Momentul acela în care mergi cu analizele la laborator și asistenta sexy care le preia îți zâmbește cu toată ființa ei și îți transmite tradiționalul „cu plăcere”.
Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală, ceea ce îl descumpănește pe Ilarion. „Noi nu eram așa”, îi spune domnului Lică în timpul tradiționalei beri de luni seara. Dl. Lică își privește prietenul cu mult drag: „Nu contează cum eram noi. Eram altcândva. Ai un copil bun. Bucură-te de fiecare clipă împreună cu el. Ajută-l, atât cât poți, să își găsească drumul. Îl va găsi, fii pe pace, și va face cea mai bună alegere. Nu-l presa. Dar arată-i că îți pasă. Și caută împreună cu el”.
Dl. Lică a votat la prima oră. Așa face mereu. E stilul domnului Lică. De obicei, dl. Lică îi votează pe ăia care nu ies. N-o face înadins, dar așa se întâmplă.
Subiect vast, capriciile femeilor reprezintă o preocupare teoretică a distinsului domn Lică. Recent, a ajuns la o concluzie, pe care am căderea să v-o comunic și, firește, s-o supun dezbaterii (câtă va fi fiind ea).
Am fost și eu, ca tot omul, la ediția din acest an a Târgului Indagra. Impresionant, ca de fiecare dată. Am văzut mașinării, animale, produse, o droaie de panouri și pliante și numeroase filmulețe de prezentare. Unul dintre ele a fost despre Ferma de vaci a viitorului.
Dl. Lică a iubit-o mult pe Fosta. Foarte mult. Enorm. În fiecare zi o iubea mai mult decât în precedenta. Și Fosta îl iubea, îl adora. Învățaseră împreună ce e iubirea și erau fericiți. Pluteau. N-aveau nevoie nici de apă, nici de mâncare, nici să respire. Se respirau unul pe celălalt. Trăiau într-o esență a Iubirii. Fericiții de la scara C. Se vedea din satelit ceva ca o aură a iubirii țâșnind din cartierul lor. Ce-o fi curcubeul asta?, se întrebau oamenii de știintă mai tineri.
Treceam. Era cald. Mă rog, ceva mai mult decât cald. Caniculă XXL. Se ridica din asfalt căldura. Din blocuri. Oamenii pluteau în căldură. Se scurgeau. Se luptau să treacă mai departe. Ne luptam. Treceam.
Măsuță pregătită pentru clienți, la o terasă de pe faleza Balcic. Foto: Călin Hera
Partea bună a zilelor noastre, pe lângă alte părți bune ale zilelor noastre, care te fac să dai deoparte (dacă nu ești prost) părțile nu atât de bune ale zilelor noastre, este că poți găsi aproape oriunde, dacă ai puțin noroc, e drept!, un loc blagoslovit unde să mănânci și să bei de parcă de aceea au fost date orele serii. De parcă ar merita și ele, papilele gustative, și el, Înăuntrul, o sărbătoare. Și de ce nu ar merita?
Prostia este răspândită. E vastă. Desăvârșită. Prostia poate fi simpatică. De prostie se rânde cu poftă. Uneori, proștii rând de prostie incredibil de mult. Câteodată, își dau seama că râd de ei înșiși. Aceștia sunt proștii care mai au o șansă.
Zice lumea bună că în ultimii ani a crescut pofta de aforisme a românilor, ceva de speriat! Nu contrazic. Mai ales că lumea bună înseamnă, în acest caz, echipa de la Citatepedia, care mă anunță (și nu țin pentru mine, vă zic și vouă) că vineri, 22 iulie, vom avea parte de o dublă lansare: a unei edituri și a unei cărți.