Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Ora de caligrafie. S… la Libertatea noastră |
 | CalinH la A doua zi după. Cum arată soci… |
| Gențiana | Călin Her… la Rezemat de Retezat |
| Gențiana | Călin Her… la Prima lecție. La schi |
Acest blog se întoarce, din acest moment, la ideea primordială. Născut pentru a promova Proza Arhiscurtă (PA), blogul PA-uri și mirări a fost, inițial, un loc în care am postat bucăți de Proză Arhiscurtă și unele mirări personale. Ulterior, am adus aici fotografii, filmulețe, cronici de film etc. M-am îndepărtat. De azi, mă întorc la Proza Arhiscurtă.
Vedere din București. Christian Badea dirijând Parsifal la Ateneul Român – repetiția deschisă presei, cu o seară înainte de premieră. Foto cu telefonul: Călin Hera
Fac parte din categoria celor care au știut toată viața că Wagner e ceva sobru. Prea sobru. O definiție a „muzicii grele”, orice ar însemna asta. Ceva de nepătruns. Ceva pentru inițiați. Când ziceam „inițiați” mă gândeam la un fel de extratereștrii.
Vedere din București. Lancea, Der Speer, repetiția finală Parsifal, Ateneul Român. Foto cu telefonul: Călin Hera
Dl. Lică stă și se întreabă ce vor de la el astrele care s-au aliniat anume parcă pentru a-i da lui de gândit. Căci, își dă seama dl. Lică, e vorba despre astre, horoscoape, destin. Sau măcar despre o ironie a sorții. Despre Richard Wagner și sfințirea scenei prin Parsifal a citit și el, a ascultat, a discutat la o bere cu Ilarion, dacă tot a fost să fie. Dar de ce tocmai el, de ce tocmai lui?, asta nu își dă seama. Constată amuzat, așa cum numai dl. Lică poate să fie, că, în vreme ce aștepta cuminte pe balcon să se răcească primul strat de cafea, cel cu spumă în formă de nor străpuns de vreo lance misterioasă, și-a urat „Parsifal dimineața!”. Apoi a auzit că-l strigă cineva. O voce plăcută și dragă lui.
Afișul Festivalului Filmului European, ediția Hunedoara, fotografiat la Cinema Pro. Foto: Calin Hera
În speech-ul rostit la Cinema Pro din București, prezentatorul Galei de deschidere a ediției a XX-a a Festivalului Filmului European a spus că, anul acesta, festivalul are un număr record de ediții locale și merge în cele mai mari orașe din țară. Apoi a enumerat, în ordine: Hunedoara, Cluj, Timișoara, Baia-Mare și Tîrgu Mureș. Jur că n-am făcut niciodată exerciții de telepatie, deci nu eu i-am dictat această ordine. Dar așa a spus.
Vedere din București. În plin proces de reabilitare termică (electorală). Foto: Calin Hera
Azi dimineață, dl. Lică s-a trezit perfect normal, dar mai devreme decât de obicei. S-a trezit în cârâială de ciori. Aceleași „vorbe”, repetate obsedant. „Cââââr, craaa, cârrrr!”. Mereu și mereu. S-a gândit că e vreo ceartă conjugală între ciori. Se mai întâmplă. Fiecare o ține pe a lui, cioara și cioroiul, și niciunul nu îl ascultă pe celălalt.
Vedere din București. Rapidiștii fac lucruri frumos de trăznite
Am copilărit în Hunedoara. Am învățat fotbal pe terenurile din cartierul OM, la „piticii” Corvinului și în tribunele unei echipe fabuloase, pe care Mircea Lucescu a făcut-o acolo, la Hunedoara. Am simțit „fenomenul”. Am multe amintiri frumoase legate de Corvinul Hunedoara. Una dintre ele se leagă de un anumit meci, la care mă refer de fiecare dată când vorbesc cu un anumit domn din București, pe care l-am cunoscut mulți ani mai târziu.
Ce tip de visător e Carmen? Sursa: Între vis și realitate
Există două tipuri de visători: cei cu capul în nori și cei cu picioarele pe pământ. Fiecare are câte ceva aparte. Carmen e genul de visător care se plasează undeva între cele două tipuri clasice. Nu întâmplător, blogurile ei au încă din denumire o poveste, care se poate spune aproape de la sine, plasată fix acolo, între vis și realitate.
