mort, faxul la fel. Şi dacă l-ar duce personal? Cum liftul era blocat, începu să coboare scările. La patru era terminat. Nu se punea problema să urce la loc, aşa că a ajuns în stradă. Un tramvai fără viaţă bloca intersecţia aflată deja în penumbră. Câţiva călători spărseseră o fereastră şi se eliberau cu strigăte.
PA scris pentru etapa 9, Orasul electric, din cadrul concursului Orasul PA.
Posted in ZideZi |
Leave a Comment »
06/06/2010
Era greu, doamnă, da’ destul de bine. Aveam o relaţie la iperese Băneasa şi primeam piese aproape moca. Tuburi luam de la Garanţii şi reparaţii. Un pic pişcate, da’ mergea. Cel mai mult se strica butoanele, da’ aveam io o tehnică şi le rezolvam, fără înlocuire. Era oameni sărmani. Care n-avea bani, dădea câte o ţuica. Nici acu’ nu-i rău, ce să zic, că se strică şi plasmele. Bine, nu mă bag când chiar se strică, da’ mă cheamă cucoanele că nu ştie să programeze sau uită să bage în priză, că are unghiile franţuzeşti.
PA scris pentru etapa 9, Orasul electric, din cadrul concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
5 Comments »
05/06/2010
Roşie ca o buburuză era şi avea sandale albe, cu care lipăia timid pe pavajul umed. Seară era. Sau poate dimineaţă. Măsura secundele cu pasul mărunt. Privită dinspre cafenea, avea un aer romantic, un scop tremurat. Privită din larg… pur şi simplu nu se vedea. Poate din cauza valurilor destul de înalte, sparte în ţăndări spumuite ca într-un tablou hipnotic. Ceva bizar scria până şi în procesul verbal: martorii au crezut, multă vreme că ea era, încă, acolo. Dar rămăsese doar rochia roşie, aşezată lângă sandalele albe.
PA scris pentru etapa 10, Faleza a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
4 Comments »
03/06/2010
Un bărbat radios intră în cafenea şi iese având pe chip o expresie nervos-amuzată: băuse prea repede, îşi arsese limba. O femeie frumoasă intră în cafenea. E grăbită. Se aşează la fumători şi îşi aprinde o ţigară. Asta îi prinde bine, e vizibil. Bărbatul radios mărunţeşte zona din faţa magazinului cu eşarfe. Femeia grăbită merge agale. Un copil supărat intră în cafenea. Iese repede, îşi caută mama. Bărbatul tresare. Femeia se opreşte. Copilul aleargă. Cafeneaua, aflată chiar lângă scările rulante, e încă plină.
PA scris după deadline pentru etapa 11 , City Mall, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
3 Comments »
22/05/2010
Dl. Lică, în acea dimineaţă de mai, era visător. Visa ca blogul lui, căci avea blog, deşi nu spusese nimănui despre asta, să urce măcar în top 100 în ZeList. OK, aflase şi el că ZeListul ăsta ar fi o porcărie alcătuită pe criterii nerelevante doar aşa şi aşa, dar orgoliul îi spusese, şi-i repeta regulat, că trebuie să-şi propună Top 100 ca să aibă obrazul senin când se bărbiereşte, dimineaţa. Adevărul e că se bărbierea când i-a venit ideea să se agaţe de bloguri aducătoare de puncte ZeList. Şi, cum deţinea o informaţie preţioasă, şi-a zis s-o scrie, poate le-o fi bine cititorilor s-o afle (şi lui cu-atât mai bine). Aşa că scrise: Călin Hera la TVR Cultural, sâmbătă seara, de la 20.30, la o ediţie „Oameni de presă” care se va numi, simplu: Naiv prin România.
P.S. E pe bune! 😉
Posted in PA/Proză Arhiscurtă, ZideZi |
10 Comments »
22/05/2010
imens ca o idee bună
ca un praf de lună
înecat
în mulţimea albastră
cam proastă
supărat
clipind metalic
gâfâind animalic
disperat
elegant ca un nor
suav ca un decor
dantelat
eşti cel mai drept
semafor
cel mai deştept
eşti o bornă
eşti o enormă
platformă
semaforule născut
semaforule apărut
semaforule-normă
m-aş căţăra pe tine
m-aş ţine bine
ca de-o şaormă
apetisantă
enervantă
captivantă
fără formă
aş ţinti oamenii în ochi
ca un deochi
roşu-fără-noimă
NOTĂ.
PA scris pentru etapa a cincea, Semaforul, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă, Poezii |
1 Comment »
21/05/2010
Am lungit un pic un PA mai vechi si am alcătuit o tabletă TV. Am zis să stiti că, într-un fel, lumea află despre proza arhiscurtă, chiar dacă nu-si dă seama. Încă ;). Deja, tabletele, care acum se numesc „Telespectator de nisă”, devin un gen jurnalistic consacrat. Glumesc, desigur. Dar dacă?
Posted in ZideZi |
Leave a Comment »
21/05/2010
Femeia cu violoncelul iese din mulţime, sare în ochi, se evidenţiază. Habar n-am cum arată. Dar mersul ei dansează chiar şi atunci când stă. Când e înghesuită de gloată. Când oamenii se-ndeasă, se contorsionează. Mai pe tăcute, unii. Ori, alţii, mai răcnind. Ei socializează. Cu sârg. Şi se miros. O, da! Ca o planetă de nări ce dă în pârg. (De obicei la curbe ori pe la semafoare, când scârţâie, subtil, ferestrele murdare.) Atunci, violoncelul se mişcă, unduios. Femeia care-l poartă înjură. Se dă jos.
NOTĂ.
