Unde dai şi unde crapă: un prieten de pe Facebook, care a intrat în dezbaterea despre falsetul Angelei Gheorghiu, atrage atenţia că există falseturi şi la case mai celebre – ceea ce nu e o scuză, ci un fel de explicaţie. Vasile ne-a arătat fragmentul din videoclipul de mai sus, în care celebra Sarah Brightman, care are probabil cea mai bună interpretare alături de Andrea Bocelli a piesei Time To Say Goodbye, aruncă în aer câteva note false atunci când cântă aceeaşi melodie împreună cu o începătoare (chiar la începutul intervenţiei vedetei).