Fotografie cu diploma și trofeul Blogger european 2015
S-a întâmplat într-o zi de martie. A început însă de vreun an. În realitate, cu mai mulți ani în urmă. V-ați simțit vreodată ca la Premiile Oscar, cu statueta în mână, aducând mulțumiri? Cred că e o senzație faină. Momentul meu, fără covor roșu, s-a nimerit să fie într-o seară, într-un subsol (Hanul Gabroveni).
Cool a fost că pe podiumul-scenă a urcat întâi și întâi Chinezu. Cine nu îl știe pe Chinezu? Nu știu dacă s-a făcut vreo cercetare sociologică privind notorietatea bloggerilor, dar pun rămășag că omul meu ar fi în Top 3, dacă nu cumva ar conduce acest top. Un tip simpatic, în orice caz, care trăiește foarte fain din blogging; are chiar și vreo opt angajați și aproximativ 30 de site-uri. Se mișcă bine și nu trece neobservat.
Cum a devenit Chinezu european pentru prima oară
Pe scenă, cu Chinezu. Angela Fileote nu se vede din cauza mea. La Hanul Gabroveni. Foto: Mădălina Barbărasă
În așa-zisa seară a mea, Chinezu a vorbit în fața unei asistențe selecte (evenimentul era organizat de DC Communication, în numele Reprezentanței Comisiei Europene), despre cum s-a simțit el cetățean european prima dată (la granița Italiei, cu puține ore înainte ca România să adere la UE) și despre paradoxul care face ca el, un „chinez”, să prezinte premierea unui concurs „reporter și blogger european”.
Chinezu e simpatic nu doar la vorbă, ci și la grai, ca să zic așa. În orice caz, a încălzit atmosfera, a pregătit momentul Șefei.
Angela Filote. N-o laud, deși mi-e greu să mă abțin
Șefa Reprezentanței. Angela Filote. N-o laud, deși mi-e greu să mă abțin. Angela Filote, care a povestit că titulatura oficială e „șeful” Reprezentanței și că singura dată când a reușit să facă modificarea de gen a fost în comunicatul de învestire, a vorbit frumos despre concursul „Reporter și blogger european”, care are o bună și îndelungată tradiție în România.
Uneori, mă surprind citind câte un text european și întrebându-mă, după vreo zece minute, despre ce este vorba. Și țineți cont de faptul că lucrez în sistem de peste 20 de ani. De aceea mi se pare important să existe jurnaliști și bloggeri interesați de subiectele europene, care să „traducă” pentru cititorii lor. Cam asta a fost ideea, n-am notat exact ce a spus.
La un moment dat, Chinezu mi-a rostit numele
Apoi, la un moment dat, Chinezu mi-a rostit numele. Era semnul că trebuie să urc pe scenă. Am urcat. Era doar trei trepte. Am dat mâna cu Angela Filote. Am primit un trofeu pe care era inscripționat numele meu și o diplomă. M-am întors spre sală, la microfon.
Am început să vorbesc. Un bec mă lovea puternic în ochi, cu lumina-i. Nu-l vedeam decât pe el. Ulterior, când am văzut niște poze și filmulețe, mi-am dat seama că, în afară de becul ăla mai erau „cu ochii pe mine” cel puțin doi fotografi și o colegă de la birou, care a făcut și o mică înregistrare video.
„Mă bucur că sunt aici și că acest concurs există. Eram cu ochii pe el de mai mulți ani. Anul trecut mi-am luat inima în dinți. Mă bucur și să fac parte din lumea Chinezului european. Și mă bucur că acest concurs merge mai departe, fiindcă e nevoie de el. E un lucru bun, care apropie oamenii de subiectele europene. Dacă acceptă Chinezu, voi da și eu o mână de ajutor la aducerea cât mai multor bloggeri în acest concurs”.
Cam asta am zis sau am vrut să zic. Am avut emoții. Nu știu de ce. Înainte de a coborî de pe scenă, am mai primit ceva. Un premiu cool. Nu știu dacă am fost aplaudat. Dacă da, le mulțumesc celor care au făcut-o. Dacă nu…, cum să nu fi fost aplauze, come on!
M-am bucurat să văd în public (sic!) atâtea figuri cunoscute și dragi mie. Începând cu colegele care au ținut să mă însoțească la acest fericit eveniment (le mulțumesc și pe această cale!) și cu cei cu care m-am intersectat de-a lungul timpului „pe subiecte europene”.
Fotografie de grup
Angela Filote în mijlocul unu grup de jurnaliști și blogger european
A urmat o fotografie de grup. Grupul câștigătorilor ediției 2016. M-am așezat strategic la mijloc. Ghiciți unde a venit Angela Filote, în grupul nostru? 😉
Înainte de a pleca acasă am aflat două știri și am primit un desen cu mine, o caricatură făcută după o fotografie care mi-a însoțit unele editoriale din Evenimentul zilei. M-am ales deci cu două caricaturi. Pentru cealaltă stătusem cuminte pe un scaun, privind așa, într-o parte.
Te-ntrebi care sunt eu, care caricatura. Foto: Mădălina Barbărasă
Este momentul unui Post Scriptum
P.S. A fost haios să îmi imaginez că acest concurs a fost organizat pentru jurnaliști și pentru mine (a fost un singur premiu pentru bloggeri). În același timp, mă simt obligat să scriu, pentru a-mi explica mie în primul rând, despre a fi jurnalist și/sau a fi blogger.
NOTĂ. Tocmai s-a lansat o nouă ediție a concursului „Reporter și blogger european”. Sunt aceleași categorii ca anul trecut, cu o mențiune în plus: „Juriul va acorda prioritate participanților ce nu au fost premiați în ediția trecută. Astfel, în cazul în care diferența între notele finale ale participanților nu este mai mare de 5 puncte, premiul se va acorda participantului care nu a mai fost premiat în ediția precedentă a concursului.”Adică, cum ar veni … În rest, toate detaliile sunt la locul lor.
Articolele cu care am participat la concurs
- Cine nu are bătrâni va avea
- Acces instant la tot (recomandare europeană)
- Uneori e imposibil să ajungi în Grecia
- Calul troian Alexis Tsipras
Au mai scris despre premierea de la Hanul Gabroveni RFI, Dilema veche și Evz. Cel puțin asta mi-am notat eu.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 