O umbră. Foto: Călin Hera
Cel care pierde știe mai bine ce a pierdut decât știe ce a câștigat cel care câștigă.
Apus de soare pe Autostrada Soarelui. Foto: Călin Hera
Acesta este ultimul apus de soare înainte de Înviere. Vă doresc să vă bucurați împreună cu cei dragi.
Deșertul Dasht-e Kavir văzut din satelit. Sursa: ESA
Iată un tablou interesant. L-aș pune pe perete, în living. Why not? L-aș privi și m-aș tot întreba ce a vrut să spună Autorul?
Foarte scurtă notă matinală. Azi-dimineață, în metrou, cam între stațiile Obor – Gara de Nord, din șase oameni care stăteau pe un rând de scaune, plus doi care erau în picioare, în fața lor, trei se uitau în gol, o femeie derula postări pe Facebook, iar ceilalți patru citeau cărți. Cărți tipărite!
Urme de copite la Regatul Cailor, Adunații Copăceni. Foto: Călin Hera
Sol nisipos, urme de copite. Obstacole în zare. Cai. Doamne, ce frumoși sunt! O festivitate de premiere, cu o voce care se aude dintr-un difuzor. Oameni puțini în public. Parcă în parcare sunt mai multe mașini decât în jurul manejului oameni. Poate că locul e mai generos decât pare. Atmosferă familială, în orice caz.
banane verzi, gust din copilarie
Am în față trei banane verzi. Mă pregătesc să le abordez. Să simt gustul acela prețios din copilărie.
Vedere din București. Campania „dar și” a magazinelor Mega Image. Foto: Călin Hera
Sunt câțiva ani de când un editor al televiziunii Realitatea TV a devenit obsedat de alăturarea „dar și” a două conjuncții simple. Și a tot folosit-o. Șmecheria a prins. Auziți acest „dar și” astăzi la mai toate transmisiile live la toate televiziunile de știri. De aceea abordez subiectul, că e de interes.
Tremont Street 1923, 2016
Fotografiile sunt fascinante nu doar fiincă spun cât o mie de cuvinte la un loc, ci și pentru că păstrează.
Ce cuvinte te caracterizează
Facebook memories mi-a adus aminte că, în urmă cu doi ani, Doina Doru, la care mă gândesc de multe ori cu dor, mi-a arătat o înșiruire de litere din care, așe era provocarea, trebuia să identifici niște cuvinte. Primele trei cuvinte pe care le găseşti te caracterizează, era promisiunea.
Fotografie de acum 100 de ani dintr-un oraș american. Printscreen: PetaPixel
Tata obișnuia să îmi spună, pe când aveam vârsta la care toată lumea mă întreba ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare, că e bine să am o meserie frumoasă, dar că mai bine și mai bine e să fac ceva care să-mi facă plăcere și la care să mă pricep bine, foarte bine, cel mai bine. Un cizmar foarte priceput, de exemplu, poate fi la fel de respectat ca un medic sau ca un inginer sau ca un profesor. Important e să fii om și să fii priceput la ceva.
Zoltan Lorencz, „Strigătul mut”. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Foto: Călin Hera
Zoltan Lorencz, cunoscut mai ales ca „fotograf al vedetelor”, și-a deschis joi cea de-a treia expoziție de pictură, „Tu și eu”. Cele 18 tablouri sunt despre „joaca dintre un bărbat și o femeie”. Vernisajul a adus la AlertArt Gallery peste două sute de oameni. Expoziția va fi deschisă toată luna aprilie. Zoltan Lorencz, care a studiat Arte Plastice și Fotografie, se consideră un surparealist care preferă pictura, dar trăiește din fotografie. „Pictura vine din om. Fotografia din aparat”, spune el într-un interviu pentru Agenția Tudor Communication, la care am contribuit și eu un pic.
Prestigiosul site Citatepedia, care m-a cam răsfățat de-a lungul timpului, a preluat un citat dintr-o Proză Arhiscurtă scrisă recent.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 