MFC. Facsimil aproape ilizibil după poezia postumă care închide volumul „Poezii” de Mihai Eminescu, apărut la editura Eminescu în anul 1984
08/03/2010
Despre vrăjitoarea arsă aiurea pe rug
Scotocirea prin colectia revistei Expres a dat la iveală tot felul de lucruri. Cum e, de pildă, povestea* despre vrăjitori.
Pe scurt, întâlnisem eu la un moment dat doi tipi simpatici, Tibor Leman si Peter Leb, care scoteau o publicatie despre ozeneuri, padurea baciului si alte asemenea lucruri. Era piată pentru asa ceva atunci, e si acum. Ei o făceau oarecum studenteste, adică folosind o redactie mică, dar cu multă pasiune si departe de fanatismele pe care le-am întâlnit între timp.
Din una-n alta, au descoperit prin arhive că la Târgu Mures ar fi fost ultimii vrăjitori arsi pe rug din Europa. N-am verificat niciodată dacă e pe bune, dar pare foarte plauzibil. Si s-au gândit atunci (cred că a rămas doar gândul…) să redeschidă procesele cu pricina si să obtină ceva despăgubiri pentru urmasi.
În fine, fascinantă a fost incursiunea în procesele verbale ale proceselor cu pricina, cu declaratii despre care ai spune că sunt savuroase dacă n-ar fi avut urmări tragice.
O femeie a fost arsă fiindcă alta a spus că se transformase în gâscă albă, dacă se uita urât la vaci, dobitoacele nu mai dădeau lapte samd.
Desigur, povestea ultimului ras pe rug, unul Olah, e demnă de un film artistic: sforile cu care era legat de stâlp au ars înaintea lui si omul a luat-o la fugă, în flăcări. Porniti în urmărirea lui, oamenii nu l-au putut opri decât printr-o minciună: că, scăpând el de foc, nu contează cum, a scăpat de pedeapsă. Asa că „vrăjitorul” s-a oprit. iar ăia l-au legat fedeles si l-au ars încă o dată. Acum, temeinic.
* N-am cum să dau link, va trebui ca altii să dea, dacă vor dori, link la această postare. Din câte stiu, încă nu s-a învrednicit nimeni să salveze electronic colectiile de ziare dinainte de epoca online. Asa că aceia care vor să citească întregul articol trebuie să se multumească a deschide jpg-ul de mai jos. E lizibil.
23/01/2010
Amintire cu poeme
Am descoperit ceva, un lucru care m-a pus pe gânduri. S-a întâmplat în urmă cu 21 de ani. Mai precis, la sfârsitul anului 1988. Publicasem un grupaj de poezii în revista „Amfiteatru” (redau mai jos un facsimil – versurile cu pricina vi le-am prezentat, aproape pe toate, de-a lungul timpului).
Fusesem felicitat. Primisem si niste bani. (Apropo, am primit în mână cam jumătate din suma de pe hârtie, pentru că „stii, suntem în renovări prin redactie, nu vrei să contribui si tu ca să dureze mai putin si să fie mai bine?”. Am acceptat fără discutie, eram entuziasmat de companie…)
Două-trei săptămâni mai târziu, am îndrăznit să mai propun trei poeme:
adună-ti
pădure de mesteacăn
poem pe prund
„Sunt bune”, mi-a zis Radu G. Teposu, „dar te sfătuiesc să nu le publici; ar fi un pas înapoi”. Mi-am luat hârtiile, le-am aruncat într-o geantă si am plecat. Nu eram supărat, nu eram dezamăgit, simteam că am învătat ceva important. Însă nu mai stiu ce.
13/12/2009
Omul cu vioara
… Este puţin sărit de pe fix pentru că e în stare să cânte şase-şapte staţii la rând, apoi să coboare fără a mai cere bani. Pentru el, contează, în primul rând, cântatul. Se pare că lucrează pe cont propriu, fiindcă uneori merge acasă cu buzunarele goale dar fericit.
Într-o zi s-a nimerit în vagon un domn bine îmbrăcat, care l-a ascultat timp de două staţii, după care s-a dus la omul cu vioara, i-a cerut instrumentul şi a interpretat o bucată de Paganini. Apoi a mers cu pălăria întinsă printre călători. A adunat câteva mii de lei, pe care i-a dat cerşetorului, spunându-i: „Ce naiba, domnule, dumneata eşti artist!”. L-a salutat şi a coborât…
Cotrobăitor prin arhive, cum mă aflu, am găsit probabil primul PA pe care l-am scris (sau unul dintre primele). E un text pe care l-am publicat în anul 1993 într-un ziar care apărea la Hunedoara, la care am pus un pic umărul, la vremea aia. Dacă ar fi după mine, as mai edita putin textul, si ar ajunge să aibă mai putin decât cele 649 de semne câte a avut în ziar.
P.S. Povestea mi se pare acum foarte cunoscută.
05/04/2009
dimineaţă – facsimil
NOTĂ. Am publicat această poezie în Amfiteatru, în anul 1988 (stiu, sunt tare bătrân). Asa cum v-am obisnuit, vă arăt si o decupătură îngălbenită.
17/03/2009
fii dârz şi luptă, Nicuşor – facsimil
NOTĂ. Eu n-am fost atât de bine organizat ca Mihnea Măruţă, deci nu ştiu a câta poezie e asta. Dar încerc (nu mi-e greu) să ţin ritmul. Acum, despre versurile de azi: le-am scris în anul 1990, după mineriada din 13-15 iunie şi le-am publicat în revista studenţească ING despre care tot vă voi povesti până la urmă!
20/02/2009
Culoarea ochilor tăi – facsimil
P.S. Pentru că am început campania asta de recuperări, n-o să mă las până ce n-o voi termina. Habar n-am dacă va fi cu folos, deocamdată sunt doar un recuperator. Drept pentru care adaug mai jos câteva cuvinte scrise de Radu G. Țeposu în revista Amfiteatru, prin 1987-1988, cuvinte care au însoțit câteva poezii scrise de junele Călin Hera, lăudat fie-i numele.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 