Într-o zi, Somn Uşor se plimba pe stradă. Şi s-a plimbat el aşa până s-a făcut seară, apoi noapte de-a binelea. „Aoleu, am nişte treabă de făcut!”, şi-a zis, şi a intrat repede într-un bloc cu zece etaje.
A urcat în lift, a apăsat pe un buton, la nimereală, a stat cuminte până când liftul s-a oprit, a ieşit din lift şi a intrat pe prima uşă care i-a ieşit în cale. (Fiind Somn Uşor, deci un fel de Zână Băiat, putea să meargă peste tot, fără să fie văzut şi fără să fie nevoie să sune la uşă.)
A nimerit în casa unor oameni bătrâni. El era foarte bătrân şi foarte bolnav şi îl dureau toate foarte tare.
– Încearcă să dormi, dragul meu, îi zicea soţia lui, şi ea foarte bătrână, strângându-i mâna, uşor.
– Mă doare prea tare, abia spunea bătrânul.
Atunci, Somn Uşor a luat mâna bătrânei şi a dus-o pe fruntea moşului ei şi l-au mângâiat împreună şi omul bătrân a aţipit ca un copil cuminte şi a dormit uşor şi a visat frumos până dimineaţă.
Apoi, Somn Uşor a urcat un etaj şi a intrat în casa unor oameni care se iubeau foarte mult, dar se certau, ca proştii, de mai bine de o oră. Exact când a intrat Somn Uşor în casa lor, bărbatul, prea supărat, a ridicat vocea, ca s-o acopere pe cea a femeii, care era soţia lui. Dar Somn Uşor i-a transformat vocea într-o șoaptă duioasă, plină de dragoste. Atunci, femeii i-a trecut toată supărarea şi s-a cuibărit în braţele bărbatului ei şi, nu ştiu cum de s-a întâmplat asta, au adormit amândoi pe canapea. Un pic incomod, poate, dar cu siguranţă bine.
Copilul lor, care se ascunsese sub plapumă, în camera lui, ca să nu audă cearta, a adormit şi el, cu un zâmbet frumos. Poate că Somn Uşor l-a vizitat şi pe el sau poate a fost suficient faptul că părinţii lui se împăcaseră.
Era deja târziu când Somn Uşor a intrat într-un apartament de la ultimul etaj, unde un căţeluş neastâmpărat se învârtea prin casă, fără odihnă. Stăpânul lui întârziase mai mult la serviciu sau ieşise la o bere mai îndelungată cu prietenii sau cine ştie ce-l împiedicase să ajungă la timp acasă şi căţeluşul lui era neliniştit. Atunci Somn Uşor l-a mângâiat uşor pe cap, i-a netezit blăniţa, şi căţeluşul s-a ghemuit pe fotoliul lui preferat, a pus botul pe lăbbuţe şi a adormit. Dădea, din când în când, din codiţă. Probabil că visa un vis câinesc, unul frumos. Aşa l-a găsit stăpânul său când a ajuns acasă.
Somn Uşor plecase deja de multă vreme. Se apropia dimineaţa şi trebuia şi el să se culce şi să doarmă bine până spre seară, când avea iar nu ştiu ce treabă de făcut.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 