Posts tagged ‘alegeri’

23/02/2025

Alegerile din Germania. Cifre critice (lumea, ca o pradă hipnotizată)

Alegerile din Germania găsesc lumea ca o pradă hipnotizată în fața unui imens șarpe boa. Până la scrutinul din România, îl avem pe cel din Germania, probabil cel mai important al anului. Avem câteva cifre critice într-un infografic Statista bazat pe sondajele dinainte de scrutin. Ce va fi după? Cât de mult va fi contat influența rusă, implicarea noii administrații americane, cu un pronunțat accent anti-european?

read more »
09/12/2009

Jumulit. Dar fericit

Panoul ăsta e, acum, mult mai jumulit decât în momentul în care l-am fotografiat eu. Am zis să fiu domn si să-l arăt lumii în perioada decentă. Altceva vreau însă să vă spun: că am pus niste poze d-astea, electorale, pe presa.nu, unde am încercat să văd ce transmit afisele, panourile si bannerele electorale după ce votul s-a consumat.

06/12/2009

Dl. Lică, turist electoral

Găsiseră, printre dărâmături, liste cu foştii angajaţi ai Fabricii de Ace. Cei mai mulţi sunt şomeri, deci vor pune botu’, şi-au zis. – Facem o mică excursie, bem o bere, mai povestim, ne distrăm. S-aveţi buletinele cu voi!, le-au zis la urcarea în autocar. „Idioţi”, şi-a zis dl. Lică, văzând traseul ales: comune şi sate cenuşii, de şes. Înainte de prima oprire, le-au dat nişte bani. Apoi i-a dus în sediul Primărie să voteze „cu şefu’”. Au ţinut-o aşa până seara. La plecare, erau veseli cu toţii. Se-nţeleseseră să voteze cu ăl’lalt, de-ai dracu’, că nu mai au fabrică.

24/11/2009

Dl. Lică îşi vinde votul

Dezamăgit de rezultatul primului tur de scrutin, domnul Lică are, în plus, o durere de cap interesantă, de parcă i s-ar fi făcut creierul cât o minge de ping-pong scufundată în multă bere şi împinsă de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea lichidului dislocuit.
– Eu îmi vând votul, a îngăimat în timp ce aţipea.
Spre prânz, mingea de ping-pong s-a transformat într-o sonerie enervantă.
– E OK?, l-a întrebat Cel Roşu, arătându-i ceva.
– Priviţi şi aici, a spus Cel Portocaliu.
Dl. Lică i-a poftit înăuntru.