«   |   »

ce lună plină

era lună plină şi el fugi după ea
era de două ori lună plină
şi ea alerga grăbită
cu toate că ştia că el o va ajunge din urmă

era o idee doar de lumină
şi el o atingea cu mâna
atunci ea se opri zâmbitoare dăruindu-i-se

când el a zis ascultă se auzea
doar respiraţia lui gâfâită
dar el îşi ţinu răsuflarea
era lună plină

Posted on 07/04/2009 at 12:23 in Poezii   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

Lasă un comentariu