PA publicat pentru etapa 6, În autobuz, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
5 Comments »
20/05/2010
După cum bine se stie, trupul tărisoarei noastre e brăzdat, e hasurat de-a binelea, de numeroase mafii si măfiute. Dar ce zic eu „trupul”? Sufletul patriei e brăzdat! Revenind la trup, încearcă dl. Lică să-si ducă gândul până la capăt, vă reamintesc: mailul meu e bombardat cu mesaje tip „Congratulations you are the lucky winner”, „Buy Viagra 100mg/50mg/25mg from $1.89”. Adineauri, dragi prieteni, am primit „Recomandări de sezon. Lenjerie intimă – Click pe poze si le poti avea si tu”. Mai precis, ce?, vă întreb retoric. E mafie, vă zic eu, spune dl. Lică si bea un pahar cu apă plată.

Explicatie foto:
In conformitate cu Legea 365/2002 privind comertul electronic, acest mesaj nu este si nu poate fi considerat spam, deoarece:
– acceptare de primire a ofertei nu va implica financiar
– adresa d-voastra de e-mail a fost gasita fie pe un site public, fie intr-un ghid de afaceri, fie in adresele altor firme care ne-au trimis ofertele lor sau am primit-o cu ocazia unor intalniri de afaceri
– acest mesaj va este adresat cu scopul de a va invita sa beneficiati de serviciile companiei noastre si va este transmis in dorinta de a va tine la curent cu cele mai noi si mai profitabile servicii pe care vi le putem oferi.
Pentru ca intelegem si apreciem intimitatea d-voastra ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns din greseala la dvs.
Acest mesaj este o cerere de comunicare din partea noastră de a vă trimite materiale informative cu referire la serviciile pe care le oferim. In cazul în care nu sunteţi interesat vă rugăm ignoraţi acest mail. Conform legislaţiei României, orice firmă are dreptul la o încercare de comunicare comercială cu o anumită persoană.
Daca doriti sa fiti stersi din baza noastra de date, trimiteti mail AICI.
Posted in Mirări, PA/Proză Arhiscurtă, ZideZi |
10 Comments »
20/05/2010
Mă puşcă râsul când te văd, chiorule, cum încerci să clipeşti prin praf. Hăhă. Te dai mare că ai trei ochi, dar nu vezi bine nici măcar cu unul. Stai cocoţat deasupra intersecţiei şi crezi că nimeni nu ţi-ar ajunge la nas cu prăjina, de parcă i-ar păsa cuiva de tine. Halal! Mi se fâlfâie şi mie, aşa cum li se fâlfâie tuturor de clipitul tău decolorat. Dacă ai fi animal, ai fi un viţel care se holbează la poarta nouă, un bou în devenire. Obiect de mobilier urban inutil ce eşti, nefericitule! Na, că dau buzna!
NOTĂ.
PA scris pentru etapa a cincea, Semaforul, a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
7 Comments »
19/05/2010
Mi-amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cursele de trotinete de pe tăpşanul din spatele blocului, pe care, după ce locul a fost nivelat cu un buldozer, unul din acelea care semăna leit cu buldozerele desenate în Abecedar, fusese aşternut un strat negru de macadam. Aveam o trotinetă din lemn, una cu ghidonul înalt (sau poate eram eu mic), vopsit în albastru, ca pentru băieţi. Şerpuiam printre cărămizile aşezate anume acolo şi ne simţeam mari sportivi. Acum, pe maidanul cu macadam din spatele blocului e un alt bloc.
NOTĂ.
PA scris după deadline pentru etapa a treia, Macadam, a Orasului PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
8 Comments »
18/05/2010
Atunci când s-a mutat în blocul cu zece etaje, domnul Lică s-a bucurat că a nimerit un loc linistit. În prima dimineată, când încă nu răsărise soarele, s-a trezit ascultând păsărelele. Era încântat. Se simtea ca în Rai. Seara, când s-a întors acasă, aceeasi liniste, care avea ceva misterios în ea. Au trecut patru zile până când domnul Lică, un tip mai cu capul în nori, si-a dat seama că se mutase lângă un cimitir. „Hehe, poate că e mai bine asa”, si-a spus el, amuzat, apoi si-a privit ceasul.
NOTĂ.
PA publicat după deadline în etapa a 4-a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
8 Comments »
17/05/2010
Fostul proprietar spărsese un perete. Balconul s-a lărgit, astfel, confundându-se cu camera (problema poate fi abordată şi din perspectiva camerei lărgite, desigur). Timp de trei zile, Filimon a refăcut vechiul perete, lărgind şi mai mult fostul balcon, în dauna camerei.
– Se cheamă acum că am un apartament cu două camere, şi-a spus mulţumit, la final, tolănindu-se în patul după măsurile căruia îşi confecţionase balconul-dormitor de o persoană. Hai, două! Dar, neapărat, foarte îndrăgostite una de alta.
NOTĂ.
PA scris pentru etapa a doua a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
5 Comments »
16/05/2010
Intru fără să sun la interfon, că usa grea e tinută deschisă de o cărămidă. Din cutiile postale se revarsă brosurile de la Billa. Un perete de culoare incertă poartă scrijelitura „Mue Vulpitza nebună”. Tati, ce înseamnă? Cineva a scăpat o sticultă de parfum în primul lift. Cineva a fumat în al doilea. Îl al aleg pe primul, care se blochează un pic, între etaje. Pe presul de lângă lift e Dixie, neagră si bleagă. După câtiva pasi, usa metalică pe care e scris numele meu. Descui si intru, ca după purgatoriu. Acum e bine.
NOTĂ.
PA scris pentru etapa a doua a concursului Orasul PA.
Posted in PA/Proză Arhiscurtă |
2 Comments »