tund marea cu harponul în mână târziu
în barbă vikingul îşi spune
ce fi-va vreodată sub apă-n pustiu
ce fi-va sub lume
pictor netrebnic pictor blestemat
ce-ascunzi sub veşminte
umbră-n nisip de sciriu colorat
coiful de alge fierbinte
valuri acoperă-n vaiet de mort
rânjetul ancorei ca un cârlig
parâmele ude-mpletite în opt
taie-ntuneric şi-mpraștie frig
lovim rânjind lopeţile în scuturi
pictor bătrân vikingul își spune
genunchii mei goi sfâşiaţi de adâncuri
braţul meu drept împletit în parâme
pânze umflate în vântul turbat
paloş sclipindu-mi sub frunte
bărci arcuite în valul sărat
câţi oare le vor ţine minte
NOTĂ. M-am mirat și eu când am scris această poezie. Am fost intrigat. Cred că m-a frapat sonoriatea, mă frapează și acum. Mi se pare că e chiar ca un tablou în culori puține, întunecate, dure (sunt foarte mulți de „V” în text). E posibil să n-o fi arătat-o niciodată până acum, nimănui, poate voi, prietenii mei de PA-uri și mirări sunteți primii muritori care vedeți această poezie. Pe care n-o consider senzațională, dar nu m-am îndurat s-o șterg (dacă tot am păstrat-o 24 de ani).
Călin Hera. PA-uri şi mirări 