ca o lăcustă neadormită
de focul rece din lumânare
arbori nebuni prin ceaţa topită
taie cărare
albi cai pur-sânge
aleargă sălbatic prin balta de fum
jar de copite care se stinge
în colbul tăcut de pe drum
jos e căruţa cu oiştea căzută
iar un păianjen adorame pe roţi
sorele-apune şi luna e mută
doar o lucire aleasă de sorţi
paie aduse de pretutindeni
sforăie-n lemnul care-a murit
când căruţaşul cu-n sac de merinde
a coborât şi caii-au fugit
către păşuni necunoscute
unde cosaşul cu stele în păr
strânge în cântec zăpada din munte
şi-mbracă tot fânul în haine de măr
read more »
Călin Hera. PA-uri şi mirări 