Dacă tot am stat la Poiana de vis, adică în Sucevita, n-aveam cum să nu fac tura câtorva biserici, mai ales că Bucovina respiră religie (cel putin asa am perceput eu.) Pe câteva le mai vizitasem în copilărie, dus de părinti. Se pare că acum mi-a venit mie rândul să-mi car copiii acolo si să le spun să privească picturile ca pe niste benzi desenate (ca să prindă mai bine „povestea”).
Sucevita. Am fotografiat-o, aici, de pe un deal pe care am urcat cu entuziasm. Fiu-meu, mai ager, a alergat câteva ture între mine, care am ajuns primul sus, si fete, care au abandonat undeva, la mijlocul pantei. Fiindcă am stat la vreo doi kilometri de mănăstire, e clar că am vizitat lăcasul de mai multe ori. Cum aveam timpi morti (vorba vine), cum ziceam: Hai să dăm o tură! Mănăstirea Sucevita e, cred, preferata mea. În orice caz, îmi pare cea mai „bogată”. P.S. Am si poze mai bune, nu stiu de ce am ales-o tocmai pe asta, o fi robotelul de vină.
Pătrăuti. A fost, cu sigurantă, biserica născătoare de cele mai puternice impresii pentru copiii mei. Motivul e, aparent, banal: am găsit-o închisă. Nu vă grăbiti cu concluzia, pentru că, la aproximativ 5 minute după ce am început s-o studiem, a apărut o tanti, într-un halat de casă (cărămiziu, cred).
Putna. Aici sunt mereu flori. Adevărul e că umbra lui Stefan, ca să-i zic asa, chiar se simte pe acolo, prin zonă.
Moldovita. Multi spun că ar fi cea mai frumoasă mănăstire din Bucovina. Este, cu adevărat, foarte frumoasă, iar picturile se păstrează bine. Dar bucuria de a fi aici e dată, cel putin în anotimpul în care am vizitat-o acum, de curtea interioară a mănăstirii. Mai am poze 😉
Humor. Cum am un simt al umorului foarte bine dezvoltat, cred eu, am vrut să râd. Nu mi-a iesit. Îmi vine să plâng când văd picturi sterse. Adevărul e că, în special sub dominatia austriacă, mănăstirile au fost lăsate vraiste si e chiar o minune că s-a păstrat atât de mult.
Dragomirna. A fost una dintre vizitele cele mai asteptate si, poate de aceea, dezamăgirea cea mai mare. Înăuntru tocmai se oficia o nuntă, asa că vizitarea bisericii a fost limitată drastic de acest eveniment. Fericit, of course! Turla era în renovare, îmbrăcată de schele. Măicutele, destul de acre. Ceea ce face toti banii (si nu costă nimic) este privelistea de dincolo de lac.
Arbore. Am ajuns aici când deja copiii se cam plictisiseră de atât turism ecumenic. Prin nu stiu ce întorsătură de situatie, mie tocmai îmi venise cheful. Mai ales că îmi trăsnise prin cap un proiect care-mi pare interesant, dar care mă va obliga să revin, pe îndelete. La Arbore am găsit o tanti cam întepată, care, totusi, ne-a lăsat să vizităm biserica. Este singura biserică din „serie” la care am ajuns, care are un cimitir în curte. Mă rog, celelalte, cu exceptia celei de la Pătrăuti, sunt în curti de mănăstire. Am precizat acest amănunt pentru că vă voi arăta si niste cruci.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 