Ion I. tocmai se bărbierise şi îşi privea obrajii, satisfăcut, când a auzit un urlet. A dat fuga la fereastră. Stolul de pescăruşi se rotea mai aproape ca nicicând de peretele blocului. O păsăre l-a atins cu aripa. Ca un înger, ar fi putut spune el, dacă s-ar fi aflat într-o dispoziţie poetică. În schimb, s-a dat înapoi, până la oglindă, îngrozit de zgârietura ce-i împărţea obrazul în două, partea de jos fiind spălată de sânge. Și-a pierdut cunoștința, fără a şi-o mai recăpăta vreodată, fiindcă, în cădere, s-a lovit cu tâmpla de colţul mesei.





